Ce lume, ce moravuri!

CĂSNICIE // Vasile a luat-o în braţe pe Ilinca şi au dispărut în casă

Nenorocirea vine peste tine întotdeauna când îţi pare lumea mai frumoasă. Unii cred că aceasta se întâmplă din cauza destinului, alţii, din cauza celui încornorat. După mine, pur şi simplu, a sosit timpul pentru o altă dungă în covorul vieţii tale. Şi-apoi dacă o ţii încontinuu doar bine şi frumos, mori de plictiseală!

Prima căsătorie

Lidia e o veche cunoştinţă de-a mea. O femeie care a dus pe spatele ei povara întregii familii. Îi murise mama când împlinise zece anişori, după o naştere grea. A adus pruncul pe lume şi, la o săptămână, s-a stins cum a şi trăit, în linişte, fără a supăra pe cineva. Dacă ar fi putut să se îngroape singură, ar fi făcut-o şi pe asta. Şi uite că această fetiţă de numai zece anişori ţinea locul mamei. Cocea pâine, spăla cu mânuţele ei mici maldăre de pelinci. Cine altul ar fi îngrijit de prunc? Tata era ziulica întreagă la câmp şi ea, încă necoaptă, făcea orice, numai să nu-i plângă fraţii. Peste un timp, Vasile a hotărât să se însoare.

A luat o femeie cu copil, rămăsese văduvă în 1944, şi astfel, cu trei copii ai lui, s-au făcut patru.

A doua căsătorie

Dar se vede că Dumnezeu nu l-a pedepsit destul. L-a mai pus la o încercare. S-a dus nevasta la târg, la Bălţi, să facă cumpărături pentru Paşte şi nu s-a mai întors. L-au chemat pe Vasile la câteva zile să o recunoască – o găsiseră moartă în nişte stufăriş.

Vasile era tânăr, abia trecuse de treizeci şi patru. Copiii cereau îngrijire. Bani ar fi făcut el, nici vorbă. După război, era de lucru şi la stat, şi la particulari. Cei cu bani mulţi l-ar fi luat cu amândouă mâinile, dar cine să stea cu copiii?

Şi a hotărât Vasile să se însoare a treia oară.

A treia căsătorie

I-au adus-o acasă că se socotea om cu ani şi împovărat cu patru copii – trei ai lui şi unul al nevestei celei de-a doua cu care n-a vieţuit nici două luni. Credea că nu-i mai stă bine să-şi caute nevastă după gust. Avea nevoie de o femeie ca să-l ajute în gospodărie şi, dacă era vorba de aşa ceva, mai conta cum arată ea sau ce inimă are?

De aceea, s-a înţeles cu o mătuşă de-a lui să i-o aducă acasă. „Am s-o iau cum a dat-o Domnul, să aibă mâini şi picioare, că frumuseţea se trece şi tot cu o urâtă în casă rămâi.”

Dar Ilinca, la cei 25 de ani pe care îi avea, era o frumuseţe de femeie. Veselă, întâi de toate. Cum a păşit pragul casei lor, a strâns laolaltă copiii, pe cel mic l-a pus în poală, şi a început a-i întreba cum îi cheamă, ce le place, dacă ar vrea să le fie mamă.

Pe Vasile însă, care şedea pe o laiţă, lângă perete, se făcea că nu-l vede. Apoi, din senin, a început a murmura un cântecel, legănând copilul din poală. Ce să vă spun? Copiii din jurul femeii o priveau cu uimire – unul o ţinea de poală, altul i-a strecurat palma în mâna ei, doar Lidia s-a lipit de dânsa şi a întrebat-o cu sfială: „Chiar vrei să fii mama noastră?” „Ce-o zice tată-tău…”, a fost răspunsul.

Ilinca şi potenţa lui Vasile

Într-un târziu, se auzi vocea gâtuită a lui Vasile: „Dacă nu te temi, fato, rămâi… Mă gândesc că aş fi prea bătrân pentru tine…” Era 1948, flăcăi în sat, puţini, iar femei şi fete tinere, puzderie. Lidia care avea pe atunci 11 ani mi-a spus că tatăl ei, la început, umbla cam buimatic prin gospodărie. I se adresa nevestei ca şi lor: „Fato, fă ceea, fă cealaltă”.

Ilinca, într-o zi, cum era cam supărată, i-a zis: „Am şi eu un nume, şi te rog să-l ţii minte. Şi apoi, nu sunt slugă în casa matale, dar ţi-s nevastă. Dacă nu ne cununăm săptămâna viitoare, te las, bade Vasile!”. Cum era omul cu un harag în mână, s-a oprit în mijlocul ogrăzii şi i-a spus: „N-ai mâncat bătaie de mult, fetiţo. Cum îţi închipui, tu, o viaţă de familie? Azi, ţi-a plăcut, ai rămas, mâine, nu-ţi prieşte şi ai şters putina! Aşa iese?”.

Vecinii îşi făceau de lucru prin curte ca să audă cum se ceartă Vasile cu tânăra sa nevastă. Până atunci, Ilinca reuşise să le spună vecinelor că trăieşte de trei luni la Vasile şi că acesta fuge de ea parcă ar avea păr de lup. Şi apoi e tânără şi dacă el nu mai poate, să-i spună să-şi ia femeia grijă să mai nască vreun prunc. Dar poate nu-i este dragă, bine şi asta o înţelege ea. Dacă-i aşa, să nu tacă ca mutul că, la urma urmei, are casa ei şi se poate întoarce în gospodăria sa, că n-a luat-o din drum.

Necazul Lidiei

Cum turuia aşa turuia Ilinca. Bărbaţii au pornit a-l lua peste picior pe Vasile. Unul mai tânăr de peste două case chiar i-a spus: „Bade, dacă nu poţi să-ţi ogoieşti femeia, dă-o în braţele noastre. Noi n-am uitat încă cum se face…” La acestea, Vasile a aruncat haragul, a luat-o în braţe pe Ilinca şi au dispărut în casă, aruncându-i vorbe peste umăr Lidiei, fetiţa lui de 11 anişori: „Ai grijă de copii!”. Până a doua zi dimineaţă, nu i-a mai zărit nimeni. La o săptămână, s-au cununat, la un an jumătate, Ilinca a născut o fată, iar peste alţi doi ani, un băiat.

Avea să-mi spună Lidia că în familia ceea a lor cu adunătură de copii de la trei mame, a fost întotdeauna o atmosferă veselă. Se cânta mult. Uneori, în treacăt, Ilinca putea să-l ia la dans pe Vasile şi atunci copiii ţopăiau veseli în jurul lor, de parcă toate grijile şi problemele dispăruseră de pe faţa pământului. Gheorghiţă, băiatul celei de-a doua nevastă a lui Vasile, fiind mai mare de ani, a fost şi primul care şi-a luat zborul în lume.

A absolvit Institutul agricol prin 1967 şi a fost numit agronom şef într-o gospodărie din nordul republicii, apoi a fost preşedinte de colhoz vreo 20 de ani. Lidia s-a măritat şi ea, dar nereuşit. Nu i-a dat Domnul niciun copil, ea care ar fi putut creşte şi zece.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână