Ce iaște muzica?

Adrian Ciubotaru

Președintele României pare să-și fi pierdut definitiv încrederea în guvernanții de la Chișinău. Presa românească, dar și demnitari înalți ai țării îi țin isonul lui Iohannis: căderea guvernului AIE-3 va determina (dacă nu a făcut-o deja) schimbarea politicii României față de Republica Moldova. O politică despre care se spune că ar trebui să se bazeze, de acum înainte, pe „pragmatism” și mai puțin pe „nostalgii”, „complezenţă” sau „iluzii”.

Cererea de reexaminare a împrumutului pentru RM, trimisă de Iohannis Parlamentului României, laolaltă cu atitudinea tot mai rezervată a societății și elitelor românești față de RM sunt pe deplin justificate, lesne de înțeles, dar, totuși, greu de acceptat. Retrăgându-și sprijinul financiar pentru Basarabia și cel politic pentru guvernele de la Chișinău care nu-și vor demonstra, prin fapte, „opțiunea proeuropeană”, România va coborî coloana de mercur a relațiilor interromânești la temperaturi din epoca Voronin. Altminteri nu se poate: în relațiile dintre noi nu am avut niciodată parte de o cale de mijloc. Ori am fost amici la cataramă, ori nu ne-am vorbit deloc, înlocuind dialogul cu zâmbetul diplomatic, printre dinți. Prin urmare, nici Bucureștiul, nici Chișinăul nu trebuie să creadă că se va intra, de mâine, într-o etapă de expectativă, de tatonări timide și de monitorizare la distanță. Dacă o rupem acum, o rupem pentru mult timp înainte.

Ni s-a mai întâmplat, dar parcă în vremuri ceva mai blânde. Azi însă, pierderea unui prieten și aliat de facto, precum România, care a fost și avocatul cel mai zelos al cauzei europene a RM-ului, ni se poate dovedi fatală. Haosul economic, iminența anticipatelor, victoria mai mult ca sigură a partidei proruse la alegeri, seismele instituționale, șubrezind ce a mai rămas din structura de rezistență a statului, fac acum din Republica Moldova o pradă ușoară. Necomestibilă, chiar indezirabilă, în fond, dar perfectă ca trofeu propagandistic pentru pe cât de pretențiosul, pe atât de promiscuul nostru vecin din Est.

România ne-a fost mult timp alături și ne-a ajutat enorm chiar și atunci când ajutorul era dictat de alte rațiuni decât interesul național și dragostea fraternă. Pledoaria unionistă a lui Băsescu, gazoductul Iași-Ungheni (care, în definitiv, nu e decât un episod oarecare din thrillerul „Autostrăzi pentru Transilvania” sau „Infrastructură pentru Moldova”, nimic mai mult), dar și celelalte efuziuni lirico-financiare ale sentimentului de neam pot trezi oricâte suspiciuni și ironii dorim. Dar ce ne-am fi făcut fără ele în anii „independenței” noastre? Nu e foarte anevoios să judeci pe cel care ți-a dat ceva pentru că nu ți-a dat destul. Ce ai fi spus însă dacă nu ți-ar fi dat nimic? Și România ar fi avut toate motivele să nu ne dea nimic, încă de prin anii 1990, când a devenit clar că viața politică și cotidiană a moldovenilor e animată de tot ce vrei, mai puțin de simțire românească.

Cu toate acestea, clasa politică actuală de la București trebuie să înțeleagă că „pragmatismul” în raport cu Moldova nu se poate reduce, din nou, la pedepsirea țării pentru păcatele guvernanților. ORICE ni s-ar spune acum, de la București sau de la Chișinău, despre nevoia de a da o lecție „corupților” de pe Bâc, aceasta nu le va potoli elanul distructiv, ba dimpotrivă, îl va înteți. Problema, cred, nu e în excesul de raționalism al promotorilor ideii de igienizare a relației cu „infidelii” de la Chișinău și nici în prezumtivul utilitarism al acestora. E mult mai simplu: România încă nu a sesizat dimensiunile adevărate ale prăpastiei în care se afundă treptat RM-ul. O dramă, realmente, fără precedent în istoria noastră. Așa cum nu le-a sesizat nici guvernarea moldovenească. Atâta doar că aceasta are o scuză serioasă: ea nu a existat cu adevărat niciodată.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)