„Ce folos să intre RM în UE dacă liderii săi merg la puşcărie”

Interviu cu expertul în administrație publică și dezvoltare, Sorin Ioniţă

fotoionita

Foto: cotidianul.ro / Mircea Reştea

Republica Moldova se confruntă cu realităţile pe care le avea România acum zece ani. Una din problemele majore este eradicarea corupţiei la nivel înalt. Care sunt premisele acestei acţiuni, paşii concreţi pe care trebuie să-i facă Republica Moldova pentru a putea îndeplini dezideratul respectiv şi de ce politicienii de la Chişinău nu vor să susţină acest demers aflăm din interviul acordat de expertul în administrație publică și dezvoltare Sorin Ioniţă.

– Stimate Domnule Sorin Ioniţă, odată cu instalarea preşedintelui Klaus Iohannis la Cotroceni, posturile TV şi Radio difuzează, în fiecare zi, ştiri despre descinderile procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Unele instituţii mass-media din străinătate au comparat această realitate cu un mccarthy-ism. Dvs. ce credeţi?…

Descinderile procurorilor DNA au început în forţă de mai mulţi ani, şi nu de la instalarea preşedintelui Johannis. Cele mai importante condamnări definitive de până acum s-au pronunţat de altfel tot înainte să preia el mandatul. Mare parte din anchetele în cazurile în care se efectuează acum reţineri în arest prealabil au fost declanşate înainte de decembrie 2014. Deci, în niciun caz, activitatea nu a început acum. E o mică iluzie optică sau decalaj de percepţie al presei internaţionale, care, odată cu alegerea lui Johannis, şi-a descoperit un motiv în plus de interes în România (neamţul luteran ales într-o ţară ortodoxă etc.).

Sorin Ioniță (născut la 20 decembrie 1966, la Ploiești) este expert în administrație publică și dezvoltare, liberal. A fost director al think tank-ului Societatea Academică din România (fiind și membru fondator). În prezent, este președinte al think tank-ului Expert Forum. Este membru în Grupul pentru Dialog Social. A fost membru în Comisia Prezidențială Pentru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice, care a elaborat în septembrie 2009 raportul „Riscuri și inechități sociale în România”. A cooperat în calitate de consultant cu Consiliul Europei, United Nations Development Programme și Banca Mondială. Ioniță publică un editorial săptămânal în ziarul Evenimentul Zilei.

– Se ştie faptul că statul R. Moldova este măcinat de corupţie. Ce premise ar putea permite o combatere reală a acestui fenomen?

Evident, independenţa justiţiei, lucru care e mult mai uşor de zis decât de pus în practică. În primul rând, independenţa şi profesionalizarea procuraturii, punctul nevralgic în toate sistemele postcomuniste. Deoarece un judecător, de bine de rău, este ţinut de lege, trebuie să dea soluţie pe dosarul din faţa lui, iar dacă ia decizii profund eronate, asta se vede şi se poate penaliza, pe când non-acţiunea (sublinierea intervievatului – i.g.) unui procuror e mult mai greu de sesizat şi probat. Dacă echipele de procurori nu merg acolo unde ştiu că sunt probleme sau fac dosare proaste, intenţionat sau pentru că sunt slabi, atunci judecătorul nu are cum să condamne chiar dacă ar vrea. Prin urmare, e nevoie pur şi simplu de o conducere profesionistă şi independentă la procuratură, selectată după o dezbatere publică reală, cu un mandat clar pe un număr de ani ca să poată arăta rezultate.

– Potrivit ziarului francez „Le Monde”, PLDM şi PDM au respins presiunea exercitată de UE în reforma justiţiei. România a cunoscut o asemenea experienţă în care sistemul politic să respingă presiunile exercitate de către instituţiile UE?…

Nu era nevoie să o spună „Le Monde”, se vede cu ochiul liber: controlul instituţiilor de forţă în R. Moldova reprezintă marea miză a partidelor actuale, probabil mai mare în realitate chiar decât eventuala aderare la UE. Fiindcă ce folos să intre ţara în UE dacă liderii X şi Y merg la puşcărie pe zece ani şi îşi pierd businessurile? Din păcate pentru ea, R. Moldova a ratat anii „buni” când UE era mai deschisă la ideea extinderii, iar acum nici Bruxelles-ul nu e dispus să facă aceleaşi presiuni ca acum zece ani, pentru că şi-a mai pierdut din interes şi a devenit mai introspectiv. Din cauza crizei şi a ascensiunii partidelor extremiste, extinderea Uniunii către Est e mai puţin populară în rândul vechilor europeni decât în trecut.

– În cadrul materialului din „The New York Times” despre Laura Cotruţa Kovesi, Dvs. aţi menţionat că DNA, formată în 2003, era orientată iniţial spre funcţionarii mici, ceea ce era „o bătaie de jos”. Aceeaşi realitate cunoaşte în prezent R. Moldova. Angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie terorizează instituţiile de învăţământ, spitalele, în acelaşi timp, mediul înalţilor funcţionari de stat duhneşte de corupţie. Cum a depăşit România această situaţie?

Înainte de reformele din 2005, iniţiate de Monica Macovei, DNA se numea PNA (Parchetul Naţional Anticorupţie) şi într-adevăr fugărea doar conductori de tren, profesori care dădeau meditaţii, asistente medicale etc., adică persoane şi cazuri irelevante, ca să-şi facă indicatorii de activitate. Iar dosarele sensibile erau cenzurate politic, se dădeau ordine exact cum şi ce să se investigheze, iar un procuror a murit pentru că nu a acceptat sistemul. Vedeţi filmul „De ce eu?” al regizorului Tudor Giurgiu, tocmai lansat [http://www.cinemagia.ro/filme/de-ce-eu-567119/]. Acesta pleacă de la celebrul caz real din anii 2002–2003. Sperăm să putem face în curând o proiecţie plus o dezbatere şi la Chişinău. Deci situaţia de acum 15 ani era exact ca în R. Moldova. Schimbarea spectaculoasă se poate face cu două condiţii: 1) voinţă politică reală de schimbare şi 2) selectarea unor persoane oneste şi curajoase la vârful procuraturii şi magistraturii, care sa fie apoi lăsate în pace câţiva ani să lucreze, fără interferenţe politice, indiferent de consecinţe. Tehnic nu e greu, politic este foarte greu.