„Ce fel de lucru se remunerează cu 100 de lei?!”

_DSC1027  Foto de NADEJDA ROSCOVANUProfesorii ameninţă cu grevă generală în cazul în care executivul nu le va satisface revendicările

„După pâine, educaţia este prima nevoie a unui popor”, „Vrem salarii decente”, „Susţineţi profesorii şi investiţi în educaţie” au fost lozincile celor 700 de profesori care au manifestat timp de trei zile în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cadrele didactice revendică majorarea salariilor cu 50 la sută de la 1 mai curent, facilităţi sociale pentru tinerii specialişti şi creşterea sporului la salarii pentru cei care deţin grade didactice.

Premierul Iurie Leancă le promite profesorilor salarii decente peste o lună. Manifestanţii nu sunt dispuşi să aştepte. Ei vor organiza astăzi un miting, iar apoi o grevă generală în cazul în care autorităţile centrale nu vor propune soluţii concrete.

Începând cu marţi, 8 aprilie 2014, profesorii din raioanele Cahul, Comrat, Ocnița, Anenii Noi, Basarabeasca, Briceni, Cantemir, Călărași, Căușeni, Cimișlia şi din municipiile Bălţi şi Chișinău s-au adunat în Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru a revendica majorarea salariilor cu 50% începând din mai curent. Timp de trei zile, cadrele didactice scandează că vor salarii decente şi „europene”. La proteste participă doar cei care nu au ore.

Printre protestatari o întâlnim pe Ecaterina Coica de la Liceul Teoretic Cruglic. „Am venit aici pentru a obţine majorarea salariului cu 50 la sută. Sunt învăţătoare de 40 de ani. Nu sunt de acord ca profesorii pensionari să încheie contracte numai pentru un an. Sunt aptă de muncă, deşi sunt pensionară şi lucrez în calitate de cadru didactic de sprijin”, spune protestatara.

_DSC1002  Foto de NADEJDA ROSCOVANUÎmpart salariul cu dramul

„Noi nu avem ore astăzi. Sunt pensionară. Am un salariu de 2300 de lei. Trăim greu. Îl împărţim cu dramul. Pentru judecători au găsit bani să le majoreze salariile, să vedem cum vor proceda cu profesorii?”, remarcă altă profesoară de la Gimnaziul din Bălăbăneşti.

Printre protestatarii din raionul Cimişlia o găsim pe educatoarea Aurelia Dogoter. „Am un salariu de 2500 de lei. Nu-mi ajunge pentru creşterea celor doi copii şi pentru un trai decent. Cu acest salariu pot să achit doar serviciile comunale, dar ce să mâncăm? Rezistăm datorită celor care lucrează peste hotare. Vrem salarii mai mari şi familii întregi. Voi veni de câte ori va fi nevoie aici”, susţine educatoarea.

_DSC1000  Foto de NADEJDA ROSCOVANU_1Revendicări nerealizate

Preşedinta Sindicatelor din ştiinţe şi educaţie al Consiliului raional Cahul, Alexandra Bălănel, spune că din raionul Cahul au venit 40 de profesori. „Am venit să cerem să fie respectate revendicările pe care le-am înaintat încă în septembrie 2013. Nu pe jumătate, dar 95%. Am cerut majorarea salariului cu 50%, un regulament al şcolilor cu circumscripţie.

De asemenea, am solicitat în special majorarea salariului pentru dirigenţie. Mulţi părinţi sunt plecaţi peste hotare şi dirigintele trebuie să viziteze copiii acasă în clase cu 35 de elevi. Pentru dirigenţie se achită acum 100 de lei. Ce muncă se remunerează cu 100 de lei?”, întreabă profesoara.

Premierul Iurie Leancă le promite profesorilor salarii decente, însă nu acum, ci peste o lună, când se va încheia anul de studii. Oficialul a spus că guvernul se află într-un proces de identificare a resurselor financiare pentru următorii trei ani.

Formula „de aur” a guvernului

„Creșterea economică nu înseamnă nimic dacă omul nu simte acest lucru pe pielea sa. Vom veni cu formule care pot schimba spre bine situația angajaţilor din domeniul educaţiei. Nu pot da detalii până nu vor fi finalizate negocierile. Am propus să luăm o pauză de o lună”, a declarat Iurie Leancă.

Premierul a specificat că de majorări vor beneficia nu doar profesorii, dar şi asistentele medicale, educatoarele şi bibliotecarele. „Vom veni cu o formulă care va schimba spre bine situaţia”, a menţionat prim-ministrul. Premierul a cerut un moratoriu de o lună timp în care profesorii să se întoarcă la muncă.

The following two tabs change content below.