Ce este Dragostea?

Care este cel mai frumos sentiment de care este capabil un om? Credeţi că răspunsul corect este „dragostea”? Am atacat această temă, fiindcă am simţit-o şi o simt până acum. Vreau să îl văd tot timpul şi, dacă e imposibil, vreau să vorbesc în permanenţă cu el la telefon, pe messenger. Îi scriu numele peste tot, oriunde merg mă gândesc la el, nu mai există nimeni pe faţa pământului pentru mine în afară de el. Dacă toate aceste condiţii există, sunt îndrăgostită!
Dragostea este un sentiment de afecţiune faţă de o persoană de sex opus. Mai simplu spus, dragostea e acel sentiment care îmi dă senzaţia că pot să trec peste toate obstacolele dacă am alături persoana iubită. Dragostea este un cuvânt, dar despre acest cuvânt se scriu romane. Un scriitor spunea: „Dragostea este singura floare care creşte şi înfloreşte fără ajutorul anotimpurilor”.
A spune „Te iubesc!” este un pas important în construirea unei relaţii. Aceste două cuvinte cântăresc şi spun foarte multe despre cât de legată eşti de persoana de lângă tine. De aceea, este important să îţi analizezi foarte bine sentimentele pentru a şti cât de intense sunt acestea. Apoi, dacă te-ai hotărât că a venit vremea să îi împărtăşeşti ceea ce simţi, ar fi bine să o faci. Întotdeauna, am crezut – şi cred în continuare – că nu e o ruşine a spune „Te iubesc!”, chiar de o faci prima. Singura condiţie ar fi ca să o faci nu cu mintea, ci cu inima ta.
Zinaida L.