Ce disciplină a predat pretinsul ucigaș al tinerilor de la Durlești la Academia Militară

Portretul-robot al presupusului criminal de la Durlești (stânga) și Alexandru Miron (dreapta), fost angajat al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun

Alexandru Miron, fost angajat al Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, ar fi după fostul procuror al municipiului Chișinău, Ivan Diacov, autor al omorului tinerilor de la Durlești din aprilie 2011. Alexandru Miron a fost șef al Catedrei Pregătire Fizică şi Sport a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, unde a predat disciplina pregătirea fizică.

Fostul procuror Ivan Diacov a declarat că autorul crimei de la Durlești a fost militar cu gradul de maior și lucra la Academia Militară a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Acesta și-a împușcat în vara anului 2011 soția dintr-o armă de vânătoare deținută ilegal.

„L-am trimis în judecată pentru omorul soției, dosarele deschise pentru omorul de la Durlești erau cercetate de secția specială pe cazuri excepționale, șef era Corneliu Bratunov. Noi nu aveam nicio atribuție la cercetarea acestor cazuri, se țineau în secret. După ce am expediat dosarul în judecată a fost o situație care m-a obligat să fac o analiză și am dedus că acesta este vinovatul. M-am adresat și la Procuratura Generală și la miniștrii de Interne, dar nimeni nu a dorit să colaboreze cu mine”, a menționat fostul procuror.

„Din păcate, foștii miniștri de Interne și foștii conducători ai Procuraturii nu au dorit să-mi prezinte materialele dosarului, s-au temut că vor fi făcute publice abuzurile la care s-au dedat pe parcursul anilor și incompetența de care au dat dovadă. Nu cred că lucrurile s-au mișcat spre bine, căci sunt indicii despre alți suspecți în comiterea acestei crime”, a precizat Ivan Diacov.

Potrivit Procuraturii capitalei, condamnatul și-a omorât soția pe strada Munceşti din capitală. Procurorii au stabilit că asasinul a planificat omorul din timp, procurând o mască şi o salopetă pentru a se deghiza, iar în ziua crimei, cunoscând ora la care victima urma să vină acasă, a efectuat două împuşcături în direcţia acesteia în urma cărora femeia a decedat.

Potrivit Ministerului Apărării, Alexandru Miron a lucrat în 1997–2011 la Catedra Pregătire Fizică şi Sport a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, unde a predat disciplina pregătirea fizică. Ultima funcţie deţinută a fost cea de şef al Catedrei Pregătire Fizică şi Sport, Facultatea Ştiinţe Militare.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)