Ce ar fi fost dacă…?

DRAGOSTE FĂRĂ RĂSPUNS // „Îl iubeam atât de mult şi, în acelaşi timp, îl uram, îl uram pentru că ştiam că, fără el, viaţa mea nu va avea sens”

Presupun că majoritatea dintre voi aţi trăit aşa ceva. E ceva magic, dar atunci când persoana pe care o iubeşti nu îţi împărtăşeşte dragostea e atât de distrugător. Ceva asemănător mi s-a întâmplat şi mie. O dragoste la prima vedere. Eram atât de fericită încât nu aveam cuvinte să descriu sentimentul care mă cuprinsese. Atunci când l-am cunoscut am simţit ceva, am ştiut că este băiatul pentru care mi-aş da şi viaţa. Am simţit pentru prima oară sentimentul numit dragoste. Era aşa frumos, dar, în acelaşi timp, îmi era aşa de frică, deoarece nu ştiam cum să procedez.

Culmea norocului sau culmea ghinionului e că acest băiat era cel mai bun prieten al vărului meu. Fiind prieten cu acesta, mi-a fost simplu să mă apropii de el, foarte uşor să aflu ceea ce mă interesa. Dar, din propria mea prostie, am stricat totul. Îmi era ruşine să-i mărturisesc ceea ce simt, îmi era frică de ceea ce simţeam, niciodată nu mai simţisem ceva asemănător. Şi totuşi trăiam cu iluzia că, într-o zi, vom fi împreună, îmi voi face curaj să-i mărturisesc tot ceea ce simt şi atunci vom fi fericiţi. Trăiam cu speranţa că, într-o zi, o să mă iubească şi el. Şi aşa au trecut ani. Într-o zi, mi-am făcut curaj.

Frica de a spune ce simţi pentru cineva

Eram hotărâtă să-i mărturisesc totul, să-i spun pentru prima oară cât îl iubesc, dar tocmai în acel moment, înainte de a spune ce aveam de zis, am primit îngrozitoarea veste că se va muta la tatăl său în altă ţară. Îmi doream să mor, nu mai aveam poftă de mâncare, nu puteam dormi, nu-mi mai doream să trăiesc. Tot ceea ce iubeam mai mult se îndepărta de mine, iar eu nu aveam putere să opresc acest dezastru. Îl iubeam atât de mult şi, în acelaşi timp, îl uram, îl uram pentru că ştiam că, fără el, viaţa mea nu va avea sens. Îl visam mereu, iar dimineaţa mă trezeam plângând. În acele momente, îmi părea rău că l-am cunoscut, dar totuşi mă simţeam datoare faţă de el pentru că, datorită lui, am înţeles ce înseamnă să iubeşti. Peste trei luni, aud că el se întoarce înapoi. M-am interesat şi este adevărat. Pe moment, am simţit un fior rece, mă gândeam că va veni, îi voi mărturisi tot şi, în sfârşit, voi fi fericită.

Dar, la întoarcerea lui, nu am putut să-i spun ce simt pentru el. Teama că mă va respinge era prea mare încât nu îndrăzneam să vorbesc cu el. Pentru el, eram doar verişoara prietenului său şi poate aşa mă va considera întotdeauna, însă el pentru mine era totul. Ulterior, s-a îndrăgostit, dar nu de mine, pentru el, eram ca o soră. Nu-l pot privi în ochi, iar acum, după aproximativ doi ani, tot cu fata aceea este şi se iubesc şi urmează să se căsătorească, iar eu îl iubesc şi asta nu ştiu dacă se va putea schimba vreodată.

După atâţia ani, am decis să las totul în urmă, chiar dacă mă doare inima. Îmi va fi greu, dar va trebui să-l uit. Privirea lui nu cred că o voi putea uita. Când mă priveau acei doi ochi căprui, mă pierdeam toată. Aceste lucruri nu le voi putea uita. Este ceva mai presus de voinţa mea şi nu voi uita cum m-am îndrăgostit de un băiat pe care nici măcar nu-l cunoşteam la vremea aceea. Acum încerc să mă încurajez, spunându-mi că totul va fi bine. Nu mai rezist, îmi şterg ochii înlăcrimaţi şi înfrunt realitatea crudă. Să nu îndrăznesc să plâng, să nu îndrăznesc să vărs vreo lacrimă. Acum voi încerca să-mi iau inima înapoi şi să-l las pe el în urmă. Ştiu că aşa este cel mai bine şi trăiesc cu speranţa că, într-o zi, voi iubi din nou. Poate fericirea este mai aproape. Dar întotdeauna voi trăi cu îndoială în suflet şi cu ucigătoarea întrebare: „Ce ar fi fost dacă?”.