Ce a semnat de fapt Eugen Carpov // Cutia cu piuneze

S-a bătut multă monedă pe recunoşterea de către Chişinău a aşa-zisei „egalităţi a părţilor”, după semnarea, la Viena, a documentului numit „Principiile şi procedurile de conducere a negocierilor„. Explicaţiile vicepremierului Eugen Carpov nu au părut prea convingătoare, fiindcă lipsea textul documentului. Tiraspolul însă nu s-a temut să publice fragmentul cu pricina. Acesta sună în felul următor:

„În corespundere cu practica ce s-a constituit, negocierile în cadrul Consultărilor Permanente se poartă în baza egalităţii şi respectului reciproc între participanţi, ţinându-se cont de statutul lor actual, fixat în Procesele-verbale ale întâlnirii mediatorilor din partea Ucrainei, Federaţiei Ruse şi OSCE cu reprezentanţii Republicii Moldova şi ai Transnistriei (or. Odesa, 26-27 septembrie 2005) şi în anexa „Drepturile şi obligaţiile observatorilor în procesul de negocieri”. Aceasta garantează dreptul fiecărei părţi de a înainta orice propunere sau de a pune în discuţie orice chestiune pe care o consideră importantă pentru procesul de negocieri. Această stipulare nu este un precedent pentru reglementare sau bază pentru evaluare de către vreuna dintre părţi a statutului juridic al părţilor în momentul de faţă”.

Ca să clarificăm situaţia, ar trebui să ştim acum ce fel de statut a fost fixat pentru Transnistria în documentul semnat în 2005, la Odesa. Pe de altă parte, dacă documentul semnat de Eugen Carpov la Viena nu prezintă o recunoaştere a „egalităţii părţilor”, referindu-se doar la procesul de negocieri, de ce a condiţionat Tiraspolul reluarea negocierilor cu semnarea acestor „principii şi proceduri”?

Orice ar declara azi Chişinăul, Tiraspolul şi Moscova vor interpreta documentul respectiv după placul lor. Îl interpretează deja. Mă refer la declaraţiile lui Rogozin.

Stricto sensu, egalarea se referă la procedura de negocieri, de aceea spuneam că formularea putea fi şi mai rea. Din punctul de vedere al eficienţei negocierilor, este un document inutil, dacă ne referim doar la punctul dat. Acesta reflectă o „practică ce s-a constituit” deja. E de la sine înţeles că, aşezat la masa negocierilor, reprezentantul transnistrean avea libertatea de a veni cu propuneri şi de a formula obiecţii ca orice alt participant la negocieri. De altfel, în 2006, procesul a fost stopat nu din această cauză, ci pentru că, în urma unui acord între Chişinău şi Kiev, exportatorii transnistreni au fost siliţi să se înregistreze la Camera de Comerţ şi Industrie a RM.

Partea pozitivă a înţelegerilor de la Viena e că negocierile asupra aspectelor economice, sociale şi ale celor legate de drepturile omului au fost separate de negocierile asupra aspectelor politice, de securitate şi asupra statutului final al regiunii transnistrene. Dacă privim lucrurile din acest punct de vedere – iarăşi stricto sensu, putem considera că rezultatul e mai mult pozitiv decât negativ. Însă de la semnare şi până la realizare e o cale lungă. S-ar putea ca Moscova să recunoască doar primul document şi să le ignore pe celelalte.

Nu e greu de ghicit de ce Moscova insistă asupra „egalităţii părţilor”. Această precondiţie este necesară pentru următorul pas: federalizarea RM. O federaţie sau confederaţie se construieşte printr-un acord dintre două entităţi egale. Simpla decizie de federalizare presupune în mod automat recunoaşterea regiunii transnistrene drept entitate statală de acelaşi nivel cu RM.

Raioanele transnistrene nu au niciun drept să devină stat. Nici din punct de vedere etnic, nici, cu atât mai mult, politic. Ele au rezistat până acum doar cu ajutorul Moscovei. Dacă plăteau datoriile de peste 3 miliarde de dolari, transnistrenii se ruinau demult. A recunoaşte Transnistria entitate egală cu RM înseamnă de fapt a recunoaşte eforturile subversive ale Rusiei împotriva RM.

Un stat moldovenesc federalizat va fi viabil numai dacă se va afla la cheremul Rusiei. Sprijinindu-i, insistând asupra federalizării, Rusia doreşte să obţină prin intermediul Transnistriei, controlul asupra RM. Politicienii moldoveni care „descoperă” acum soluţia federalizării sunt nişte infantili în cel mai bun caz. Altfel ar trebui să-i considerăm oameni ai Moscovei. După cum spune un politolog rus, Alexei Martînov, chiar şi în cazul construirii unui stat confederativ, deplina independenţă a Transnistriei va urma „în două-trei luni”. (N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)