Cazul Testimiţanu, spulberarea folclorului

Documente inedite despre demiterea fondatorului şcolii naţionale de medicină din Republica Moldova

Nicolae Testimiţanu a devenit un mit. Despre meritul său în formarea şcolii naţionale de medicină din Republica Moldova s-a vorbit şi s-a scris până acum doar în baza mărturisirilor elogiatorilor şi detractorilor săi. Însă odată cu publicarea recentă a documentelor secrete ale Biroului CC al PCM din martie 1968 de către istoricul Gheorghe Negru (Destin românesc, nr.1, 2012) tratarea subiectului Testimiţanu depăşeşte versiunile folclorice.

Spulberarea versiunilor folclorice

Mai mult, acestea elucidează o serie de probleme legate de relaţiile dintre Nicolae Testimiţanu şi colegii săi de generaţie, felul cum a acţionat pentru a-şi aplica acţiunile. Despre aceste aspecte s-a vorbit mult în decursul ultimilor 20 de ani, memoriile unor apropiaţi ai reputatului chirurg şi om de ştiinţă făcând senzaţie pentru marele public.

Pentru început, credem necesar să evocăm cititorilor noştri câteva date din biografia cunoscutului profesor. Nicolae Testimiţanu (1927–1986) s-a născut la Ochiul Alb, judeţul Bălţi. A făcut şcoala primară în acelaşi sat, după care şi-a continuat studiile la gimnaziul din Baraboi, actualmente, raionul Donduşeni, satul în care ulterior s-a înregistrat una din cele mai mari rebeliuni împotriva regimului sovietic. Între 1941 şi 1944, a studiat la faimosul Liceu „Ion Creangă” de la Bălţi, instituţie de învăţământ ce avea drept scop românizarea nordului Basarabiei.

Formarea rebelului

Acest liceu a format o serie de personalităţi de dimensiune europeană, precum Eugeniu Coşeriu, Alexandru Budişteanu, Valentin Mândâcanu. Şi mulţi, mulţi alţii. La aceştia se adaugă o generaţie întreagă de medici de calitate.

În 1946–1952, a studiat la Institutul de Stat de Medicină din Chişinău (ISM Chişinău). După absolvirea acestuia, a fost asistent la Catedra Chirurgie Generală, iar din 1953 – medic-şef al Spitalului Clinic Republican. Între 1959 şi 1963, a fost rector al ISM Chişinău, iar din 1963 până în 1968, ministru al Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, în 1973–1986, a deţinut funcţia de şef a Catedrei de Chirurgie Generală a ISM Chişinău.

În colimatorul conducerii de partid

Testimiţanu a fost luat în colimatorul conducerii de partid în 1961, pentru înregistrarea separată la ISM Chişinău a studenţilor, în grupe ruse şi moldoveneşti. În opinia conducerii de partid, această acţiune „prejudicia încrederea reciprocă între popoarele rus şi moldovenesc”.

În şedinţa din 19 martie 1968, după care s-a luat decizia de a-l demite pe Testimiţanu, Iu. Melnikov, secretar II al CC al PCM, îi imputa ministrului că nu a respectat rezoluţiile Biroului CC al PCM din 1961 care prevedeau creşterea numărului medicilor în mediul rural. În plus, îi reproşa că, din 1963, anul când a fost numit în funcţia de ministru al sănătăţii, a transferat de la sat la oraş 210 medici, formând din aceştia o nouă generaţie de medici.

Negrescu în locul lui Kiseliova

Acest intertitlu denotă un proces de înlocuire a medicilor rusofoni cu medici tineri moldoveni, proces ce a decurs circa cinci ani. În acest sens, unul dintre cei mai vehemenţi detractori ai lui Testimiţanu, membrul supleant al CC al PCM, M. Dieur, îl acuza pe reputatul om de ştiinţă că a admis încălcarea principiului leninist de selectare a cadrelor, principiul combinării cadrelor în vârstă cu cele tinere, favorizând moldovenii: „Oare nu se vede aceasta la Bălţi sau în institutele de cercetări ştiinţifice din republică? Oare nu se vede asta din practica selectării şi numirii oamenilor în aparatul ministerului? Despre asta vorbesc deschis unii specialişti experimentaţi, pe care, sub diverse pretexte, ministerul i-a mutat, retrogradându-i. O asemenea practică de selectare a cadrelor în baza altor calităţi decât cele profesionale şi politice nu doar că provoacă pagube, ci se repercutează asupra educării cadrelor… Ce a făcut Kiseliova? Era un medic cu experienţă, se bucura de autoritate binemeritată în rândurile populaţiei, ale activului orăşenesc. Au înlocuit-o cu Negrescu. Nu puţine sunt cazurile de manifestare a miopiei politice, când în aparat au fost angajate persoane ce nu inspiră încredere politică, rude ale slujitorilor de cult, supuşi represiunilor etc. Avem o listă întreagă…”

Cum s-a trecut la limba română

Un alt membru al comisiei CC al PCM, un redactor al unui ziar republican, M. Pleşko, îl critica pe ministrul sănătăţii al RSSM pentru că promova în cadrul institutului de medicină tineri moldoveni cu doctoratele abia susţinute, care „nu aveau experienţa cuvenită”, ocupând posturile profesorilor ruşi în vârstă, fapt calificat de Pleşko drept manifestare a „carierismului şi exclusivismului naţional”.

„Dvs. Nikolai Andreevici…, îi reproşa Dîgai, şeful unei secţii în cadrul CC al PCM, pentru a elibera locurile şi pentru a-i avansa pe aceşti oameni, aţi utilizat diferite forme: şi limba, şi reducerile, şi avansarea, şi recompensa materială. E foarte dureros să vezi astăzi cum profesorii care v-au transmis cunoştinţe nu doar dvs., ci şi multor altora, noaptea sunt ameninţaţi cu răfuială fizică, sunt ofensaţi.”

Manualele româneşti, repudiate

O încălcare gravă a lui Testimiţanu, în opinia membrilor Biroului CC al PCM, a fost decizia de a demara în 1967, predarea cursurilor în limba română la ISM Chişinău.

Potrivit lui Pleşko, „trecerea pripită la predarea în limba moldovenească, în absenţa unor condiţii adecvate, duce şi la alte fapte deplorabile, la faptul că se utilizează literatura română, care e în cantităţi insuficiente, sau se face uz de literatură română tradusă, în principiu, din limba franceză sau de literatura autorilor ce au studiat în ţările occidentale, orientarea lor nefiind marxist-leninistă. Oamenii care pleacă peste hotare cumpără acest gen de manuale”.

Acelaşi Pleşko îl blama pe Testimiţanu pentru maniera în care acesta a introdus limba română ca limbă de instruire: „Tovarăşul Testimiţanu afirmă că n-a emis niciun ordin de trecere la predarea în limba moldovenească. Dvs. i-aţi invitat în luna iunie pe rector şi pe prorector şi le-aţi comunicat despre asta. Iar după această discuţie, Matcovschi, prorector pentru ştiinţă, a invitat o serie de profesori şi le-a spus să-şi pregătească cursul în limba moldovenească. Şi s-a ajuns ca profesorul Korovin şi alţii să se întrebe: Ce voi face eu aici? Se pare că sunt de prisos…”

Limba română mutilează studenţii

În plus, adjunctul ministrului sănătăţii al URSS, Danilov, l-a condamnat pe ministrul sănătăţii al RSSM pentru că a dispus introducerea învăţământului în limba moldovenească la Institutul de Medicină şi a încredinţat predarea cursurilor unor lectori moldoveni fără experienţă: „E rău, prelegerile sunt ţinute de persoane necalificate, dar e şi mai rău că la Dvs. se folosesc manualele româneşti: nomenclatura (sic!) lor (a românilor) e mică, ei utilizează, în principiu, traduceri ale manualelor din Franţa, RFG, din alte state. Profesorii în vârstă susţin că astfel mutilăm studenţii…”

Demiterea ministrului

În consecinţă, Danilov, reprezentantul Ministerului Sănătăţii al URSS, a propus ca Testimiţanu şi şeful secţiei resurse umane a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii al RSSM, Gh. Balan, să fie aspru pedepsiţi: „Nu suntem siguri că tov. Testimiţanu va reuşi să corecteze situaţia creată în republică. În afară de aceasta, nu suntem siguri că şi alţi câţiva viceminiştri şi membri ai colegiului, în particular, tov. Balan, sunt capabili să amelioreze starea de lucruri”.

Ca rezultat, Biroul CC al PCM a emis la 19 martie 1968 o hotărâre secretă care prevedea revocarea lui Nicolae Testimiţanu din funcţia de ministru al sănătăţii al RSSM, „pentru încălcarea principiilor de partid în selectarea, distribuirea şi educarea cadrelor”. De asemenea, Ministerul Ocrotirii Sănătăţii şi organele de partid urmau să intensifice lucrul politico-ideologic cu cadrele medicale, să le educe în spiritul internaţionalismului, patriotismului, şi să sporească lupta împotriva ideologiei burgheze.

Conform stenogramei, în timpul mandatului lui Testimiţanu în fruntea ministerului sănătăţii au existat relaţii tensionate între minister şi conducerea ISM Chişinău, amintim că în această perioadă rector al acestei instituţii de învăţământ superior a fost Vasile Anestiade. Acesta a administrat Institutul de Medicină din Chişinău ani buni după aceea, până în 1986. Trebuie să menţionăm că din comisia care a audiat raportul lui Testimiţanu au făcut parte şi Petru Lucinschi, prim-secretar al CC al ULCT, şi Vladimir Voronin, membri ai Biroului CC al PCM. Şi dacă primul nu a sărit cu critici, cel din urmă a fost foarte cicălitor.