Cazul pensionarului din Glodeni care a lovit-o pe ministra Muncii, Valentina Buliga, va fi examinat de CtEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va examina plângerea lui Mihail Dogotar, pensionarul de la Glodeni, care a lovit-o pe fosta ministră a Muncii, Protecţiei Sociale şi a familiei, Valentina Buliga. Mihail Dogotar este pensionar şi a lucrat inginer timp de 45 de ani. Mai mult timp s-a aflat în litigiu cu Casa Națională de Asigurări Sociale, fiind nemulțumit de pensia pe care o are.

Incidentul cu ministra Muncii s-a produs în 2014. Acesta a relatat atunci JURNALULUI de Chişinău că a alergat într-un suflet la Consiliul raional aflând că Valentina Buliga este în teritoriu. „Am încercat să-i explic, i-am spus câţi bani primeam în cupoane, cât primeam în ruble şi cât am primit în lei. Cum se calculează pensia şi că mi-au calculat-o incorect. M-a întrebat în grabă ce pensie am, după care m-a întrebat ironic: ‘Ce, matale nu-ţi ajunge pensia pe care o ai?!’ Nu-mi ajunge. Mi-a sugerat ofensator să nu mă mai bag în cifre, statistici, că oricum nu pricep. Am mai discutat cu demnitari, nimeni însă nu mi-a spus niciodată că sunt prost. După un schimb de replici de acest gen, mâna mi s-a ridicat şi am lovit-o. Regret. M-au luat pe dinainte emoţiile. Dar doamna nu ştie să vorbească cu oamenii”, ne-a relatat atunci pensionarul.

Ulterior acesta a fost chemat la poliţia din Glodeni. Apoi, în una din zile, a fost vizitat de doi poliţişti acasă, care i-au cerut să-i însoţească la poliţia din Bălţi, care e „mai competentă”, au ironizat ei. A urcat în maşină, dar, ajuns la Bălţi, pensionarul a înţeles că a fost minţit şi că este dus la spitalul de psihiatrie. Aici, fusese formată o comisie care urma să emită o expertiză psihiatrică în cazul său. „Sunt un om responsabil, sănătos, m-am împotrivit să intru în spital fără a mă consulta cu avocatul, dar mi-au sucit mâinile şi m-au încătuşat. Am stat pe coridor vreo jumătate de oră. Apoi mi-au scos cătuşile şi am intrat. Medicii mi-au pus câteva întrebări şi m-au dus acasă. Mi-au spus că voi afla rezultatele mai târziu”. Experţii de la Bălţi au fost rezervaţi. Văzând că bătrânul nu prea seamănă a om bolnav, au recomandat să fie internat un timp în staţionar pentru a putea fi emisă o expertiză psihiatrică obiectivă.

La solicitarea Procuraturii din Glodeni, la 2 iulie 2014, judecătoarea Tamara Boubătrân a emis o încheiere în lipsa bătrânului conform căreia acesta trebuia internat timp de o lună la spitalul de psihiatrie din or. Codru. Revoltat, pensionarul a atacat încheierea la Curtea de Apel Bălţi, care a lăsat-o în vigoare, apoi la Curtea Supremă de Justiţie, unde cererea sa a fost respinsă. Între timp, bătrânul continua să lucreze la piaţă. Vindea cozi de topor, sape şi alte unelte de grădinărit. La 18 septembrie 2014, a fost înconjurat de trei poliţişti. A reuşit doar să-l roage pe un vecin să-i strângă lucrurile de pe tarabă. Pe drum, i-a rugat pe poliţişti să-l ducă acasă ca să-şi anunţe soţia că e dus la psihiatrie. Aceştia au acceptat. La internare în spital, a spus că nu-şi dă acordul, dar medicii au ignorat acest fapt. La întrebarea surorilor medicale de acolo, dar şi a noilor săi vecini de salon, „băieţi cuminţi”, preciza moşul, cum a ajuns el, om sănătos, în spital, le povestea istoria cu „coificientu’” mic al pensiei. Nu era unicul cuprins de bănuiala că ceva nu e în regulă cu această pensie.

Peste câteva zile, a fost vizitat de fiul său, care a luat legătura cu avocatul Vadim Vieru. În urma intervenţiei avocatului, după o săptămână, bătrânul a fost externat.

Reclamantul s-a plâns Curții Europene a Drepturilor Omului în legătură cu reţinerea sa ilegală şi spitalizarea forţată în spitalul de Psihiatrie.

Potrivit avocaţilor Promo Lex, Judecătoria Glodeni a examinat demersul procurorului în lipsa reclamantului, iar avocatul desemnat ca să acorde asistență juridică garantată de stat a considerat necesar de a susține în instanța de judecată demersul procurorului, contrar intereselor clientului și fără a consulta poziția acestuia. Instanța a admis demersul procurorului și a dispus expertiza medico-legală, psihiatrico-psihologică staționară suplimentară în privința reclamantului în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie din or. Codru, mun. Chișinău.

În timpul aflării în Spitalul Clinic de Psihiatrie, reclamantul a fost supus examenelor medicale contrar voinței sale, prelevării de sânge și altor analize, diverselor proceduri medicale și muncii forțate. „Se pare că autorităţile R. Moldova nu şi-au învăţat lecţia după ce în 2008 CtEDO a condamnat ţara noastră în dosarul disidentului politic Gheorghe David, (a se vedea David v. Moldova, no. 41578/05, 27 Noiembrie 2007), trimis în 1987 la tratament psihiatric forţat de fostul şef al statului, Nicolae Timofti, pe când era judecător, dar și în alte cauze similare (a se vedea Gorobet v. Moldova, no. 30951/10, 11 Octombrie 2011). Ca și în alte cauze, în cauza Dogotar nu au existat temeiuri rezonabile de a priva persoana de libertate. Circumstanțele cauzei ne fac să credem că acesta a fost privat de libertate pentru ai aplica o pedeapsă camuflată. Cauza dată scoate în evidență probleme grave legate de modul și procedura de dispunere și efectuare a expertizelor psihiatrice în ambulatoriu, dar și alte probleme legate de procedurile aplicate de polițiști în procesul de reținere, calitatea asistenței juridice etc.”, susține avocatul Asociației „Promo-LEX”, Vadim Vieru.

În decembrie 2016, Judecătoria Glodeni i-a aplicat lui Mihail Dogotar o amendă de 200 unități convenționale, în baza art. 287 alin. 1 (huliganism), dosar pornit în mai 2014.  Hotărârea nu este definitivă și irevocabilă, aceasta a fost atacată cu apel.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului va emite o hotărâre în acest acest caz după expedierea de către părți a observațiilor cu privire la admisibilitate și fondul cauzei.

The following two tabs change content below.