„Cauzele Domnicăi Manole în instanțe abia iau amploare”

Domnica Manole. Foto: Nadejda Roşcovanu

 Interviu cu judecătoarea Domnica Manole

Domnica Manole este judecătoarea pe numele căreia a fost deschis un dosar penal după ce a dat câștig de cauză în 2016 Platformei Demnitate şi Adevăr în cazul inițierii unui referendum de modificare a Constituţiei. Domnica Manole a criticat sistemul judiciar și, pentru asta, a fost exclusă din magistratură. Ea califică demiterea sa drept o răfuială politică. Pentru curajul și onestitatea sa, JURNAL de Chișinău a desemnat-o drept Omul anului 2017.

Stimată Doamnă Domnica Manole, cum a fost acest an pentru Dvs.?

A fost un an greu, cu o presiune foarte mare nu doar asupra mea, ci și asupra familiei mele. Îi mulțumesc Domnului că familia mi-a fost alături, că m-a sprijinit în toate acțiunile mele. Sunt mândră de familia mea, de copiii mei. Am avut sprijinul multor persoane în această perioadă dificilă. Pentru asta le sunt recunoscătoare tuturor. După muncă grea, nopți nedormite, am avut și o victorie – Hotărârea Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității Legii nr. 271 privind verificarea judecătorilor de către SIS. E o victorie pentru justițiabili și pentru întregul corp judecătoresc. Sper că vom avea pe viitor mai multe hotărâri în spiritul legii și al convingerii proprii.

Cum calificați acțiunile structurilor de drept împotriva Dvs.?

Moldova trece printr-o perioadă de consolidare a democrației și a statului de drept, perioadă în care avem impresia că facem un pas înainte și doi înapoi. Combaterea corupției și reforma sistemului judiciar, deși sunt printre prioritățile-cheie ale guvernării și sunt monitorizate de partenerii de dezvoltare, înregistrează restanțe importante. Furtul miliardului, care ne-a dus „faima” în lumea întreagă, este unul din testele justiției moldovenești. Drept consecință, avem neîncrederea justițiabililor în înfăptuirea justiției și a potențialilor investitori.

Adevăratele motive sunt legate de activitatea mea în funcția de vicepreședinte al Colegiului Disciplinar, unde mi-am expus opinia despre mai multe cazuri de rezonanță. În urma deciziilor mele, au fost sancționați pentru abateri disciplinare unii judecători ai Curții Supreme de Justiție, care, desigur, au fost achitați de Consiliul Superior al Magistraturii.

A urmat discursul ținut la Adunarea Generală a Judecătorilor din martie 2016, unde mi-am permis să critic sistemul judiciar. Am criticat reformele făcute în sistemul judiciar. Este vorba de chestiuni concrete ce vizează, de exemplu, taxa de stat sau termenele fixe de stat etc. Am criticat activitatea Consiliului Suprem al Magistraturii, modalitatea în care sunt promovați judecătorii, am criticat modificările privind Legea Consiliului Suprem al Magistraturii. Și iată că am ajuns să fiu victima lucrurilor pe care le-am criticat și care, bineînțeles, nu au fost schimbate.

Hotărârea Consiliului Suprem al Magistraturii din 31 mai 2016 a fost un semnal adresat mie și altor judecători ca nu cumva să adopte decizii incomode. Judecătorii, în special cei ai instanțelor inferioare, au fost umiliți. Li s-a arătat ca tot ce decid ei în cadrul unui proces este un potențial temei pentru răspunderea penală.

Imaginați-vă cum ar putea să cerceteze un judecător furtul miliardului, dacă el știe că decizia de efectuare a unei expertize și audierea unui martor pot fi temei pentru răspunderea penală. Prin urmare, în cazul unui proces penal, judecătorul trebuie să fie de partea acuzării, a procurorului, altfel un alt procuror  va cere urmărirea penală a judecătorului. Vi se pare că justiția poate fi oarbă și independentă în asemenea circumstanțe? E imposibil. În cazul unui proces civil, judecătorul trebuie să ia decizii în favoarea părții care are susținere politică.

Procesul Consiliului Suprem al Magistraturii (CSM) din 4 iulie 2017 prin care am fost exclusă din sistemul judecătoresc avea semnele unui proces inchizitorial, pentru că nu am fost informată ce se întâmplă în ședință. Demiterea mea este un abuz din partea Consiliului, cu încălcarea competenței prevăzute de Legea cu privire la același consiliu.

Mai mult, în partea motivantă a hotărârii au fost descrise circumstanțe care nici nu au fost examinate în ședința consiliului. Aceste acțiuni ale CSM cred că vor fi cercetate penal mai devreme sau târziu. Scopul principal a fost eliminarea mea din sistem. După excluderea mea din magistratură, unii dintre membrii CSM au fost promovați, iar alții propuși în alte funcții.

Nu cred că mai poate să existe curaj în magistratura din R. Moldova în urma cazului meu.

Există o stare reală de teamă. E important de menționat că Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțională verificarea judecătorilor de către SIS – o victorie a fiecărui judecător și a întregului sistem judecătoresc. Însă cauzele Domnicăi Manole în instanțe abia iau amploare.

Ați pierdut procesul la Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) împotriva CSM şi a Procuraturii Generale. Care au fost așteptările Dvs.?

Hotărârea CSM din 7 decembrie 2017 este gravă, deoarece creează un precedent periculos. Standardele internaționale prevăd clar că un jude­că­tor nu poate fi urmă­rit penal sau dis­ci­pli­nar pen­tru inter­pre­ta­rea legii, a dove­zi­lor sau pen­tru fap­tul că hotă­rârea sa a fost modi­fi­cată sau anu­lată de instanța supe­ri­oară. Existența unei suspiciuni sau a unei bănuieli rezonabile de săvârșirea unei infracțiuni de către un judecător nu se poate baza doar pe decizia instanței de recurs.

Bănuiala rezonabilă înseamnă o puternică prezumţie că suspectul a comis infracţiunea. Pentru a ajunge la concluzia existenței unei bănuieli rezonabile pentru acceptarea urmăririi penale, CSM urma să verifice verosimilitatea ipotezei procurorului general, dacă a existat aparența de intenție și probabilitatea de abuz. Încuviinţarea CSM în cazurile pornirii urmăririi penale constituie o anumită garanţie care diminuează riscul abuzurilor, al acţiunilor arbitrare, precum şi al acuzaţiilor false împotriva judecătorului de către persoane interesate.

Atunci când procurorul general a declarat la 31mai 2016 în ședința CSM că nu are probe împotriva judecătorului Manole, dar solicită acordul pentru pornirea urmăririi penale, cred că a fost o sfidare a rolului judecătorului în înfăptuirea justiției și o tentativă de subordonare a justiției. De altfel, asta s-a și întâmplat ulterior. Am sperat că judecătorii CSJ vor înțelege că același caz Manole este un precedent foarte periculos pentru tot sistemul judecătoresc. Prin procesul inițiat în instanțele judecătorești de contestare a tuturor actelor procesuale emise în privința mea se urmărește să se demonstreze societăţii şi comunităţii internaţionale scopul real al             urmăririi penale. Cei care şi-au subordonat justiţia trebuie să înţeleagă că mai sunt judecători cu verticalitate care le pot opune rezistenţă. M-am angajat în această luptă nu pentru a câştiga, dar pentru a da oamenilor o speranţă şi a lăsa să se înţeleagă că nu totul este pierdut.

Fiecare dintre noi vrea ca anul care vine să îi aducă bucurii și împliniri. Ce vă doriți cel mai mult în anul care vine?

Îmi doresc pentru familia mea și pentru toți oamenii de bună credință mai multe bucurii și împliniri. Vreau să triumfe statul de drept în Republica Moldova, să învingă dreptatea, ca drepturile tuturor cetățenilor să fie respectate, ca cetățeanul să se simtă în siguranță în statul în care trăiește. Cred că pe majoritatea cetățenilor îi interesează mai puțin care partid este la guvernare, dar contează să știe că sunt apărați și protejați de instituțiile statului și că trăiesc într-un climat de pace și dreptate socială.

Interviu realizat de Victoria POPA

  • Iacob Tofan

    04.01.2018

    Despre discriminarea nerușinată a pensionarilor RM și nu numai

    Datoria Demnitarilor de Stat este de a apăra drepturile cetățenilor RM, însă Demnitarii noștri n-au nici soveste nici
    omenie, sunt împotmoliți în haltură și schemele convinabile lor.

    În articolul 283 al Codului fiscal al RM, Scutirea de impozit scrie:

    (1) De impozitul pe bunurile imobiliare sînt scutiţi:

    h) persoanele de vîrstă pensionară.

    Ajungând la vârsta de pensionare, am fost scutit numai parțial de impozitul pe bunurile imobiliare.

    Asta e situația mea, dar poate și a altora.

    Altă problemă, care, la sigur e a tuturor pensionarilor și chiar a nepensionarilor.

    Muncind 50 de ani în școlile Statului, am construit și o gospodărie individuală, care, spre final, vreau să o fac cadou copiilor.

    De ce copiii mei trebuie să plătească impozit Statului pentru acest cadou?

    Eu am construit această gospodărie din salariul impozitat de Stat.

    Aceste două întrebări au fost trimise prin poșta electronică Președintelui Parlamentului pe data de 2, și repetat, pe
    3 noiembrie 2017.

    Însfârșit, am primit un răspuns de la Parlament, datat cu 08.12.2017, în care sunt anunțat, că petiția mea a fost remisă spre examinare Ministerului Finanțelor.

    Am primit și un răspuns poștal de la Ministerul Finanțelor
    , datat cu 07.12.2017 semnat de secretarul de stat Dna Veronica Vragaleva, care vrea să mă convingă:

    Potrivit prevederilor art. 40 alin (4) din Codul fiscal, începînd cu anul 2017, persoana care face o donație se consideră că a vîndut bunul donat la un preț ce reprezintă valoarea maximă din baza lui valorică ajustată sau prețul lui de piață la momentul donării. (Reprodus literă cu literă).

    Domnilor și Doamnelor, cum apreciați acest alineat?

    Eu îl consider o neghiobie totală. Eu nu vând gospodăria, dar o dăruiesc copiilor, și ei au dreptul să se folosească de munca mea fără plată de impozit.

    Dl Igor Dodon a uitat de cele 2 inițiative legislative anunțate la 05.04.2017. Măcar așa dacă omenește nu putem obține.

    După acel alineat, urmează un referat științifico-juridic, neaccesibil cetățeanului de rînd. Domnilor, țineți cont de destinatarul răspunsului.

    M-am adresat companiei Orange cu o propunere, ca sistarea accesului la rețea să se facă nu după timp, însă după
    anumită sumă de bani rămasă pe cont. Am avut numai de suferit. Funcționarii întotdeauna au “dreptate”.
    RUȘINE !!!!!

    Adresarea a avut loc din cauza imposibilității accesării rețelei telefonice, chiar dacă pe cont mai aveam 47,84 lei. De fiecare dată, având bani pe cont, ajung să n-am acces la rețeaua telefonică. Această adresare m-a costat foarte mult. Urmărind istoria apelurilor, am constatat, Dna Cristima m-a mințit ca pe un copil mic.

    P. S. Cum lucrează Funcționarii de Stat ai RM ?
    1. Le-ai trimis o petiție cu problema care te “doare”.
    2. Le-ai trimis adresa, numele și prenumele.
    3. Ei îți trimit un referat științifico-juridic, care nu este înțeles de cetățeanul simplu, în care poate să mai fie și indicații unde poți să te adresezi.

    Apare întrebarea: Oare poate cetățeanul simplu dovedi dreptatea sa în fața unui cinovnic corupt? Evident că nu, și, pentru a obține-o, se v-a include în lista mituitorilor.

    Tot cam în același mod lucrează și Avocatul Poporului (Ombudsmanul) Mihail Cotorobai, căruia m-am adresat cu
    aceleași întrebări la 05.09.2017. Spre deosebire de alții, Dlui mi-a trimis un scurt discurs juridic și concluzia: Interpretarea oficială a actelor legislative ține de competența exclusivă a Parlamentului.

    La reproș n-am mai primit nici un răspuns.

    Cum ar trebui să lucreze Funcționarii de Stat ai RM, ca într-adevăr să fie apărători ai cetățenilor simpli, care i-au ales? Cu acestea, sunt sigur, vor fi de acord toți cetățenii de rînd ai RM, și nu numai.

    1. Le-ai trimis o petiție cu problema care te “doare”.
    2. Le-ai trimis adresa, numele și prenumele.
    3. Acel referat științifico-juridic să-l trimită organelor
    competente conform adresei petiționarului.
    4. Petiționarului să-i trimită acțiunle efectuate de Funcționarul de Stat și rezultatul acestor acțiuni, sau un sfat simplu, din inimă, cum mai bine de ieșit din situația ce-l “doare”.

  • Ceban Victoria

    Oita asta cu 11 masini inca nu face puscarie pentru incalcarea Constitutiei?

  • Marcel

    Matinca ati uitat ce corupta e Manole. https://www.youtube.com/watch?v=fndjFh7WCPM

  • Anatol Blanari

    Ei nu vezi numai judecători cinstiți la noi în țara asta! Au niște palate și cu niște mașini, că eu am lucrat împreună cu soția peste 14 ani peste hotare și nu am dobîndit atâta!