Caterina, femeia sufletului meu (2)

Alți bani făcea acum, mai punea și de-o parte, căci era o fire strângătoare, se mulțumea cu puțin de tot. Tot de aici au trimis-o să facă studii  la un combinat de specialitate și, cu timpul, a ajuns Ecaterina șefă de frizerie. Veniseră anii ’90, erau în toi privatizările de tot felul. Fata, care împlinise atunci 25 de ani, a privatizat frizeria unde lucra, împreună cu colegele ei. Cu încetul, pe lângă frizerie au deschis o curățătorie chimică, o spălătorie, un chioșc de flori, așa încât fetele au început a se îmburghezi.

Orfana sărmană ajunge patroană

Anii treceau, dar Catinca noastră nu se mărita, nu avea barem un bărbat care s-o curteze la modul serios. Și era o fată plăcută la vedere și harnică. Inexplicabilă pentru mulți era situația asta. Într-o seară pe când se întorcea seara târziu acasă, locuia tot în partea de jos a Chișinăului, trebuie să vă spun că îşi reconstruise atât de reuşit imobilul că era mai mare dragul să locuiești în el, zic, venea spre casă și, ajunsă la alimentara din cartier, observă o scenă care o opri în loc.

Vânzătoarele scuturau un copil de să iasă sufletul dintr-însul. Catinca s-a apropiat de ele să le întrebe ce se întâmplă și a aflat că băiatul – să fi avut vreo 12 ani – furase din magazin mai multe produse. Vânzătoarele îi găsiseră și prin buzunare, și prin sân ba una, ba alta. Înfuriate cum erau, l-ar fi snopit în bătăi, dar Catinca a răscumpărat acele produse, a luat băiatul  de mână și l-a dus la ea acasă. L-a întrebat despre multe și a aflat că mama lui e plecată departe în Rusia la lucru, că s-a măritat acolo și că de dânsul avea grijă bunica lui. A murit însă cu o lună în urmă și de atunci copilul umblă fugar, să nu fie dus cumva la vreo şcoală-internat.

Înfiază primul copil, un hoţ orfan

Poate că la mijloc era asemănarea cu viața ei, poate că s-a trezit în ea sentimentul matern, cine știe acum ce-o fi fost la mijloc, dar Ecaterina l-a oprit pe copil să trăiască la ea. S-au dus la casa bunicii lui și i-au luat actele, l-a dat la şcoala din cartier, prin organele sociale, a luat tutelă asupra băiatului și iată că s-a trezit mamă a unui adolescent pornit pe rele. Vă dați seama și dumneavoastră că numai cuminte n-a fost și că și-a scuipat sufletul cu Nicolae până l-a văzut dat la brazdă. Dar altfel era acum viața Catincăi. Avea pentru cine lucra, avea la cine alerga acasă și trăia de atunci încolo cu necazurile și bucuriile acelui copil.

Ceilalți patru, frați între ei, i-au venit în familie tot întâmplător. O frizeriţă le povestea colegelor de breaslă o întâmplare de la ea din sat. Cum au rămas orfani patru copii, dintre care cel mai mare are doar zece ani. Și că rudele lor nu vor să îngrijească de ei. De fapt, în viață le rămăsese o mătușă de-a mamei lor, care avea și ea o familie numeroasă și nu era femeia în stare să-i mai ridice şi pe aceşti nepoţi. Până în seară, Ecaterina era la primăria din satul cu pricina. Venise cu rugămintea s-o ajute consiliul comunei să înfieze copii ceia. Pentru că nu aveau copiii nici mamă, nici tată și nici alte rude, care să pretindă să le fie tutore, treaba s-a rezolvat timp de o lună. Așa a ajuns Ecaterina mamă a cinci copii.

Mai înfiază încă patru fraţi orfani

Deşi îşi ţineau bine minte părinţii, de la un timp au început, chipurile în glumă, apoi la modul serios, să-i spună mamă. Trebuie să vă spun că nu i-a fost ușor. Ea, care a trăit întotdeauna singură și le drămăluia pe toate ca să-i ajungă și să-i rămână încă, acum cheltuia banul cu nemiluita. Încearcă și îmbracă cinci suflete, hrănește-le, încalță-le, cumpără-le ce le trebuie pentru școală! – într-un cuvânt, Caterina de acum încolo nu mai putea pune un ban de-o parte.

Dar anii treceau și relația ei cu copiii a devenit de poveste pentru tot cartierul. Când Nicolae a venit acasă cu prima lui fată, o colegă de clasă după care se topea, Ecaterina a plâns. S-a speriat că-l pierde, că o va părăsi și va uita de ea pentru totdeauna. Băiatul avea casa bunicii, în care în toți acești ani ținea chiriași și oricând putea să se ducă acolo. Avea 24 de ani Nicolae și voia să se însoare cu colega lui de clasă. Apoi a plâns și în ziua când a plecat la armată Vasile, când s-a măritat Maria, când a născut Emilia.

Fericirea Catincăi

Orice schimbare în viaţa copiilor ei în loc s-o bucure, o făcea să tremure de frică. Erau copiii sufletului ei, dar o iubeau oare ei tot atât de mult precum ținea Catinca la ei? Cu timpul s-a mai liniștit. La urma urmei, atâţia ani au fost împreună, oare nu-i spun mamă, oare nu aleargă de fiecare dată când au o problemă? Și apoi toți nepoții îi spun bunică.

Dintre cei cinci copii, cu dânsa a rămas să stea doar Victorița, singura care s-a tras la carte. Acum e medic de familie, căsătorită și ea, în scurt timp va fi și mamă. Când am auzit istoria asta, mă gândeam că niciodată nu se știe ce te așteaptă după colț, una rămâne însă sigur: Dumnezeu are grijă ca fiecare să aibă partea lui de fericire. A Caterinei au fost copiii aceștia…

 

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână