Cât va mai exista strada Diordiţă?

Unica stradă pietonală din Chişinău poartă numele celui mai mare hoţ al averilor deportaţilor din Basarabia

Primarul general al mun. Chişinău, Dorin Chirtoacă, a făcut o aluzie în cadrul şedinţei de luni a Primăriei Chişinău precum că strada Alexandru Diordiţă ar putea să fie redenumită. „De fapt, dacă vorbim de strada Diordiţă, denumirea aceasta ar trebui schimbată. M-am documentat ce e cu personajul respectiv, dar aceasta e un subiect de discuţie aparte”, a declarat Chirtoacă în contextul discuţiei despre faptul că strada respectivă urmează să devină pietonală.

Contactat de JURNAL, Vadim Brânzaniuc, purtătorul de cuvânt al lui Chirtoacă, ne-a spus că deocamdată nu s-a pus în mod oficial problema cu privire la redenumirea străzii. Cel puţin acest lucru nu se va întâmpla până în luna august, când vor fi finisate lucrările de reamenajare a străzii. „Mai întâi trebuie să terminăm lucrările care vor transforma strada în una pietonală. După aceea o să decidem. Domnul Chirtoacă s-a documentat personal şi a venit cu această părere”, a declarat Vadim Brânzaniuc. Deocamdată, există riscul ca unica stradă pietonală din Chişinău să rămână cu numele pus în cinstea unui criminal.

Menţionăm că pentru prima dată figura lui Alexandru Diordiţă a fost evocată pe paginile JURNAL de Chişinău. JURNAL a avut o serie de articole în care a elucidat faptele atroce realizate de acest om pe când deţinea funcţia de ministru al finanţelor al RSSM. Documentele desecretizate au demonstrat că Alexandru Diordiţă a permis înstrăinarea la preţ de nimic a averilor deportaţilor. Furturile au început imediat după valul de deportări din 7-8 iulie 1949.

O notă a procurorului RSSM, Osipov, datată cu 9 ianuarie 1950, remisă primului secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, Nikolai Koval, conține mai multe exemple de delapidare a averilor confiscate de la deportaţi. Acesta informează că, în timpul evaluării averilor confiscate de la deportaţii din Cojușna, şeful Secţiei raionale de finanţe Chişinău, un oarecare Epifanov (prieten şi protejat al ministrului Diordiță), a diminuat esenţial preţul bunurilor descrise, spre a fi apoi cumpărate pe bani de nimic. Astfel, averea respectivă a fost împărţită între următorii tovarăşi: Platov N. A., secretar al Comitetului raional al Partidului Comunist, Ionel G.N., preşedinte al Comitetului Executiv raional, Skaev S., şef de secţie la Comitetul raional de Partid Comunist, Bobrov B., ofiţer al Securităţii etc. Drept cap de listă a acestora a fost indicat însuşi Alexandru Diordiță.

Diordiță îşi alegea ce dorea din averile deportaţilor

Iată şi o notă informativă semnată la 23 februarie 1950 de V. Komarov, procuror al Secţiei de anchetare din cadrul Procuraturii RSSM, şi M. Beskov, anchetator din cadrul Procuraturii RSSM. Aceştia spun că membrii comisiilor de evaluare a bunurilor confiscate de la deportaţii din toată republica transmiteau actele spre aprobare ministerului de finanţe. Prin mâinile ministrului Diordiță treceau toate listele obiectelor confiscate. Omul îşi alegea ce dorea, apoi da indicaţii subalternilor din raioane să i se rezerve cutare sau cutare lucru.

Procurorii indică expres că, „în luna august 1949, Alexandru Diordiță a sosit la Cojușna într-un automobil „Pobeda” însoțit de secretarul Comitetului raional de partid Chișinău, tov. Utka. Au intrat mai întâi prin viile celor deportaţi şi ale colhozului „Molodaya gvardia”. Spre seară, au ajuns în gospodăria şefului cooperativei de consum, G. Mândrescu. Aici tustrei au consumat vin şi au plecat spre cooperativă, unde au mai fost serviţi cu vin de către magazionerul Culai. La indicaţia lui Mândrescu, Culai a încărcat în maşina lui Diordiță două vase de vreo cincisprezece litri fiecare, pline cu vin de înaltă calitate europeană, din cel confiscat de la deportaţi. Unii martori au mai observat că Diordiță a primit şi o puşcă de vânătoare pe care i-a transmis-o fiului său de vreo opt-zece ani care venise şi el în aceeaşi maşină cu adulţii.

Martorii din Cojușna au indicat că ministrul Diordiță și secretarul Utka au vizitat satul lor şi la 7 februarie 1950, chipurile să cumpere zahăr. Aici au aflat că Mândrescu, Sheremeev şi Culai au nimerit în vizorul organelor de anchetă pentru delapidarea averilor confiscate de la deportaţi. În loc să semnalizeze abuzurile, înalţii demnitari însă i-au liniştit pe aceştia, cică să nu aibă teamă de ancheta penală atâta timp cât sunt ei în funcţie. Aceştia au continuat să consume vin în incinta cooperativei, apoi au plecat spre Chișinău luând canistrele pline.

Procurorii au stabilit ulterior şi au informat Comitetul Central al Partidului Comunist de la Chişinău că Diordiță și Utka sunt prieteni buni, deoarece se trag din aceleaşi locuri de peste Nistru şi au învăţat în aceeaşi şcoală.

Vadim VASILIU,

George MĂRZENCU

 

The following two tabs change content below.