Căsnicie nefericită

CONFESIUNE // „Am înţeles târziu că nici bogăţia, nici cariera nu îţi pot îndulci traiul aşa cum o pot face soţia credincioasă şi copiii”

Zoe era sfioasă când s-a măritat cu Veaceslav, un flăcău ce provenea dintr-o familie înstărită dintr-un sat din centrul republicii. Spre deosebire de Zoe, care crescuse într-o casă cu mulţi copii, Veaceslav era îndrăzneţ şi guraliv. Îşi trăise viaţa din plin până la căsătorie. Avea o soră cu zece ani mai mare ca el şi părinţii l-au alintat aşa de tare, încât erau gata să-i dea şi icoana de pe perete dacă acesta o solicita. Datorită tatălui său, Veaceslav era bine văzut la facultate, chiar dacă nu strălucea la învăţătură.

Prietenia dintre Zoe şi Veaceslav a început în 1989, în primul an de facultate. Flăcăul era unicul băiat în grupă. Guraliv, cum vă spuneam, i-a plăcut fetei la prima vedere. Ea a găsit în el compania pe care şi-o dorise. La cei 17 ani, Zoe nu avea prietene şi nici prieten. Tăcută şi neîncrezătoare, stătea mai mult deoparte, mai mult singură. Iată de ce a acceptat cu bucurie să fie prietena lui Veaceslav când acesta i-a propus, solicitându-i conspectul de microbiologie. Am uitat să vă spun că aceşti tineri erau studenţi la medicină. El avea o iubită la o altă instituţie de învăţământ, cu Zoe erau pur şi simplu prieteni. Fata îl ajuta la învăţătură, la prepararea bucatelor. Atitudinea lui i-a insuflat încredere în sine. De la o zi la alta, de la un an la altul, se simţeau tot mai bine unul în compania celuilalt.
În anul trei de studii, de sfântul Nicolae, Veaceslav a invitat toată grupa la hramul bisericii din satul său. Zoe se purta ca oricare fată de vârsta sa. Râdea şi spunea glume. Bancurile sale înviorau atmosfera. Era îndrăgostită de Veaceslav, dragostea îi dădea curaj. Dintre toate colegele venite la hram, mamei lui Veaceslav i-a plăcut cel mai mult de ea. Nu mult după aceea, întâmplarea a făcut ca iubita lui Veaceslav să plece în străinătate cu alt băiat.

Veaceslav se căsătoreşte cu Zoe

Băiatul a suferit cât a suferit şi, către sfârşitul ultimului an de studii, s-a căsătorit cu Zoe. A făcut pasul la îndemnul mamei. Nunta s-a pregătit săptămâni întregi, a fost extraordinară. Afecţiune din partea mirelui şi miresei, căldură şi voie bună din partea nuntaşilor. Au petrecut luna de miere la Marea Azov, Zoe a fost foarte fericită. Şi tânărul soţ era încântat de armonia ce îi învăluia.

După prima lună de căsătorie, au coborât cu picioarele pe pământ. Toate bune şi frumoase. S-au stabilit într-un centru raional, munceau în acelaşi colectiv. Peste un an, li s-a născut primul copil, peste încă doi, a venit pe lume şi al doilea. Cu toate că Zoe a absolvit facultatea cu eminenţă, iniţiativa în toate chestiunile de familie o lua Veaceslav. Antrenat în politică, în scurt timp, a devenit consilier la primăria oraşului. Dintr-un punct de vedere, deja nu-i mai aparţinea exclusiv. Pe lângă faptul că devenise o persoană publică, la un moment dat, Zoe a descoperit că persoana cea mai importantă din viaţa lui nu era ea, ci mama lui.

Tânăra femeie era simplă, după cum aţi înţeles, dar nu prea sociabilă din fire. Când mergeau în ospeţie la prietenii lui, simţea nevoia să discute cu ei numai din politeţe. Acasă, soţul îi făcea observaţie, spunându-i că a arătat caraghios şi mai bine ar fi fost să se includă în conversaţie, să mai spună şi ea câte un banc, cum o făcea în anii studenţiei. Ea roşea, lăsa ochii în jos şi nu spunea nimic. Încet-încet, bucuria vieţii ei alături de soţ se destrăma. Veaceslav venea acasă foarte târziu, dimineaţa pleca devreme. Aproape că nu comunica cu ea. Copiii îl vedeau numai sâmbăta şi duminica. Când încerca să-i împărtăşească soţului emoţiile sale, acesta n-o lua în serios.

Zoe ajunge la casa de nebuni

Anii treceau, Zoe devenea tot mai singură. Se plictisea de moarte în propria casă. Nu discuta cu nimeni la serviciu. A încercat să se apropie de o măturătoare de stradă care locuia în subsolul blocului lor. Îi ducea din când în când câte ceva de mâncare, hăinuţele rămase de la copiii săi. Când a aflat Veaceslav despre prietenia lor, i-a spus: „Să nu te mai duci la beţiva ceea! Chiar nu înţelegi că mă faci de râs? Cu soţiile prietenilor mei nu găseşti limbă comună, dar cu nespălata asta poţi sta ore întregi! Îţi interzic categoric să o mai vizitezi!”.

Luată prin surprindere, Zoe nu a putut spune niciun cuvânt. După aceasta, s-a simţit şi mai singură, şi mai necăjită. Din ziua ceea, a început să-şi piardă cumpătul. Izbucnea în plâns fără motiv sau îşi vărsa furia pedepsind copiii pe nedrept. Avea explozii în public. Odată, la o nuntă, a răcnit la soţ aşa de tare încât acesta s-a stăpânit cu greu să n-o lovească. Dar nunta a trecut şi el continua să-şi vadă de treburile sale, fără să-şi dea seama că Zoe are nevoie de un psihiatru.

Cuprinsă de disperare, i-a spus surorii mai mari într-o zi: „Am obosit! Sunt cea mai nefericită din lume. Veaceslav nu mă înţelege. Pentru el, e mai important să facă politică decât să stea de vorbă cu mine. Mă simt abandonată şi am impresia că o să-mi ies din minţi”. Sora, care o ducea foarte greu, în loc să o compătimească, i-a replicat: „De bine ce îţi este, îţi ieşi din minţi. Dacă ai fi în situaţia mea, i-ai săruta picioarele lui Veaceslav care îţi aduce de toate în casă”.

Zoe se simţea tot mai nefericită. De la un timp, a început să se plângă oricui voia să o asculte, chiar şi prietenilor soţului. Cu cât se plângea mai mult, cu atât Veaceslav devenea mai indiferent faţă de ea, fără să conştientizeze că face o greşeală.
Casa lor devenea tot mai întunecată şi mai rece pentru ea. Între timp, soţul a devenit şef de secţie. Sfătuită de o colegă de serviciu, a cerut să fie angajată în secţia soţului, pentru a fi mai mult alături de acesta. Zis şi făcut, dar la un moment dat, a ajuns să se simtă ca o simplă secretară. I se părea că oricine se bucură de mai multă atenţie din partea soţului decât ea. Într-o seară, după ce şi-a culcat copiii, cuprinsă de disperare, a luat un pumn de medicamente, a umplut o ceaşcă cu apă şi le-a înghiţit.
Aproape că nu-şi dădea seama ce face. Soţul a găsit-o fără cunoştinţă. Ca medic, i-a făcut tot ce trebuia şi s-a bucurat când a văzut că şi-a revenit, dar n-a întreprins mai mult nimic.

Lucrurile continuau să meargă pe vechi. Într-o duminică, la ceaiul de dimineaţă, Zoe se uita împrejur cu priviri stinse ca şi cum ar fi vrut să alunge nişte gânduri urâte care veneau nechemate. Ceva greu îi apăsa inima. S-a ridicat de la masă şi a ieşit. Soţul, văzând că nu se întoarce, a înţeles că se petrece ceva cu ea şi a ieşit să o ajungă din urmă. A găsit-o la garajul lor, legând o funie de nucul din preajmă… Abia atunci a înţeles că soţia lui e bolnavă şi a dus-o la tratament.

Zoe nu şi-a mai revenit

Au trecut de atunci cinci ani. Zoe continuă să stea la casa de nebuni. Veaceslav a renunţat la o parte din activităţile sale şi îşi vede de unul singur de familie. Măcinat de regretul că nu a intervenit la timp, mai speră că soţia sa se va însănătoşi.
E convins că starea depresivă ar fi putut fi înlăturată dacă se comporta altfel cu Zoe, dacă i-ar fi explicat calm că trebuie să facă şi politică, dacă i-ar fi oferit mai multă afecţiune, căci a meritat-o din plin, fiind o soţie credincioasă. Mult mai bine ar fi fost dacă şi mama lui ar fi stat de vorbă cu ea ca o mamă, dându-i asigurări că, până la urmă, lucrurile vor intra pe făgaşul lor.
Îşi muşcă mâinile că, absorbit de carieră, nu a putut observa starea ei de spirit care se înrăutăţea de la o zi la alta.

„De ce nu am tratat-o cu mai multă înţelegere. De ce nu am reacţionat când mi-a reproşat că mă gândesc numai la carieră şi a ieşit în goană din cameră, trântind uşa după ea? De ce? De ce? De ce?” Veaceslav şi-a încheiat spovedania cu cuvintele: „Am înţeles târziu că nici bogăţia, nici cariera nu-ţi pot îndulci traiul aşa cum o pot face soţia credincioasă şi copiii”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce