„Căscioara” ta străină, la Pererita

Ministerul Culturii a cheltuit 4 mil. de lei pentru restaurarea casei părinteşti, de humă, a poetului Grigore Vieru

_DSC9663pererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

„Cu văz tulbur şi durut, casa văduvă şi tristă de pe margine de Prut”, tace, lung, tace demult. Părăsite de stăpânii plecaţi în lumea celor drepţi, de copiii ce au ales să locuiască la oraş, de nepoţii ce preferă străinătatea, goale şi tăcute sunt multe „căsuţe ale melcilor” din copilăria poetului. E trist satul lui Grigore Vieru, e tristă Pererita fără poet, fără mama Dochiţa, fără cei care au locuit aievea în căsuţele de humă.

Arar câte un suflet pe drumurile asfaltate ale satului, cu case noi şi vechi, vădit de oameni gospodari. Hogeagurile fumegânde şi căpiţele de ciocleji din fundul grădinilor marchează casele locuite. Căsuţele din humă multe, cu brâiele dezgolite de timp, cu acoperişurile din ardezii arse de soare şi sparte de ploaie, de sub care răsare şindrila străbună, dăinuiesc pustii ca şi aceste drumuri. Numai una, casa părintească a poetului, se îmbracă în straie noi, semn că şi-a găsit stăpân.

Şi-a pierdut haina de humă

_DSC9623pererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

Am găsit căsuţa părintească de la Pererita în plină „restaurare”. Nu aşa cum mi-am închipuit-o, nu cum ne-a descris-o în versuri poetul, din humă. Am găsit-o străină, îmbrăcată în ciment, cu o curte înăbuşită de un trotuar din beton, cuptor decorativ cu funcţie de ventilare, podele din ciment cu căldură în ele.
„Nu aşa a trăit Grigore. De s-ar face acum aici, ar zice că cine ştie ce bogătan trăieşte în casa asta”, mărturiseşte Victor Guţu, prieten din fragedă copilărie al poetului şi vecin de-o viaţă cu „căsuţa părintească”. Grigore Vieru a trăit foarte sărac în copilărie, îmi spune el, „de jena sărăciei în care a crescut, spunea oamenilor că a trăit „sărăcuţ”, micşorând măcar prin cuvinte sărăcia. Au dus ani grei familia poetului, ani de război, apoi de foamete, de muncă la colhoz, toate fără de sprijin bărbătesc. Cu greu făcea mama Dochiţa faţă sărăciei.

_DSC9614pererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

Cireșii și nucul din curtea casei vor fi tăiați, îmi spune Iurie Blajinu, brigadier pe echipa de “restauratori”

Ministerul Culturii a desfăşurat o licitaţie pentru achiziţia „lucrărilor de restaurare şi muzeificare a casei părinteşti a poetului Grigore Vieru” din Pererita, Briceni, în august anul trecut. Oferta câştigătoare cu cel mai mic preţ, de 3 931 211 lei, a aparţinut SA „Protecţia”. Pe site-ul Ministerului Culturii a fost făcut public anunţul pentru desfăşurarea licitaţiei, nu şi rezultatele acesteia. SA „Protecţia” nu deţine experienţă în desfăşurarea lucrărilor de restaurare.

Cum arăta casa lui Vieru

“Câte case ai uns tu, mamă, cu var şi cu lut!”, îşi compătimea în poezie Vieru măicuţa. Erau vremuri când oamenii se ajutau unul pe altul, ridicându-şi casele din humă împreună cu tot satul, „la clacă”. Ar fi sărit şi acum pereritenii la o clacă, pentru căsuţa lui Grigore Vieru, îmi spune mătuşa Maria, numai să-i fi lăsat să intre în casă. Nu pot pricepe sătenii pentru ce atâta bănărit cheltuieşte Ministerul Culturii cu această „restaurare”, pentru ce acel fundament şi zid, când gardul casei era din pietre adunate una peste alta? Mama Dochiţa s-ar fi descurcat de una singură, cu o căruţă de lut şi alta de paie, nişte cărămizi pentru cuptor. „Cu banii ăştia făceau un castel!”, exclamă nedumerit Victor, tot repetând că Grigore a fost un om foarte simplu, că nu şi-a dorit decât o lespede pe mormânt…

Îmi face o retrospectivă a proiectului casei copilăriei poetului. „Grajdul din spatele casei, spune el, era lung cât casa, nu aşa cum l-au construit ei. Fereastra care dă acum în drum, da pe atunci în grajd, pentru că acolo oamenii ţineau caii, care se furau deseori, iar pe fereastră gospodarii urmăreau dacă sunt în siguranţă animalele. Lângă geamul acesta era o gaură, pentru motan, să poată umbla din casă în grajd, să prindă şobolanii”, îşi aminteşte Victor. Nu poate să înţeleagă omul unde e cahla. Ultima oară, când a intrat în casă, era finisat cuptorul şi n-a văzut-o. „Pe unde să iasă fumul?”, se întreabă omul, fără să ştie că, de fapt, cuptorul şi soba sunt doar un decor. Despre bucătăria de vară îmi spune că era mult mai mică, iar în capăt avea o „studoală”, unde familia ţinea butoaiele când fermentau strugurii, după care coborau vinul în „zemnic”, unde ţineau şi cartofii, murătura. Parcă i-a vorbit despre toate acestea arhitectului, dar „n-a făcut ce trebuie”, spune nedumerit prietenul lui Vieru.

_DSC9658pererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

Aici era gaura pe unde motanul intra în grajd, îmi arată Victor Guțu.

 La Şedinţa Consiliului Naţional al Monumentelor Istorice nr. 2 din 7 februarie 2014 a fost înaintată propunerea de a introduce casa părintească a poetului Grigore Vieru din satul Pererita, raionul Briceni, în Lista adițională a Registrului Monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.

Decizia Consiliului a fost următoarea: „Se acceptă propunerea de a introduce casa părintească în Lista adițională cu condiția de a restaura această construcție cu aducerea ei la imaginea din perioada în care Grigore Vieru s-a născut acolo (anii 30 ai secolului XX)”. L-am contactat pe Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor din R. Moldova, care ne-a declarat că locuinţa poetului va fi inclusă cu siguranţă în Registrul Monumentelor R. Moldova ocrotite de stat, dar „rămâne de interpretat calitatea lucrărilor şi dacă s-a respectat proiectul”, spune Ştefăniţă. „Atunci când vine vorba de restaurare, se folosesc materiale şi tehnici autentice, din perioada când a fost construită casa. Dacă se intervine cu altfel de materiale, nu poate fi vorba despre o restaurare, ci de o reabilitare. Aş vrea să văd casa exact cum a fost, cu intervenţii minime.”

De ce nu s-a respectat autenticitatea casei de humă?

Arhitectul Eugen Bâzgu, autorul proiectului de restaurare a căsuţei părinteşti a lui Grigore Vieru şi responsabilul de mersul lucrărilor de restaurare, spune că s-a documentat câteva zile în sat despre cum arăta grajdul, tipul de ferestre, cuptorul etc. Spune că e sigur că, dacă mai întreabă o dată cinci oameni, toţi cinci o să-i descrie diferit casa. Consideră că „70% din această lucrare înseamnă restaurare”, „fiindcă se va restabili acoperişul de şindrilă, s-a construit cuptorul cum a fost, bucătăria, podelele”. Deşi tot el îmi spune că, de fapt, cuptorul nu va fi funcţional, ci va avea rol de sistem de ventilare, pentru aerul umed din interiorul camerei, că prin podelele de ciment vopsit în culoarea lutului a fost introdus un sistem de încălzire, zemnicului îi va fi reprodusă numai uşa, fiindcă nu are rost de investit bani într-un obiect în care nu se va păstra nimic. „Majoritatea vizitatorilor nu vor observa diferenţa dintre podeaua obişnuită de lut şi cea de ciment. Dacă un material poate fi înlocuit cu altfel de material durabil, dar are aceiaşi parametri, fie şi cromatici cu cel original, poate fi înlocuit”. La întrebarea de ce nu a fost construit grajdul şi bucătăria din humă, aşa cum au fost, arhitectul spune că „noi nu avem normative în construcţii care să ne permită să construim din lut”. Iar despre betonul din curte spune că nici nu se va observa căci va fi acoperit de iarbă, altfel, spune el, ar însemna ca vizitatorii să umble prin noroi”. „Vreau ca această casă să ţină cel puţin 100–200 de ani. Eu voi face tot posibilul să îi redau casei imaginea de odinioară”, mă asigură Eugen Bâzgu.

Vieru nu şi-a dorit decât o piatră comună

În proiectul de restaurare şi muzeificare a căsuţei părinteşti nu a fost inclusă deocamdată şi reabilitarea pietrei funerare pe care a ridicat-o poetul cu mâinile lui, după decesul mamei. Câteva fire de busuioc uscate şi câţiva ghiocei târzii, o groapă pe mormânt (după ce au fost ridicate osemintele Eudochiei Vieru), o cruce şi două lespezi din piatră. În una din acestea este cioplit numele mamei, Eudochia Vieru, pe cealaltă numele poetului, Grigore Vieru. Întrebat, într-un interviu, de Constantin Preda de unde vine, Grigore Vieru i-a răspuns: „Vin din lacrima mamei, lângă al cărei mormânt, la Pererita, când nu voi mai fi, vreau să mă odihnesc şi eu. De Rusalii, în 1996, m-am dus la ‚căscioara’ ei, unde am aşezat o piatră funerară comună, dăltuită de Tudor Cataraga, cu următoarele epitafe: „Pierzând pe mama, îţi rămâne Patria, dar nu mai eşti copil” şi „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”.

_DSC9685mormantpererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

Astăzi, mormântul ridicat de poet, unde şi-a înhumat cândva mama şi unde nu a mai ajuns să fie înmormântat şi el, a rămas în paragină. L-au dat uitării cu toţii, pereritenii, după ce familia Vieru a strămutat osemintele mamei Dochiţa la Chişinău, supăraţi parcă pe cele două pietre că au trădat dorinţa poetului.

_DSC9698pererata casa grigore vieruf.nadea roscovanu

E trist satul lui Grigore Vieru, e tristă Pererita fără poet, fără mama Dochiţa, fără cei care au locuit aievea în căsuţele de humă.

_DSC9919

27 martie 2015. Au trecut doi ani de când osemintele mamei poetului au fost deshumate din cimitirul de la Pererita și strămutate în mormântul lui Grigore Vieru din cimitirul central din Chișinău, dar numele Eudochiei Vieru încă nu a fost cioplit pe nicio piatră.