Casa sufletului nostru // Reportaj din Cernoleuca lui Igor Vieru

Roland Vieru în casa de la Cernoleuca, înconjurat de tablourile lui Igor Vieru.

Roland Vieru în casa de la Cernoleuca, înconjurat de tablourile lui Igor Vieru. Foto: Nadea Roşcovanu

La Cernoleuca, localitate cu atâtea obiective de valoare istorică încât ar fi trebuit să devină un sat cultural al Basarabiei, se trec toate, dărâmate de ploaie, timp, dar, în primul rând, de ignoranţa oamenilor, şi mai ales a celor obligaţi prin lege de a le menţine. Pentru moara de vânt care se ruinează la o margine de sat, pentru bisericuţa din lemn de la intrarea în localitate, pentru conacul boierului Cazimir tratat şi el cu nepăsare, pentru bucata de covor vechi care a ajuns cârpă de şters picioarele la uşi – pentru păstrarea tuturor acestor rosturi pictorul Igor Vieru nu a putut să se îndepărteze de Cernoleuca.

Când am pătruns pe tărâmul „conacului” familiei Vieru şi am ascultat amintirile lui Roland, fiul pictorului care îi continuă cu devotament rostul, mi-a venit un gând: Dumnezeu a hărăzit fiecare născut în această familie cu preaplinul de talent şi dăruire tocmai ca prin numele lor, ce-şi are obârşia la Cernoleuca, să păstreze puţinele vestigii culturale ale neamului nostru aflate în localitate. Iar casa asta în care continuă Roland să investească toată agoniseala de-o viaţă, cum făcea şi tatăl său Igor, este doar un pretext pentru ca această familie cu suflu dumnezeiesc, moştenit din tată în fiu, să nu se depărteze de opera şi planurile Creatorului. Ca Cernoleuca să dăinuie în timp.

 

Casa familiei Vieru.

Casa familiei Vieru. Foto: Nadea Roşcovanu

În grădina sufletului nostru

Deschide poarta încrustată în lemn, cu o căldare în mâna dreapta şi cu geanta pe umărul stâng. Căldarea asta, cuprinsă de un cerc de fier, meşteşugit de ţigani tăblari, îşi are rostul ei, s-o înlocuiască pe cea veche, spartă, de la fântână. Întâmpinat de nevastă, o dumereşte: „Asta-i, Milo, pomana mea pentru fântână!”. A tocat toţi banii în Donduşeniul cela nenorocit, dar i-au mai rămas şi de o bucurie, pentru fântână! Admir scena din pragul casei, desprinsă parcă din „Gândurile…” lui Igor Vieru: e primăvară iar la Cernoleuca, în „grădina sufletului nostru” copacii înfloriţi emană „parfum de romanţă veche” ademenind „raiuri” de albine, iarba de un verde crud împrăştie culoare  până sub ferestrele casei, gata să spargă obloanele din metal, ferecate cu lacăt, ca să se reverse în amintirile înveşnicite din tablourile lui Igor. Mila răsădeşte florile abia răsărite dincolo de poteca de iarbă. Roland, care „vine cu deşertul” de la oraş, îi spune soaţei că a cheltuit ultimii bani pentru nişte nituri, ca să termine de acoperit casa. Ne salută binevoitor.

DSC_6384igor vierufoto.nadea roscovanu

Casa familiei Vieru. Foto: Nadea Roşcovanu

Astăzi are chef de vorbă. Îşi aprinde grăbit cu degetele muncite o ţigară. De vreo lună de zile, de când schimbă acoperişul casei de unul singur, ca un „sihastru”, îl jeleşte nevasta, nu prea are cu cine să vorbească. Mila vine de la Chişinău, o dată la două săptămâni, ca să-i aducă de mâncare. Vecinii din mahala au cam plecat. „În singurătatea asta în care am lucrat îmi toceam şi dinţii, dar şi ideile. E o plăcere când stai şi comunici cu tine însuţi, e o concentraţie maximă.” Continuă să vorbească, trecând de la un gând la altul, meditând bucăţi de amintiri pe care, unele, nu le înţeleg. Ne arată stejarul din grădină care a spart ardezia de pe casă. I-a părut rău când i-a tăiat cracul, dar… La cât lemn a sculptat el, nu-l mai iartă pădurea!, zice.

 

Roland Vieru

Roland Vieru. Foto: Nadea Roşcovanu

Kilometrii de talent

Pe peretele din pragul casei stă agăţată prima poartă a curţii încrustată de Roland, poarta pe care o recunoaşte toată lumea, din biografia tatălui. A înlocuit-o cu cea de-acum, după ce prima a fost deteriorată. Are multe porţi, iconostase, uşi sculptate prin toată Basarabia. „Dacă de Igor ziceau că a pictat kilometri, Roland a sculptat kilometri”, spune Mila. Dar nu a fost apreciat pentru munca şi talentul său cu niciun ordin de stat. Împarte azi preşedintele şi ministerul ordine de te minunezi cui! Când a depus dosarul la Ministerul Culturii pentru „artist emerit”, înainte de pensionare, ca să dea valoare locului acesta cu încă un nume, a rămas nedumerit când a văzut cui i-au acordat acest titlu, dar lui nu!

„Mi-a spus unul: cum, dacă tu nu organizezi nicio expoziţie? Păi cum să organizez eu expoziţii, cu fotografii? Lucrările mele sunt în expoziţie permanentă!” Face o pauză să tragă din ţigară: „E blestemată ţara care nu-şi onorează creatorii”.

DSC_6290igor vierufoto.nadea roscovanu

Tablourile pictate de Igor Vieru, podul şi patul sculptate în lemn de Roland Vieru, în casa de la Cernoleuca. Foto : Nadea Roşcovanu

DSC_6349

Covorul în lemn. „Ca să-i dau funcţionalitate, l-am făcut şifonier”, vorbeşte Roland despre această lucrare a sa. Foto: Nadea Roşcovanu

Casa de la Cernoleuca. Roland ne prezintă lucrările pictorului Igor Vieru. „Ce-am adunat eu aici: Sunt cărţile ilustrate, pe pereţi se regăsesc o mulţime de ilustraţii rafinate, acolo sunt nişte schiţe, autoportretele lui Igor, pe care şi le făcea în fiecare an, peisaje. Sunt lucrări care îmi sunt deopotrivă apropiate, locuri în care am trăit: satul Climăuţi, Braicău, Plopi, Horodişte şi Cernoleuca. Lucrări pe care să le poată vedea cei bătrâni: uite ăsta-i cutare, ăsta-i conacul etc. Acum cele expuse nu mai amintesc nimănui nimic, toţi s-au trecut, nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat, eu doar pot să le interpretez, de exemplu, acolo e mama sa la plita de vară, un bătrân cizmar din Pocrouca.”

Casa de la Cernoleuca. Roland ne prezintă lucrările pictorului Igor Vieru. „Ce-am adunat eu aici: Sunt cărţile ilustrate, pe pereţi se regăsesc o mulţime de ilustraţii rafinate, acolo sunt nişte schiţe, autoportretele lui Igor, pe care şi le făcea în fiecare an, peisaje. Sunt lucrări care îmi sunt deopotrivă apropiate, locuri în care am trăit: satul Climăuţi, Braicău, Plopi, Horodişte şi Cernoleuca. Lucrări pe care să le poată vedea cei bătrâni: uite ăsta-i cutare, ăsta-i conacul etc. Acum cele expuse nu mai amintesc nimănui nimic, toţi s-au trecut, nimeni nu mai ştie ce s-a întâmplat, eu doar pot să le interpretez, de exemplu, acolo e mama sa la plita de vară, un bătrân cizmar din Pocrouca.”

Roland Vieru ne prezintă lucrările sale din casa de la Cernoleuca

Roland Vieru ne prezintă lucrările sale din casa de la Cernoleuca. Foto: Nadea Roşcovanu

poarta igor vieru cernoleuca

Poarta “sufletului nostru”, meşter Roland Vieru. Foto: Nadea Roşcovanu

Ne vorbeşte despre casă: acoperişul nou cu care acoperă acum locuinţa e din aluminiu, l-a primit în loc de onorariu de la Mircea Snegur, pentru iconostasul de la biserica din satul acestuia de baştină, Trifăneşti. Iată că a găsit şi rostul acelui onorariu, după 25 de ani. Aşa a făcut toată viaţa, toate onorariile pe care le câştiga le băga în casă: a construit anexa în faţa casei, a consolidat scara ca să nu fugă peretele după „cutremurul ceauşist”, a pus obloane de metal la ferestre, apoi a ridicat bisericuţa din cimitir, acolo unde este îngropat Igor (îi zice pe nume, fiindcă, spune el, a depăşit deja  vârsta când a murit tata, sunt deja prieteni). Copiii şi-au petrecut şi ei vacanţele la Cernoleuca,  spune Roland, „îşi lăsau talentele şi veneau de cărau nisip, o căldare cu apă. Făceau educaţie fizică şi de sat, pentru că eu zece ani am trăit în sat şi cred că, fără a tăia nutreţ pentru găini şi răţuşte, fără a pune păsat într-o căldare, n-ai s-auzi cum iarba creşte, vorba poetului. De fapt, noi totuna suntem oieri sau agrarieni, totuşi, ca să ai sentimentul deplin că eşti om al locului, trebuie să trăieşti măcar o perioadă la sat”. Spune aceste vorbe, dar, peste doar câteva secunde, îşi exprimă regretul că la banii investiţi în casă, copiii săi ar fi putut să termine Oxfordul. „Copiii mei au fost minimalizaţi în suportul material, recunosc. Şi vreau să îmi cer iertare de la ei.”

Roland şi Ludmila

Roland şi Mila. Foto: Nadea Roşcovanu

 „De ce-am făcut eu casă la aşa distanţă?!”

„Vin la noi valuri de bunăstare, urmate de perioade de lipsuri. Mă gândesc: acum din ce cauză am ajuns eu să mă ancorez în Cernoleuca? Chiar nu aş fi putut să îmi găsesc altă existenţă? Poate e un lucru blestemat, Igor a vrut să facă o casă pe locul bunicii sale – a făcut, ca să salveze nişte bani, nişte onorarii. Am continuat eu, acum nu mă mai pot debarasa, ceva mai adaug, pentru a avea grijă de conacul ăsta care pare să emane bunăstare, dar care e vai de capul lui, dar şi de al meu!, pentru cât material consum. Pun cruce, capăt! Uite, m-aţi văzut că am venit de la Donduşeni, am cumpărat ultimele nituri care îmi lipsesc ca să acopăr casa! Când au ridicat-o, aşa l-au mai furat meşterii că puneau nişte ardezie crăpată, găurile le acopereau cu plastilină ca să nu pătrundă ploaia. Ştiu că plângea: ”de ce-am făcut eu casă la aşa distanţă?!”. A avut propuneri, în faţa televiziunii erau pământuri, îi dădeau drepturi de a face casă, dar el a zis: nu, dacă-i de făcut, mai bine mă întorc la Cernoleuca. Nu-i contest hotărârea, dar a fost totuşi o idee trăsnită să vii la aşa o depărtare. Eu, care puteam să rămân în Elveţia, am venit înapoi. Am hotărât: de ce eu, unicul său fiu, trebuie să plec de la Igor?”

Când a văzut cum se zbate aici, spune Roland, le-a dat liber copiilor: „Plecaţi unde vreţi, sigur că aveţi dreptate!”. Şi ei au plecat, toţi, departe de Cernoleuca. Fata cea mare e în America, cea mică – în Italia, băiatul e la Arad. Îşi construiesc carierele acolo, de unde, sigur, atunci când îşi vor face un rost, vor reveni la Cernoleuca.

Casa lui Igor Vieru nu este în prezent muzeu, deşi apare astfel menţionată pe mai multe site-uri. Proprietarii ei, familia Vieru, are uşile deschise pentru toţi doritorii de a vedea operele celor doi artişti – al tatălui pictor şi al fiului sculptor, doar să-i contacteze. „A existat demult o propunere (referitor la muzeificarea casei), din partea Ministerului Culturii, bătaie de joc! Nu au ei nevoie de Igor. Am făcut o expoziţie cu lucrări rarităţi de-ale lui ca, până la urmă, să înţeleg că nici muzeul nu cumpără nimic astăzi, pentru că zic că n-au bani. Când colo, văd listele de achiziţii ale ministerului, câştigă bine unii... Dacă s-a ajuns că Igor nu mai prezintă interes.”

Casa lui Igor Vieru nu este în prezent muzeu, deşi apare astfel menţionată pe mai multe site-uri. Proprietarii ei, familia Vieru, are uşile deschise pentru toţi doritorii de a vedea operele celor doi artişti – al tatălui pictor şi al fiului sculptor, doar să-i contacteze. „A existat demult o propunere (referitor la muzeificarea casei), din partea Ministerului Culturii, bătaie de joc! Nu au ei nevoie de Igor. Am făcut o expoziţie cu lucrări rarităţi de-ale lui ca, până la urmă, să înţeleg că nici muzeul nu cumpără nimic astăzi, pentru că zic că n-au bani. Când colo, văd listele de achiziţii ale ministerului, câştigă bine unii… Dacă s-a ajuns că Igor nu mai prezintă interes.” Foto: Nadea Roşcovanu

Bisericuţa de la mormântul lui Igor Vieru din cimitirul de la Cernoleuca, ridicată şi sculptată de către Roland. Pe 24 mai se împlinesc 28 de ani de la trecerea în eternitate a pictorului.

Bisericuţa de la mormântul lui Igor Vieru din cimitirul de la Cernoleuca, ridicată şi sculptată de către Roland. Pe 24 mai se împlinesc 28 de ani de la trecerea în eternitate a pictorului. Roland Vieru: „Singurul lucru de care îmi pare rău e că n-am găsit un sponsor pentru albumul cu lucrările lui Igor. L-am machetat, am făcut concepţia celor 1600 de lucrări. Am desene de-ale lui Igor de la 12 ani, păstrate ca prin miracol de sora sa din Pocrouca. O anatomie de devenire a unui pictor în perioadă cronologică, în fiecare an există o lucrare care ar confirma şi ar desfăşura interesul său artistic, conceptual şi crezul său artistic. E mult şi tot zic să dau o primă fază de bani, de unde s-o iau, nu ştiu, la cine am apelat – nimic, totuşi, văd că apar albume, înseamnă că trebuie să faci cârdăşie cu cineva.” Foto: Nadea Roşcovanu

Mormântul lui Igor Vieru

Roland: „Casa? Rămâne veşnică!, în orice caz nu cu contribuţii de la stat, ca să aibă valoare. Ea are valoare intrinsecă şi nimic n-o va schimba. De unde s-au dus ca păsările copiii mei, se vor întoarce să-şi închine capul în faţa unui bunic important, poate şi în faţa mea. Locurile acestea sunt foarte scumpe pentru ei”. Foto: Nadea Roşcovanu

 

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu