„Casa M.” şi „Rogvaiv” vor participa la programul „Cei mai buni din Est” iniţiat de Volkstheater din Viena”

Interviu cu Irina Wolf, critic de teatru, Viena, Bucureşti

 

– Care au fost, după părerea ta, semnele distinctive ale celei de-a 22-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru din Bucureşti, dragă Irina Wolf?

 

Ediţia a 22-a a FNT i-a adus în prim-plan pe Caragiale şi pe Strindberg, dramaturgul suedez fiind serbat în 2012 de către UNESCO. O secţiune aparte l-a avut ca protagonist pe faimosul regizor Silviu Purcărete. S-a mai pus accentul pe teatrul tânăr în secţiunea Teatrul de mâine, de fapt, programul a inclus atât dramaturgi clasici, cât şi contemporani, echipa festivalului a mizat pe diversitate. Efortul UNITER-ului de a desfăşura Festivalul Naţional într-o perioadă foarte dificilă trebuie neapărat salutat. Chiar motto-ul FNT-ului a fost: „În ciuda crizei!” („Criză teribilă, monşer!”, cum zice Caragiale).

 

Vezi multe festivaluri internaţionale în decurs de o stagiune? Ce loc ocupă FNT din Bucureşti în cariera ta?

 

Merg la destule festivaluri internaţionale din România, de exemplu, la cele de la Sibiu şi Timişoara, sunt invitată la festivaluri de teatru din Austria, Germania, din alte ţări europene. FNT-ul ocupă o poziţie centrală în activitatea mea, deoarece îmi oferă şansa de a vedea cele mai bune spectacole dintr-o stagiune, produse în România.

 

Ai publicat în numărul 3 din anul curent al revistei „Sud-Est cultural” un material despre stagiunea teatrală 2012–2013 din Viena, comunicând cititorului despre proiectele inedite, captivante ale numeroaselor teatre din capitala Austriei. M-a intrigat iniţiativa celebrului Burgtheater, cel mai mare din Viena, de a face un periplu prin dramaturgia austriacă, acest proiect având titlul „Călătorie de cercetare a sufletului austriac de la începuturi şi până astăzi”. E posibilă şi o călătorie prin sufletul românesc, prin intermediul teatrului?

 

Există şi în România foarte multe teatre, cu o ofertă bogată şi pe gustul tuturor categoriilor de spectatori. Călătoria teatrală prin sufletul românesc poate începe de la Caragiale, mai ales în 2012, declarat Anul Caragiale. Multe teatre din România au montat piese de Ion Luca Caragiale, unele au fost jucate şi la FNT, bunăoară, „Două loturi” în regia lui Alexandru Dabija, spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti.

În materie de dramaturgie contemporană, s-ar putea face mai mult. Din păcate, teatrele româneşti montează puţine texte dramatice ale autorilor autohtoni. La Viena e altfel, teatrele au ales să se concentreze pe autori austrieci, un loc important revenindu-le dramaturgilor tineri şi foarte tineri. Şi în România se desfăşoară concursuri de dramaturgie, există şi un festival consacrat dramaturgiei româneşti, cel de la Timişoara, dar rămâne de văzut în ce măsură sunt montaţi autorii din generaţia tânără pe scenele profesioniste.

 

La FNT 2012 au ajuns, totuşi, câteva spectacole ale tinerilor, de exemplu, o producţie excepţională a Teatrului Act, „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, în regia lui Bobi Pricop. Dintre montările tinerilor aş remarca în mod deosebit „Casa M.” din Chişinău, un spectacol de Luminiţa Ţâcu în care joacă nişte actriţe excelente, Mihaela Strâmbeanu, Snejana Puică, Ina Surdu şi Irina Vacarciuc. Din câte ştiu, spectacolul „Casa M.” de Luminiţa Ţâcu, bazat pe mărturiile unor femei, victime ale violenţei în familie, a câştigat Premiul pentru interpretare actoricească la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara şi a participat la Edinburgh Festival Fringe, unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de teatru din Europa. („Casa M.” a luat şi Premiul „Tânăra speranţă” al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de teatru în cadrul FNT 2012 – n.n.).

 

În luna mai, ai vizitat Chişinăul ca invitată la Bienala Teatrului „Eugene Ionesco”. Cum ţi-a părut capitala R. Moldova?

 

Da, a fost prima mea vizită la Chişinău, am întâlnit acolo mulţi oameni foarte primitori, foarte sufletişti. Am stat doar trei zile, timp în care am văzut şi teatru italian, şi coreean, şi georgian, şi am putut constata că BITEI are o mare deschidere spre teatrul care se face azi în diferite colţuri ale lumii. Mi-a părut rău că nu am putut vedea şi teatru basarabean, spectacolul „Iosif şi amanta sa” de Val Butnaru fiind jucat abia la final. M-am întâlnit atunci, în zilele BITEI, cu Luminiţa Ţâcu, ea mi-a dat un DVD cu „Casa M.”, iar în octombrie, în cadrul FNT, am văzut acest spectacol pe scenă, la Bucureşti. Cu siguranţă, va fi un spectacol foarte bine primit în Vest.

 

„Casa M.” va ajunge şi la Viena?

 

Da, se va juca la Viena în februarie 2013. Începând cu 2007, al doilea ca mărime teatru vienez, Volkstheater, desfăşoară programul „Cei mai buni din Est”. Prima ţară participantă a fost România, au urmat Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, iar ediţia din 2013 va fi dedicată Republicii Moldova, de unde vin spectacolele „Rogvaiv” de Bogdan Georgescu al Teatrului Spălătorie din Chişinău şi „Casa M.” de Luminiţa Ţâcu.

 

Într-un volum despre teatrul românesc, publicat la Berlin, sponsorizat de Viena şi Bucureşti, ai inclus, în calitatea ta de coordonator, şi un capitol consacrat teatrului basarabean. Ce te-a determinat să soliciţi şi un articol despre teatrul nostru?

 

În primul rând, m-a determinat legătura dintre România şi Republica Moldova, apropierea lor istorică şi culturală. Erau interesante pentru noi, de asemenea, informaţiile despre teatrul basarabean, care constituie o noutate pentru publicul vorbitor de germană. Capitolul despre teatrul din R. Moldova, scris de Larisa Turea, completează volumul, se integrează foarte bine în structura lui. Important e să afle cât mai multă lume despre teatrul basarabean. La Viena există interes pentru arta din R. Moldova.

 

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)