Cărțile sub semnul R

Interviu cu juristul și istoricul Mihai Tașcă

Doctorul în drept Mihai Tașcă, susținut de proiectul „Românii din jurul României”, coordonat de dr. Vasile Șoimaru, a decis să reediteze 100 de cărți despre Basarabia mai puțin cunoscute sau interzise pe ambele maluri ale Prutului. Este vorba de 100 de cărți despre trecutul nostru din ultimii două sute de ani, volume scoase forțat din circuit, și nu pentru că și-au pierdut valoarea pentru cititori. Cele mai multe dintre ele, deși au trecut aproape treizeci de ani de la căderea fizică a călăului lor, regimul comunist, rămân cu inscripția INTERZIS pe coperte din cauza ignoranței noastre. Acum cei care mai sunt în simțuri vor avea ocazia să le găsească în biblioteci și librării.

– Stimate Domnule profesor Tașcă, care este scopul reeditării unor lucrări apărute acum o sută de ani într-un singur volum și cine este cititorul lor?

Vreau să precizez că nu va fi un singur volum, vor apărea atâtea volume până vom ajunge la 100 de cărți. Noi ne-am propus să reedităm 100 de cărți și vom scoate atâtea volume câte vor fi necesare. Volumele apar în colecția „100 de cărți despre Basarabia la 100 de ani de la Unire”. De exemplu, în volumul I au fost publicate 15 studii, iar în cel de-al doilea, care în curând va fi trimis pentru tipar, sunt publicate alte 11 studii. Totodată, nu este vorba doar de lucrări apărute în preajma unirii, unele titluri au apărut în 1878 și chiar mai devreme, am ținut cont de valoarea lor.

Scopul demersului nostru este să valorificăm cărțile care au fost scoase cu forța din circuit, cărțile care nu au dispărut din atenția publicului din cauza lipsei lor de valoare, ci pentru că mai întâi sunt mai puțin cunoscute și apoi pentru că au fost puse la index de regimul comunist de pe ambele maluri ale Prutului.

În consecință, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, aceste lucrări rămân necunoscute din cauza prohibiției aplicate de regimul comunist. Dacă după 1990 au fost republicate unele lucrări, studiile reeditate de noi, în cea mai mare parte, rămân necunoscute, fiind, de curând, scoase din depozite speciale ale bibliotecilor. Cărțile au un conținut istoric, demografic, cultural, popular, nu abuzează de teorii, date statistice, ele sclipesc prin alte elemente și date interesante ale istoriei Basarabiei, deci pot fi citite de toți cei interesați/ conștienți de istoria națională, atâția câți au mai rămas.

– Basarabenii când i-au văzut pentru prima dată pe frații lor din dreapta Prutului în timpul Primului Război Mondial, i-au numit moldoveni. Cu toate acestea, înaintașii noștri au reușit foarte rapid să se deștepte. Ați putea să ne faceți o comparație dintre moldoveanul de la 1918 și cel din 2018?

Constat că între cele două perioade există multe elemente și trăsături asemănătoare. De exemplu, la 1918, basarabeanul venea după 106 ani de subjugare și rusificare țaristă și noi, cei de la 1991, aveam o tristă experiență de ocupație sovietică.

Aceste două perioade – 1812–1918 și 1944–1991 au foarte multe elemente comune, însă ceea ce diferă, în opinia mea, este că la 1918 basarabenii, într-un timp foarte scurt, au reușit să facă lucruri pe care noi nu le putem realiza de circa trei decenii. Moldoveanul de la 1917–1918, de la Revoluția din februarie 1917, a reușit timp de un an și ceva să declanșeze mișcarea de eliberare națională, să formeze Republica Democratică Moldovenească, să declare independența și unirea ei cu Patria-mamă, România, în decurs de un an și o lună. La rândul nostru, noi, cei de acum, de la 1990 încoace, ne chinuim să reedităm acțiunile lor, dar, din păcate, nu ne reușește. Este ceva la mijloc ce este greu de explicat.

– Există opinia că România a făcut mai mult de la 1991 încoace decât în perioada în care am format același stat. Cum vă explicați faptul că între românii de pe ambele maluri ale Prutului persistă anumite clișee?

Nu vreau să calculez cât a făcut România după 1990 pentru Basarabia, însă, cunoscând perioada interbelică, în cei 22 de ani, între 1918 și 1940, a făcut extraordinar de mult. În primul rând, o parte bună din populația Basarabiei a rămas în viață și nu a fost măcelărită de regimul sovietic, după cum s-a întâmplat în Transnistria. În al doilea rând, dacă nu ar fi fost acești 22 de ani, noi am fi vorbit acum rusește și am fi uitat limba română. Prin urmare, perioada interbelică a fost una de succes, mai ales în domeniul educației naționale. În ce privește perioada de la 1990 încoace, eu zic să mai așteptăm puțin.

Despre clișeele din relațiile noastre, nu cred că sunt atât de multe. Țin minte foarte bine anii 90, când erau într-adevăr unele mici diferențe în capetele noastre. În 1990, un procent neînsemnat dintre basarabeni optau pentru unirea cu România, acum datele statistice arată că suntem peste 24%. Evident că românii de pe ambele maluri ale Prutului au unele trăsături specifice lor, vernaculare, însă avem indiscutabil mult mai multe lucruri care ne unesc decât cele care ne despart.

Avem nevoie de un dialog intens și acest lucru se realizează prin înfrățirea localităților, noi mergem la studii, ei, cei din dreapta Prutului, vin încoace, și sunt sigur că stereotipurile care persistă vor dispărea sau chiar deja au dispărut. Suntem o națiune cu elemente specifice fiecărei regiuni.

– Se vorbea pe șoptite despre Basarabia în dreapta Prutului până la 1980. Iar când ne uităm la notele compendiilor, descoperim că aceste cărți, pe care intenționați acum să le reeditați Dvs., apar abia la Mircea Mușat, Ion Ardeleanu. Ce statut aveau aceste cărți în bibliotecile din România?

Cea mai mare parte din lucrările despre Basarabia după 1945 au fost băgate în depozite speciale. M-am convins de acest lucru pentru că pe o bună parte din ele a fost lipită o foiță albă pe care era scris INTERZIS. Iar altele aveau litera R, ceea ce însemna acces restricționat, retras.

Asta în cel mai fericit caz pentru că unele au dispărut complet, nu mai pot fi găsite nicăieri. Am o listă de câteva zeci de lucrări care apar în surse până la 1940, dar nu am reușit să le găsesc. Am citit un studiu care arată că aceste lucrări s-au pierdut. Altele sunt în două sau chiar într-un singur exemplar, de aceea am decis să le retipărim, să le facem accesibile pentru cei interesați.

– Cea mai mare parte din aceste lucrări au menirea să trezească conștiința națională și să popularizeze adevărul istoric. Care este mijlocul cel mai indicat în opinia Dvs. pentru a apropia sufletește românii de pe ambele maluri ale Prutului?

În pofida răspândirii suporturilor electronice, cartea, în opinia mea, rămâne suportul sigur. Cartea este cel mai eficient și mai sănătos mijloc de propagare a cunoștințelor. Dacă va ajunge pe masa cititorilor sau în bibliotecile publice, cartea va transmite în mod sigur mesajul nealterat al autorului.

De asemenea, după cum am menționat mai sus, nu ar trebui să uităm de dialog și de contactul uman, de călătoriile basarabenilor în România, acestea fac să dispară toate clișeele din capetele noastre.

Interviu realizat de Ilie Gulca

The following two tabs change content below.
Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ilie Gulca

Ultimele articole de Ilie Gulca (vezi toate)