Cărţi pentru politicieni

MIRCEA-V.-CIOBANU

Un portal informaţional îmi solicită – deh, jocuri de vacanţă! – o listă de zece cărţi pe care le-aş propune politicienilor din R. Moldova. Adun în minte o listă de cărţi, apoi o distribui, tot în minte, „cititorilor” mei. Şi, imediat, o las baltă. Majoritatea cărţilor fiind din lista comună, bine cunoscută, dacă nu le-au citit până acum (se vede!), nu cred că le vor citi şi de acum încolo.

Talentul de cititor e unul rar. Pentru o carte anume, trebuie să ai antenele potrivite. Scopurile politicienilor fiind în cel mai bun caz nişte provinciale vise de mărire, iar în cel mai rău – de căpătuire, nu prea sunt sigur de utilitatea „recomandărilor” mele. Poate doar să satisfac o curiozitate a cititorului acestei rubrici.

Dacă însă clasa noastră politică s-ar lăsa provocată, aş propune pentru început – tuturor! – romanul lui Aureliu Busuioc Hronicul Găinarilor, capodopera postmodernismului narativ de la noi. Găinarii din toate timpurile, de la Papură-vodă la cei de azi, sunt, deopotrivă, personajele romanului şi ale vieţii noastre. Istoria nu au făcut-o eroii de la Dumbrava Roşie sau de la Plevna, ci tot soiul de profitori mărunţi, hulpavi dar lipsiţi de personalitate. Iată de ce am ajuns unde am ajuns. Povestea lui Busuioc e un antidot împotriva celor care ne îmbată cu fraze despre grija faţă de neam (ei, având grijă mai mult de neamuri). E povestea micilor ticăloşi ajunşi mari demnitari. Ei, dar cine ar dori să se recunoască în ea?

O nuvelă în care mulţi s-ar putea recunoaşte e Alexandru Lăpuşneanul, studiată în şcoală, dar uitată. Acolo un tiran care se crede atotputernic conduce autoritar o ţară (nu fără susţinerea “partenerilor de dezvoltare”), îşi înlătură concurenţii într-un mod feroce, taie şi spânzură, fără să-i pese de furia mulţimii. Intermitent, aruncă, pradă poporului, câte un os în chip de boier Moţoc, degajând atmosfera. Oponenţii lui dezmoşteniţi, Spancioc şi Stroici, emigrează şi aşteaptă momentul prielnic să se răzbune…

O carte bine scrisă e Crimă şi pedeapsă de F.M. Dostoievski. Şi nu e vorba numai de (şi nu e atât) o poveste cum după faptă urmează răsplata. Mai importantă e înţelegerea motivului faptei: când te consideri Napoleon, pentru care ceilalţi sunt doar carne de tun în proiectele tale majore, se poate întâmpla să vină o zi când te vei trezi din visele de mărire. Şi e foarte important unde te vei trezi. Raskolnikov s-a deşteptat abia în ipostaza de puşcăriaş.

O carte pe care o citesc chiar acum se numeşte Iuda. E scrisă de Amos Oz, cel mai important scriitor din Israel. O istorie a formării, o stranie poveste de dragoste (şi politică), dar şi despre trădare, despre motivele, resorturile şi consecinţele ei. O carte despre Isus văzut de evrei, o carte despre Celălalt. Noi avem aceste probleme în toate ipostazele posibile, de la nesuferiţii pe care îi urâm doar pentru că sunt altfel, pentru că sunt din altă tabără (politică, geopolitică), până la trădările celor mai apropiaţi.

Membrilor CEC-ului şi legiuitorilor nu le-ar strica să recitească Suflete moarte. Nu doar pentru frumuseţea stilului şi memorabile portrete perene. Istoria pre-textuală a poemei (ca şi prototipurile celor care îl linguşeau pe “trimisul de la Petersburg” din Revizorul) se întâmpla în Basarabia de atunci, mai precis în Tighina-Bender. Ani de zile nu era înregistrat nici un deces, deşi lumea murea. Atunci, ca şi acum, moartea şi migrarea populaţiei creau premise pentru manipularea datelor de registru ale populaţiei la bunul plac al celor care ştiau să scoată dividende din această statistică fluidă. Un joc ca la bursa valorică, azi cu consecinţe politice. Electorale.

Faust e o poveste mai complicată, dar utilă pentru înţelegerea consecinţelor posibile ale vinderii sufletului diavolului, fie şi pentru a-ţi prelungi puţin clipa de glorie. Cui i-o recomand? Ghiciţi. Dar – ghiciţi! – cui i s-ar potrivi Omul invizibil?

Dar Fructele mâniei; Planeta maimuţelor; Cartea junglei; Bâlciul deşertăciunilor; Divina comedie? Corect: nouă, tuturor! Pentru a înţelege că răbdarea are o limită, pentru a vedea încotro “evoluăm”, pentru a învăţa nobleţea de la animale, pentru a înţelege vanitatea „politicii” de trei parale, pentru a vedea ce [pedeapsă] ne aşteaptă pe fiecare, în funcţie de faptele reale comise.

În fine, aş recomanda tuturor Numele trandafirului: lectura contează mai mult decât politica, lumea e făcută doar ca să ajungă într-o carte şi tot ce rămâne e doar numele faptelor, făptaşilor şi al făptuitorilor…

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu