„Cartea mea e un elogiu adus numelor de botez românești”

Interviu cu poetul Vasile Romanciuc

Vasile Romanciuc foto de Ion Mărculescu

– Dragă domnule Vasile Romanciuc, cartea Dvs. „Am un nume frumos” (Editura Prut, 2013) a obţinut nu doar Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova la categoria Literatură pentru copii, dar a devenit şi una dintre cele mai îndrăgite de cititorii mai mici şi mai mari. Volumul conţine mai bine de 60 de poezii, fiecare e consacrată unui nume. Care a fost punctul de pornire al cărţii? Ţineţi minte cum v-a venit ideea?

Mi-am dorit demult să scriu „o carte a numelor”. Câteva texte le aveam… cu aproape 20 de ani în urmă, unele dintre ele, puţine, fiind publicate într-o culegere de versuri apărută în 2000, „Toate întâmplările se prefac în cuvinte”. Am continuat să scriu şi… a apărut „Am un nume frumos”… O bună parte dintre aceste versuri „mi le-au dăruit” copiii pe care am avut norocul să-i cunosc, cu diferite ocazii, şi care au rămas aşa, frumoşi, în inima mea… M-am gândit, în primul rând, la această carte ca la un elogiu adus numelor noastre, numelor de botez româneşti. În acest sens, da, cartea este atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi, mai cu seamă pentru viitorii părinţi care sunt în căutarea unui nume potrivit…

– Cartea se deschide cu o poezie ce are rolul de prefaţă, în ea citim că fiecare nume e o icoană. Poemul despre numele-icoană vi s-a dat uşor? Scrieţi uşor sau greu?

Această „prefaţă” este, de fapt, un îndemn de a ţine la numele pe care îl purtăm, un îndemn de a-l face, mereu, mai frumos. Da, părinţii, la botez, ne dau un nume, e o alegere care nu depinde de noi… Vine însă un moment când frumuseţea numelui nostru depinde de noi înşine. Numai de noi. Acum, important e cu ce îţi „hrăneşti” numele. Un nume frumos se adună din fapte frumoase. Suntem „ziditorii” numelor noastre. Ai un nume numai dacă munceşti. Inactivitatea pavează calea spre anonimat… „Zidirea” unui nume frumos trebuie să înceapă cât mai devreme, în familie… Îmi place mult această vorbă veche, pe care o repet cât se poate de des: „Dacă prima piatră la temelie e pusă drept, peretele va fi drept până sus…” Şi invers, desigur…

Despre scris… ce să vă spun? Graba strică treaba… Dacă ar vrea cuvintele să spună ce li se întâmplă până în momentul când lasă impresia că au fost scrise uşor, „dintr-o răsuflare”!… Într-o carte pentru copii, textul trebuie să fie accesibil, limpede, uşor de memorat. Dar, desigur, să nu-i lipsească „miezul”… Lucrul cel mai complicat e să fii simplu…

– Ce ştiaţi despre numele Vasile în copilărie? Ce ştiţi acum?

Acum, despre Vasile, dar şi despre multe alte nume de botez, ştiu… ce ştie toată lumea. Enciclopediile, dicţionarele, internetul… sunt la îndemâna oricui doreşte să se informeze…

În copilărie… ce ştiam? Ştiam că părinţii mi-au dat acest nume pentru că m-am născut în jumătatea a doua a lui decembrie, când până la Sfântul Vasile (pe stil nou, aşa cum se ţin la noi în sat sărbătorile) rămăseseră zile numărate… Mai ştiam că, în neamul nostru, eu eram „Vasile al IV-lea”, înainte de mine purtând acest nume un frate de-al mamei (luat prizonier de ruşi, fiind soldat al Armatei Române, şi dispărut fără urmă), fratele tatei (decedat la Bucureşti, pe când eram student) şi fiul uneia dintre surorile mamei… Şi, bineînţeles, eram mândru că Vasile e un nume găzduit cu generozitate de urăturile şi pluguşoarele noastre… Şi mai ţin minte că era, pe câmp, destul de departe de sat, „fântâna lui Vasilică”, făcută de un om deosebit, care s-a gândit la cei care, însetaţi, se vor bucura descoperind apa rece şi curată… Elev fiind, aveam un respect aparte pentru profesorul de chimie, dl Vasile Ropot, om cu şcoală veche românească, foarte cărturar şi cu mâini de aur, priceput la toate…

– În cartea Dvs. poezia despre numele Vasile îl are ca personaj principal pe un băieţel ce refuză să meargă la joacă preferând să citească mai multe cărţi, fiindcă ele îi dau aripi pentru zbor. Vă identificaţi cu acest personaj? Aţi fost un copil care în loc să zburde pe afară citea cărţi în casă?

Aproape în fiecare dintre aceste texte îşi dau întâlnire mai mulţi copii cu acelaşi nume… Aşa e şi în poezia despre care aţi amintit… Mă identific, parţial, cu personajul… Copil fiind, îmi plăcea, într-adevăr, foarte mult să citesc. Între „zburdă” şi carte, am ales – de cele mai multe ori – cartea… Deşi acum, când copilăria a devenit capitolul de aur al amintirilor mele, sunt convins că ambele sunt la fel de importante… O copilărie fără „pozne” e ca o floare de hârtie – frumoasă, dar fără de parfum…

– Există o mare diferenţă între generaţia Dvs., însetată de lecturi din copilărie şi copiii de azi, mai puţin atraşi de cărţi?
O întrebare destul de grea… De ce sunt copiii de azi mai puţin atraşi de cărţi? Cu siguranţă, răspunsul nu se conţine doar în „calculatorul ne-a furat cititorul”… Cunosc mulţi copii de azi, cititori foarte harnici, „devoratori de carte”… Şi cunosc destulă lume din generaţia mea, care nu cred să fi intrat vreodată într-o bibliotecă sau într-o librărie… Dar, o diferenţă există, şi ea nu este, după mine, în defavoarea copiilor de azi, o diferenţă care trebuie căutată, în primul rând, în „ceea ce citeam noi, copiii de atunci”, şi „ce citesc copiii de azi”. Privind înapoi, în copilăria mea, văd prea multe cărţi pe care ar fi fost mai bine să nu le fi citit…

– Ar fi posibil să scrieţi poezii şi despre alte nume şi să mai scoateţi o ediţie, adăugită, a cărţii „Am un nume frumos”?

Da, m-am gândit la asta din chiar momentul apariţiei cărţii. Dar… mă voi grăbi încet.

– Care nume e cel mai frumos din lume, pentru Dvs.? Numele fiului Dvs., Florin?

Bineînţeles, îmi place foarte mult acest nume. Mă bucur că-i place la fel de mult şi lui Florin. Copiii, încă de mici, în familie, trebuie obişnuiţi să-şi iubească numele şi, concomitent, să le respecte pe ale celorlalţi…

– Am întâlnit părinţi care au pus copiilor lor nume rare precum Nectaria, Petra, Bianca, Flaviu. Sunt nume care vă inspiră?

O să găsiţi răspunsul în noua ediţie a cărţii… Atunci când o fi să fie…

– În ultimul timp, mulţi părinţi moldoveni aleg pentru pruncii lor nume englezeşti (Melissa, Bryanna, Fabiana, Nicolas, Nelson) sau din alte limbi. Ce credeţi despre astfel de nume?

Cred că orice nume bine ales este, în ţara lui de origine, un nume frumos. Nu am nimic împotriva „împrumuturilor”, dar, în cazul numelor, e vorba de un „împrumut” special… Numele este ca o haină pe care sufletul nostru urmează să o poarte toată viaţa, de aceea, ea trebuie să i se potrivească perfect, să nu aibă niciun fel de elemente disconfortante. Din păcate, unii părinţi aleg pentru micuţii lor nişte nume de botez ciudate, care, puse alături de numele de familie, nu fac altceva decât să stârnească zâmbetul… Mă rog, e dreptul lor, dar ar trebui – poate – să ţină cont de faptul că, atunci când cresc, unii dintre aceşti copii îşi caută un alt nume decât cel din acte…

– Cartea „Am un nume frumos” a ajuns la mulţi cititori? Ce tiraj a avut? Cum au decurs întâlnirile cu cititorii?

Profitând de ocazie, aş vrea să aduc sincere mulţumiri Ministerului Culturii, care a sprijinit financiar apariţia acestui volum. Tirajul – două mii de exemplare… Îi mulţumesc din toată inima pictoriţei Victoria Raţă, care a ilustrat cartea cu multă inspiraţie. Am avut câteva întâlniri de neuitat cu copiii, şi la Chişinău, şi în alte localităţi… După cum am spus mai devreme, sper să revin la „Am un nume frumos”. Un motiv serios ar fi şi faptul că, la aceste întâlniri, negăsindu-şi numele în carte, unii copii, ingenioşi, au adaptat textele pentru numele lor…

– Atunci când vom fi în Uniunea Europeană, cartea va fi mai accesibilă, mai căutată, mai preţuită de basarabeni?

Sper să fie aşa. Dar, toate aceste lucruri trebuie să se întâmple şi acum, până la integrarea noastră în Uniunea Europeană. Fără carte, nu cred că putem ajunge acolo… Dacă ai carte, mai devreme sau mai târziu, ajungi acolo unde vrei tu. Dacă nu ai carte, ajungi acolo unde vor alţii…

The following two tabs change content below.