Carte la pachet // Nicolae AVRAM, All Death Jazz

EMILIAN GALAICU-PĂUN

EMILIAN GALAICU-PĂUN

Oricât ai altoi pedagogia lui Makarenko pe Casa morţilor a lui Dostoievski, tot Scrisori din subterană face! Cutremurătorul volum de „poeme orfeline” All Death Jazz, Max Blecher, 2013, semnat de Nicolae Avram, el însuşi un „produs” al casei de copii Federeu, stă mărturie în acest sens, una pe câteva voci ce articulează cartea în secvenţe omonime: Moartea, Guşteru, Daniel 1, Măndelu 1, Măndelu 2, Petrică, Federiţa 1, Federiţa 2, Bebe, Daniel 2. Pe cât de individualizate, vocile (alias, personajele), pe atât de luate la refec la grămadă, fără deosebire, de către educatori:

„bă, cine vă dă să mâncaţi cine vă dă haine

cine vă spală cine are grijă de voi cine v-a dat

la şcoală

stima noastră şi mândria ceauşescu românia

tov educator”.

Omniprezentă, violenţa fizică – bătăile & violurile sunt monedă curentă la Federeu! – este dublată de violenţa limbajului, potenţându-se reciproc până la paroxism: „morţii mă-tii îţi sparg faţa rapandulă dacă scoţi un cuvânt/ îţi scot maţele pe nas te omor ştoarfă/ te dau la câini să te halească curvă ordinară ce eşti”. Dacă scriitura propriu-zisă are consistenţa unei fierturi de la fundul cazanului, oralitatea te izbeşte ca un damf ce-ţi vine-n faţă, dinspre visceral: „ce altceva au crescut nemernicii ăştia/ statul ăsta împuţit// nişte rahaturi cu ochi peste care societatea/ trage apa cu scârbă/ copii otrepe copii păduche hâzenii demente/ asta-i educaţia de vită căsăpită”. O atmosferă clorotică, s-ar zice irespirabilă, emană din fiecare poem, una cu suflarea personajului,  uneori chiar ultima suflare, de-ar fi să citez acest poem demn de raftul întâi al poeziei româneşti contemporane:

„când se trezeşte

argentina fata cu ochii argintii

şi cosiţe întunecate

se suie pe acoperişul federeului

sare în gol fără să spună nimic

 

preoţii din oraş nu vor s-o-ngroape

nu vine nimeni la ea să-şi ia rămas bun

zace o lună la morgă în frigider

 

trupul mort al argentinei este apoi tranşat

înghesuit într-un sac negru de plastic

câteva zile au hrănit cu el câinii

miliţienilor

 

puţinele rămăşiţe de pe fundul sacului

fură împrăştiate pe câmp

ploaia a căzut atunci cu putere peste mirişte

a prefăcut sângele uscat în mii

de păianjeni

 

care s-au grăbit să urce treptele

federeului”.

Cât despre autorul acestor versuri, ei bine, Nicolae Avram scrie cum ar face respiraţie gură la gură!

        Emilian Galaicu-Păun                                                                                11 nov. ’13