Carolina Chirilescu: Despre Eurovision…

Gata de luptă sunt cei 20 de finalişti care se vor bate pentru şansa de a reprezenta Republica Moldova la Eurovision, care în acest an va avea loc la Baku. Spun 20 deoarece, până pe data data de 21 februarie, publicul va avea şansa să mai aleagă un participant care va intra în marea bătălie.

Timp de o lună de zile, cât a mai rămas până la finala naţională, cei 21 de participanţi îşi vor ascuţi vocile, pregăti show-urile, unii vor lua şi lecţii de canto, pentru ca, la urmă, nefiind mulţumiţi de rezultatele obţinute, să dea vina pe sonorizarea proastă, organizarea sub nivel, dar nu pe faptul că i-a călcat ursul pe-o ureche şi n-au habar de muzică. Să nu anticipăm însă.

Până atunci toţi ne ţin în suspans, nu vor să divulge nici măcar ce vestimentaţie vor avea sau ce presupune show-ul pe care îl pregătesc. „Surprize, Surprize”. Mda, şi anul trecut am avut parte de surprize, unele cu tentă erotică, când unele din participante, neavând imaginaţie sau bani pentru un mic show, şi-au dezgolit sânii, crezând probabil că juriul are numai ochi, nu şi urechi. Cât despre juriu, nu putem spune nimic în fiecare an acesta este ales pe sprânceană, din cei mai mari profesionişti ai show-bizzului autohton, dar dacă cineva este de altă părere, mă rog, are tot dreptul…

Păcat că în acest an nu s-a înscris în cursă şi Karizma, care anul trecut a dat culoare concursului, la propriu şi la figurat. Sau poate în acest an nu are bani ca să împartă prin cluburi şi baruri pentru a fi votată de public? Asta nu o spun eu, ci gurile rele care în 2011 declarau că au fost plătite pentru a o vota, căci nu întâmplător a acumulat cel mai mare punctaj în urma televotingului. Oricum, juriul i-a acordat notele cele mai mici. Cine ştie? Vom vedea cine va fi generosul din acest an. Sau va fi fără favorizări din partea juriului?

Cu toate că nu a fost demonstrat că piesa Oliei Tira şi a Sun Stroke Project a fost plagiată, ea a fost exclusă din concurs. Oare nu cumva această piesă prezenta o ameninţare pentru multe altele din concurs, încât unii concurenţi au convins juriul să o excludă din start? Se pare că nu vom afla niciodată acest lucru.

Să revenim la concurenţii care merg în marea finală ce va avea loc pe 10 martie. Disperaţi, unii din ei apelează la reţelele de socializare pentru a se promova. Una dintre aceste reţele este facebook-ul, unde zilnic interpreţii postează piesele cu care se prezintă în concurs şi cerşesc de la internauţi să le dea „like-uri” şi, desigur, să le lase mesaje de încurajare. Promovarea pe reţelele de socializare este cea mai benefică şi ieftină, nu trebuie să organizezi prezentări fastuoase cu băuturi şi gustări ca să auzi doar cuvinte de laudă, chiar dacă cei care le spun gândesc cu totul invers. În plus, pe internet şi scandalurile sunt mai interesante şi în văzul tuturor, fără camere de luat vederi şi microfoane, dar despre asta, altă dată. Doresc să adaug că toţi interpreţii care îşi postează piesele pe reţelele de socializare, unde sună bine, au un avantaj, deoarece nu trebuie să se spetească să le cânte live demonstrând că se pricep la muzică şi chiar au talent.

Iar dacă au talent şi voce, să ne-o demonstreze!

 

 

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu