„Când văd elogii ale comunismului, evoc mormanul de cadavre”

Interviu cu Horia-Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof şi eseist român, preşedinte al Institutului Cultural Român (din 2005)

–      Stimate dle Horia-Roman Patapievici, cât de prezentă este acum în viaţa Dvs. noaptea din decembrie 1989, petrecută în Liubeanka bucureşteană şi în Fortul Jilava?

E prezentă atunci când citesc articole ale neomarxiştilor, ale adepţilor teoriei că marxismul a fost prost aplicat în România, Republica Moldova, ori în Rusia, Cehoslovacia sau în Polonia, pentru că noi, bieţii oameni, am fost nevolnici, nu ne-am ridicat la înălţimea ideii. Când citesc astfel de inepţii, când văd elogii ale ideilor comuniste, evoc ca experienţă personală acea zi extraordonară de revoltă din 21 decembrie 1989 şi evoc mormanul de cadavre. După aprecierea celor care au scris „Cartea neagră a comunismului”, pe tot globul, timp de 70 de ani sunt peste 100 de milioane de victime.

–      La ce v-aţi gândit atunci când aţi auzit de tinerii basarabeni maltrataţi şi torturaţi după protestele din 7 aprilie 2009 de la Chişinău?

Aşa arată comunismul. Aşa arată stafia lui când nu se duce unde trebuie, şi anume la lada de gunoi a istoriei.

–      Vizita la Chişinău în septembrie 2010 cu prilejul inaugurării Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” a fost pentru Dvs. şi un eveniment personal?

Chişinăul face parte dintr-un vechi teritoriu românesc pe care îl numim Basarabia, aşa cum Cernăuţiul face parte dintr-un vechi ţinut românesc pe care îl numim Bucovina. Tatăl meu e din Bucovina, de lângă Cernăuţi, din Videşti, aşa că pentru mine acest teritoriu se ridică la o rezonanţă afectivă.

–      La manifestarea inaugurală a ICR Chişinău (29 septembrie 2010) aţi declarat: „Nu am venit să aducem cultura română în R. Moldova, aici deja se află cultura română. Am venit să dăm o posibilitate instituţională ca legăturile culturale deja existente să poată obţine finanţare, facilitare şi să contribuim la dezvoltarea lor firească”. Aţi avea de completat sau de modificat acest mesaj al Dvs., la distanţa de un an de la înfiinţarea ICR Chişinău?

Am spus bine atunci. Dar acum aş reformula mai scurt acest lucru: „Am venit să ne împrietenim”.

–      Viaţa culturală din R. Moldova s-a dinamizat datorită numeroaselor acţiuni ale ICR Chişinău. Cum credeţi, ICR „Mihai Eminescu” are şansa de a obţine în Chişinău un sediu nou, pe care îl merită pe deplin?

Noi am imaginat, în special directorul ICR Chişinău, Petre Guran, un proiect extrem de ingenios care a primit tot sprijinul conducerii Institutului Cultural Român. Proiectul acesta l-am putea numi Casa Zemstvei, pentru că este un nume cu rezonanţe istorice, este un nume pe care noi îl citim prin intermediul felului în care Soljeniţîn a citit istoria instituţiilor din Rusia de dinainte de catastrofa comunistă. Şi dacă autorităţile din Republica Moldova acceptă să ne concesioneze acest spaţiu, noi ne angajăm să-l reconstruim, mobilizând energii şi îndemânări care dorm în societatea din Republica Moldova. Împreună cu competenţe care vin din toată Europa în privinţa restaurării unei clădiri care este monument istoric, se va putea obţine un fel de atelier–operă de artă. Ne propunem să restaurăm un monument istoric, în ochii publici, prin construcţia unor abilităţi, deprinderi ale unor oameni din Republica Moldova.

–      Proiectul de restaurare a Casei Zemstvei e fenomenal, dar cât de realist e acesta în contextul economic şi politic atât de precar din R. Moldova?

Ştiţi sloganul din 1968 de pe pereţii Sorbonei: „Fiţi realişti, doriţi imposibilul”. Petre Guran a imaginat în amănunt ceea ce are de făcut el şi echipa lui de aici. Există sprijinul Ministerului Afacerilor Externe al României, există sprijinul Ambasadei României în R. Moldova, al dlui ambasador Marius Lazurca, şi există sprijinul Institutului Cultural Român de la Bucureşti. În momentul de faţă, cum se spune în sport, mingea este la autorităţile din Republica Moldova şi ne bucurăm de înţelegerea şi solicitudinea multor oameni importanţi din cei care pot decide, aşa că suntem optimişti.

–      Totuşi, când se vor semna nişte acte?

E o întrebare la care nu eu am răspunsul.

–      Cu cine dintre oficialii moldoveni v-aţi întâlnit în cadrul vizitei din 16-17 ianuarie 2012 la Chişinău?

Am avut o întâlnire cu dl Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene din R. Moldova şi am putut încă o dată constata simpatia de care se bucură proiectul pe care-l numesc Casa Zemstvei.

–      Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, cultura română a devenit mai vizibilă pe arena internaţională?

Uniunea Europeană nu se ocupă de cultură, ci de unificare monetară, de integrare economică, de uniformizare instituţională. De cultură se ocupă societatea şi este un noroc că cultura nu a intrat complet pe mâna instituţiilor culturale – e  motivul pentru care eu definesc obiectivele Institutului Cultural Român nu în termeni manageriali, ci în termeni ai afectivităţii şi ai sufletului, ai prieteniei, după cum v-am spus. Şi proiectul Casa Zemstvei este un proiect de împrietenire. Cultura română nu a devenit mai cunoscută în Europa datorită integrării, dar s-au creat premisele unei mobilităţi pentru artiştii români, o mobilitate care înainte nu putea fi sperată. Programele ICR au căpătat şi ele un spor de funcţionalitate ca urmare a integrării, iar artiştii români îşi pot concepe cariera artistică derulându-se simultan pe pieţele culturale străine şi pe pieţele culturale româneşti – mă refer la piaţa culturală din interiorul statului numit România şi la piaţa culturală din interiorul statului numit Republica Moldova.

–      Câte institute culturale române există în lume la ora actuală?

Sunt 18, dar cu titlu propriu 17, pentru că unul dintre ele, cel din Budapesta, are o filială la Seghedin.

–      ICR „Mihai Eminescu” din Chişinău este al 17-lea. De-acum încolo va mai creşte numărul institutelor culturale române în străinătate?

Tragem nădejdea că da. Potrivit strategiei pe care o avem, obiectivele noastre sunt Moscova, Beijing şi, probabil, Beirutul.

–      De Ziua Culturii Naţionale, aţi susţinut la Chişinău conferinţa „Eminescu şi viziunea paradiziacă”. De ce anume viziunea paradiziacă vă interesează în opera eminesciană?

Ca mulţi moderni pur-sânge – modern în spaţiul culturii, sunt şi eu un antimodern revolut şi, ca atare, mă interesează lucrurile pe care le-am pierdut de îndată ce ne-am instalat prea comod în modernitatea noastră. Or, cheile de interpretare paradiziacă a lumii, ca şi instinctual pentru paradis, de nestins în om, mă interesează în cel mai înalt grad. În Eminescu am descoperit o sursă diferită, dar la fel de interesantă ca sursa numită Dante, „Divina comedie”, al treilea cant, „Paradiso”.

–      Credeţi cu adevărat în paradis?

Absolut.

–      Pot fi găsite elemente paradiziace într-o realitate dominată de mizerie?

Faptul că trăim, chiar şi în mizerie, este o dovadă a paradisului din noi.

–      Vă mulţumesc.

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)