Când trebuie să-ţi duci copilul la stomatolog?


Nu trebuie să se plângă de dureri ca să-l duci la dentist. Copilul tău poate avea probleme cu dinţii încă din primii 4-5 ani de viaţă.

Pentru că dinţii de lapte sunt esenţiali pentru sănătatea viitoare a danturii puiului tău, iată ce trebuie să ştii înainte ca micile probleme să se transforme în intervenţii greu de rezolvat.

Dinţii de lapte apar între 6 luni şi 3 ani, astfel încât, în acest timp, trebuie începută şi îngrijirea lor. Dacă la început dinţii se curăţă cu o compresă de tifon după masă, treptat se introduce şi periajul dentar, efectuat de minimum două ori pe zi. Înainte de culcare e obligatoriu. Dacă observaţi pete negre pe dinţi, cel mai probabil e ca acestea să fie carii. Nu ezitaţi să consultaţi medicul deoarece, lăsate netratate, acestea se complică des cu infecţii ale osului şi afectarea mugurelui dintelui definitiv.

La vârsta de 5-6 ani începe schimbarea dinţilor de lapte cu cei permanenţi. Aceasta este o perioadă critică pentru dezvoltarea sănătoasă a danturii adulte, de aceea e indicat controlul o dată pe an la medicul specialist ortodont.

Sfatul medicului: încurajaţi copilul să se spele pe dinţi şi mergeţi periodic cu el la medicul dentist. Astfel îl veţi ajuta să scape atât de carii, cât şi de frica de stomatolog!

 

The following two tabs change content below.