Când nu știi să fii artistă

o-LONELY-WOMAN-facebook

„A fost o frumoasă poveste de iubire între noi. Şi ar fi ţinut până la adânci bătrâneţi dacă nu se băga o alta în viaţa noastră. Atunci cele întâmplate au tăiat adânc în sufletul meu. Astăzi regret că n-am ştiut să fiu artistă în acele clipe…”, spune Vera, eroina acestei istorii, care locuieşte într-un sat din nordul republicii.

Îndrăzneaţă, zveltă, visătoare şi elegantă în mişcări – aşa arăta Vera în clasa a noua la început de an şcolar. Veniseră în acea toamnă în clasa lor mai mulţi elevi din satele vecine, unde nu erau şcoli medii. Vera era şefa clasei şi dirigintele a împuternicit-o să întocmească lista tuturor elevilor noi veniţi. Aşa avea să-l cunoască pe Mihai, un băiat josuţ la acea vreme, dar bine făcut. În momentul când l-a întrebat cum îl cheamă şi de unde vine, în privirile lor a strălucit acel ceva inefabil ce mişcă inimile. O jumătate de an au comunicat prin priviri. Iar în prag de primăvară, când totul în jur spunea: Iubeşte! Mihai şi-a luat inima în dinţi şi i-a scris Verei prima scrisorică.

Cântecul iubirii

La începutul anilor 80 nu erau telefoane mobile și internet. Elevii îndrăgostiţi îşi scriau scrisorele, care erau transmise în mare taină destinatarului printr-un coleg sau colegă. Era o iubire discretă şi delicată. Câtă inocenţă şi câtă risipă de gânduri frumoase se aşternea pe acele bileţele citite şi răscitite într-ascuns şi învăţate pe de rost de cei care îşi scriau! Vera și Mihai și-au transmis câteva luni scrisorele, apoi au trecut la întâlniri sub clar de lună şi cer cu stele.

La un an după absolvirea şcolii medii, Mihai a cerut-o pe Vera în căsătorie. Erau studenţi la acelaşi colegiu şi dragostea lor atinsese cote maxime. La început părinţii s-au opus acestei căsătorii considerând-o prea timpurie. Dar când au înţeles că nimeni şi nimic nu-i poate despărţi, căci Vera era deja însărcinată, le-au dat binecuvântarea. Şi au fost miri frumoşi, şi au plutit ca două păsări în dansul lor de nuntă…

Oază de lumină şi bunătate

Şi aşa ca în poveste, că-nainte mult mai este, tinerii au pornit cu dreptul în viaţa de familie. După ce le-a luminat Dumnezeu sufletele cu doi feţi-logofeţi, Vera şi-a continuat studiile întrerupte, având în toate ajutorul soţului, dar mai cu seamă, sprijinul mamei-soacre. Despre mama-soacră Vera spune: „Am avut o soacră de aur, Dumnezeu să o ierte. M-a lipit la sufletul ei ca pe propria fiică. De cum i-am păşit pragul, pur şi simplu m-a atenţionat că vorba rea trebuie să rămână nerostită, pentru că rana de cuţit se tămăduieşte, iar cea de cuvânt – niciodată. Şi eu am ţinut cont de povaţă. Dar nici nu aveam cum să-i spun vorbe rele. Ea se purta foarte frumos cu mine. Avea grijă de copiii mei când eu plecam la serviciu (lucram socotitoare), mă învăţa cum să fac un borş, o mămăligă şi toate felurile de bucate pe care le ştia dânsa a pregăti ca o bună gospodină”.

Vera venea dintr-o familie cu mulți copii și a avut o copilărie plină de greutăţi, n-a stat pe lângă plită alături de mama ca alte fete. Părinţii au pus-o la lucru de mică mai mult pe afară. De la cinci ani şi până în clasa a patra, a păscut oile colhozului împreună cu un frate mai mare. Iar din clasa patra şi până în clasa a noua, a muls 16 vaci la ferma colhozului pentru câteva ruble care i se dădeau la sfârşitul lunii. Ajunsă în casa mamei-soacre, începuse să-și facă viaţa frumoasă. Îi era drag să muncească ca să aibă de toate. Şi soacra o susţinea. Oază de lumină şi bunătate a fost casa soacrei. Ea a făcut tot binele pe care l-a putut face ca să-și vadă copiii fericiţi, i-a ajutat să-și ridice propria lor casă. Visul Verei de a avea casă, copii buni, bărbat înţelegător, frumos şi deştept, se împlinise.

Bărbatul ca şi un copil are nevoie de blândețe, gingăşie

Energia cu care Vera ţinea casa ar fi putut pune în funcţiune o hidrocentrală. Muncea mult, cu drag şi pasiune, aşa încât când anii au prins a se rostogoli spre 40, toată povara gospodăriei: oi, vaci, porci, mulţime de păsări cădea mai mult pe umerii ei. Iar pasiunea din colţul tainic al inimii parcă se domolise. „Mă luam cu lucrul și nu-i mai ofeream atenţia pe care trebuie să i-o dai unui bărbat. Mihai de multe ori venea acasă de la pădure (lucra pădurar) şi zicea: ”Vera dragă, mai lasă lucrul cela, că-l vei găsi şi mâine. Vino şi te culcă lângă mine, mai spune-mi ceva frumos, ceva sentimental…”. Iar eu, tot cu griji şi probleme, uitam de dragoste. Dar bărbatul ca şi un copil are nevoie de blândețe, gingăşie…”

Şi Mihai, bărbat frumos şi cu trecere la femei, a prins a căuta gingăşie în altă parte. Dar mai exact, femeia cu pofte şi dorinţe l-a găsit chiar ea acolo, în liniştea pădurii, în casa pădurarului. Iar el, ademenit de farmecul necunoscutului şi ispita păcatului, a dat curs aventurii…

Credea că totul s-a sfârşit

Când a aflat că a fost înşelată, nu știa pe ce lume se află. I se părea că totul s-a sfârşit. Se plimba fără rost prin casă şi pentru prima dată odăile casei mari și luminoase i se păreau strâmte. Gelozia clocotea în ea. După câteva luni de zbucium sufletesc s-a liniştit. A decis să lase totul copiilor şi a plecat în satul ei de baştină. Copiii erau deja mari, porniţi pe drumul propriilor familii. El o implora să nu plece din casă. Ea a considerat că aşa e mai bine. Despărţirea a fost grea pentru amândoi. Foarte dur a lovit în mama-soacră. Au suferit şi suferă şi în continuare copiii. Adevărul e că, după 23 de ani de viaţă trăită în comun, s-au despărţit paşnic, nu au divorțat, au ales pur și simplu să trăiască separat. De 10 ani Vera locuiește singură într-o căsuţă pe care și-a cumpărat-o în satul ei de baştină. El cu cealaltă stă la canton. Spre mirarea tuturor, Vera și Mihai nu se dușmănesc, păstrează o relație de prietenie. Vorbesc la telefon, își oferă cadouri la zilele de naștere, se întâlnesc la sărbătorile copiilor, care au devenit buni gospodari în sat.

O ascultam pe Vera și simțeam că nu-mi mai spune ea chiar tot ce o arde pe suflet. Nu am iscodit-o, nu am insistat. Am lăsat-o să-mi spună tot ce crede ea de cuviință, iar concluzia a fost următoarea: „Vina pentru despărţire o purtăm amândoi. Ne-am creat o poveste frumoasă de iubire, dar n-am ştiut s-o menţinem. A trebuit să ne despărţim ca să înţeleg că el a fost totul pentru mine. Eu trebuia să fiu artistă în acele clipe. A fost doar o furtună, apoi nişte principii. Ei şi ce dacă s-a dus la o femeie singuratică, zic acum. Nu trebuia să fiu egoistă. Noi niciodată nu reușim să le facem pe toate la ţară, dar trebuie să mai lăsăm lucrul şi să dăm frâu liber patimii şi pasiunii… Când vine câte una şi-mi spune: „Gata! Mă despart. Nu mai pot să-l suport! Umblă la altele! Eu o rog să nu se grăbească. Am întors multe familii pe drumul cel bun, dar a mea mai rămâne destrămată…”.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce

Nina Neculce

Ultimele articole de Nina Neculce (vezi toate)