Când eşti o zdreanţă în mâinile destinului

DESTIN // Cum e să fii slugă în casa mătuşii

Soarta îl pedepseşte pe cel orfan de două ori. Mai întâi, îl lasă fără părinţi, fără casă, fără sprijin, şi apoi, în cele mai dese cazuri, nimereşte cu traiul la o rudă care abia de-l poate suferi.

Ionuţ a avut doar mamă. Femeia l-a născut dintr-o întâmplare. Soţia unui pedagog din sat zăcea la pat şi pentru că Varvara era dintr-o familie cu mulţi copii, dar curăţei şi harnici, au angajat-o să îngrijească de bolnavă.

O plăteau binişor pentru vremea ceea. Cum era frumuşică şi tânără, s-a întâmplat să o placă stăpânul casei care o curta cu mici atenţii – azi, o ciocolată, mâine un fular etc. Astfel s-a pomenit Varvara că împarte cu stăpânul casei nu numai bucatele pe care le pregătea, dar şi patul. Când şi-a dat seama că e însărcinată, mai să-şi iasă din minţi. Intenţiona să nască copilul şi să-l abandoneze.

Varvara împarte patul cu stăpânul

I-a spus bărbatului în ce dănănaie au nimerit ei. Şi pentru că el nu avea copii cu nevastă-sa, a rugat-o să-l păstreze că el o va lua în căsătorie imediat după ce îşi va îngropa consoarta. Nu putea să divorţeze acum, spunea el, când soţia lui zăcea la pat. Ce va gândi satul, colegii, mai ales rudele? Aşa că într-o seară a venit el la familia fetei şi le-a explicat situaţia, le-a promis să o ia de nevastă pe Varvara. I-a rugat să nu spună nimănui în sat cine-i tatăl copilului.

Treceau lunile, a venit şi sorocul să nască. L-a adus pe lume pe Ionuţ. Nu era bucurie mai mare pentru tatăl copilului. Mama şi pruncul trăiau la părinţii fetei, învăţătorul a angajat o altă femeie să îngrijească de nevastă-sa. O ajuta pe Varvara cu bani şi produse alimentare, trăia cu gândul că va veni ziua când vor forma o familie. Satul a vorbit pe seama fetei lui Bâzgu mai multe luni, şi-au dat cu părerea cam cine ar fi tatăl, aveau şi o bănuială, dar cu asta au şi rămas.

Ionuţ rămâne orfan de tată

Nenorocirea a venit peste Varvara într-o seară. Tatăl copilului ei, Vasile, într-o zi, cum venea de la şcoală, a trecut pe la bar – vroia omul să bea o halbă de bere. Cum sorbea el berea ceea, în spatele lui, s-au încăierat doi. Erau afumaţi binişor. S-a aflat mai apoi că o porniseră cu păhăruţul de dimineaţă. Ei şi cum se trăgeau bătăuşii ceia de piept, lui Vasile ia dat gând să-i despartă. Unul dintre bătăuşi l-a împins cu putere şi sărmanul s-a lovit cu capul de o muchie de masă. Şi-au dat seama târziu că Vasile nu se mai ridica. Era mort de-a binelea. Iată cum a ajuns Ionuţ orfan de tată. Nici numele nu i-l purta măcar.

S-a chinuit mamă-sa cum numai ea ştia. Fireşte că-i lipseau multe lucruri, bani nu le-a ajuns niciodată. Trăiau mai mult din mila altora. Dar nimeni nu ar fi îndrăznit să spună vreodată că Varvara nu-şi iubea copilul. Era mândră de dânsul, îl găsea şi frumos, şi deştept, blând la suflet şi generos. Lucra pe atunci ca administratoare la şcoală. Salariu mic, dar oricum avea ceva lunar. În 1994, Ionuţ a împlinit şapte ani. S-a dus Varvara la soră-sa şi i-a spus că are de gând să plece la lucru în Grecia şi a rugat-o să-i lase băiatul pentru un an de zile.

„Am să-ţi plătesc pentru fiecare lună cât vei avea grijă de dânsul…” Şi dusă a fost.

Rămâne orfan şi de mamă

A murit în drum spre Grecia. Încă sufla când călăuza a lăsat-o pe o potecă de munte, dar se vedea că n-o mai duce mult. Toate astea le-a aflat soră-sa hăt peste ani, când s-a întors acasă o săteancă de-a lor care se nimerise în grupul cela.

Greu e să fii orfan şi să nu te iubească nimeni. Umbla sora Varvarei să-l dea la un orfelinat. Era cuminte şi harnic, dar oricum se simţea ca povară în casa mătuşii. Nu-i intra în gură nici bucăţica de mămăligă rece. Mânca după sobă de unul singur că nu avea loc niciodată la masa lor. Ce era mai greu de făcut prin gospodărie cădea pe seama lui Ionuţ.

Învăţătorii de la şcoală, când au auzit că mătuşa vrea să-l dea la un orfelinat, prin asistenţa socială, i-au făcut o pensie copilului şi Ionuţ pe loc le-a căzut drag rudelor. Tot atunci o familie fără copii din satul vecin a vrut să-l înfieze, dar n-a mai dorit mătuşă-sa să-l dea de la casa ei. Unde ar mai fi găsit o slugă atât de ascultătoare şi ieftină? „Cum să-l dau dacă e unicul vlăstar al sorii mele!”, zicea ea prin sat. „Am să rup de la gura copiilor mei, dar am să-l cresc şi pe dânsul.”

Slugă de preţ în casa mătuşii

Doar orfanul ştia ce suferă în casa mătuşii. Pe timp cald, mai era cum mai era, dormea în căsoaica de vară împreună cu puii, iarna însă nu se făcea focul acolo. Mătuşa îi permitea să aprindă nişte beţe de fasole, pălării de răsărită, o dată la trei zile. Şi asta nu de aceea că i se făcea milă de orfan, avea grijă de pui femeia… Era îmbrăcat în nişte zdrenţe. Avea un singur rând de straie mai noi pe care i le-a dat de pomană un vecin din mahalaua lor.

Pe cât de nefericit şi oropsit era în casa mătuşii, pe atât de bine se simţea la şcoală. Prindea din zbor materia, colegii ţineau la el, iar fetele, la cei cincisprezece ani, chiar îl găseau frumos.

Moştenitor al averii tatălui său

Când trebuia să împlinească şaptesprezece ani, a murit nevasta învăţătorului, femeia care a zăcut ani de zile la pat şi de care, după cum v-am spus, a îngrijit o vreme şi mama lui Ionuţ. Au venit rudele femeii, au înmormântat-o şi, când să treacă averea pe numele uneia dintre surori, aşa a fost înţelegerea între soţi, un testament a răsturnat situaţia. Toată averea şi pământul au fost lăsate ca moştenire lui Ionuţ Bâzgu! Acest testament era ultimul şi a fost scris cu două zile înainte de a deceda profesorul. Se păstra la primărie cu inscripţia să fie deschis şi dat citirii după moartea soţilor Arapu. Iată aşa a aflat satul că Ionuţ e fiul din flori al lui Vasile Arapu. O singură condiţie se stipula în testament – copilul să ia numele părintelui şi să trăiască în casa pe care a zidit-o Vasile.

Dar rudele nevestei lui Arapu nu aveau de gând să se lase păgubaşe. Au atacat testamentul în judecată ca să fie anulat. Procesul a durat mult, când s-a încheiat, Ionuţ îşi zicea de acum Arapu, era student la biologie şi avea de gând să se întoarcă în sat însurat. Cu banii lăsaţi de taică-său, spera să deschidă o afacere. N-a mai reuşit. A ajuns director de şcoală în localitatea lui. Nevasta i-a născut trei copii şi toţi poartă numele Arapu. Pe băiatul cel mai mare îl cheamă Vasile.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână