Campanie JURNAL // Trăiesc atât de sărac că-i vine să-şi ia lumea în cap

Gheorghiţă, ţintuit la pat de 12 ani, ascultă toată ziua muzică la un calculator, primit în dar de la un om bun. Băiatul nu poate face nicio mişcare singur, este dependent de mama. Mama însă este nevoită să-l închidă în casă şi să plece la muncă la piaţa centrală din Chişinău, acolo unde poate câştiga o bucată de pâine ca să-şi hrănească cei trei copii. Fotografii: Nadejda Roşcovanu

Peste două săptămâni, Gheorghiță va împlini 20 de ani. Cu 12 ani în urmă, o atrofie musculară l-a ţintuit la pat. De atunci, băiatul este dependent de mamă, nu poate face absolut nimic singur. Mama sa însă e nevoită să-l închidă în casă ca să plece la muncă, fiindcă nu are cu ce-i hrăni pe cei trei copii pe care îi creşte singură. Capşa Viorica, conducătoarea Centrului pentru copii şi tineri cu dizabilităţi „Nicuşor” din Grătieşti, a insistat să-l aducă pe Gheorghe la centru ca să-l înveţe să ţină măcar o cană cu apă în mână. După trei săptămâni de kinetoterapie, băiatul reușește deja să sprijine capul şi să mişte încet mâinile. Dar fiecare drum dus-întors cu taxiul până la Grătieşti costă 80 de lei. Din lipsă de bani, Gheorghiță a încetat să mai meargă la centru pentru recuperare.

Nadejda Roşcovanu

Gheorghiță ne salută cu o strângere de mână, pe chip i se așterne un zâmbet sincer și timid. Și tace, nu mai scoate un cuvânt, doar zâmbește atunci când îl întreb ceva. Numai spre sfârșitul discuției noastre cu mama sa, Natalia, după ce se mai deprinde cu noi, îmi spune că are emoții, și iar zâmbește. Nu știu dacă îl bucură venirea noastră, dar faptul că deja poate să răspundă bărbătește la o strângere de mână, sunt sigură că îl face foarte fericit.

Maşina de spălat, donată familiei de o persoană cu inimă mare, este alimentată cu apă de Natalia, pe care o toarnă cu căldarea prin gaura în care se pune detergentul

Condamnaţi la sărăcie

Mama băiatului urmărește scena sprijinită de fereastră, lacrimile îi împăienjenesc ochii. Nu reuşesc să se prelingă pe obraz că ea le şi șterge, încercând să-şi ascundă emoțiile. Tace mai mult și ea, abținându-se să-mi povestească despre greutățile pe care le înfruntă zilnic, deși a știut că pentru asta am venit în casa lor. Veronica (cea care m-a adus la ei în speranța că, dacă vom face publică povestea lor tristă, viața poate li se va schimba, iar Gheorghiţă va începe din nou recuperarea) încearcă să o încurajeze. Într-un sfârșit, pricep de ce femeia se teme să-mi vorbească. Nu vrea să se afle că, zilnic, îl lasă pe Gheorghiță încuiat în casă și pleacă la piața centrală din Chișinău ca să muncească, să câștige pentru o bucată de pâine ca să-și hrănească cei trei copii. Se teme că autoritățile o vor lipsi de drepturi, i-e frică şi de întrebările dispreţuitoare ale oamenilor: „Cine te-a pus să faci încă doi copii?”. Înțeleg că se simte vinovată pentru că-l lasă pe Gheorghiţă singur în casă și o rog pe Ursina Hecke, care a venit cu noi, să-i povestească Nataliei care este soarta familiilor aflate în astfel de dificultăți în țara ei, Elveția.

În Elveția, îi spune Ursina Nataliei, „nimeni nu este lăsat singur cu problemele sale. Statul îi ajută pe oamenii cu dizabilități, dar și familiile acestora, așa încât aceștia să poată munci, ca să-și asigure existența”. Spune că în ţara ei există instituții unde persoanele cu dizabilități pot să stea pe parcursul zilei, cât timp familiile lor sunt la serviciu. O altă opțiune este că unul din membrii familiei poate să aibă grijă acasă de cel țintuit la pat, dar statul îi achită un salariu care să-i ajungă de trai. “Pentru ce atunci plătim asigurarea?”, se întreabă retoric Ursina. Încerc și eu, prin exemplul Ursinei, s-o conving pe Natalia că ea nu poartă nicio vină că statul R. Moldova plasează responsabilitățile de acest gen pe umerii familiei, chiar dacă persoana care a căpătat o dizabilitate a vărsat contribuiții viața întreagă la stat. Natalia capătă încredere în noi şi acceptă să scriem despre viaţa lor aşa cum este, că trăiesc atât de sărac că-i vine uneori să-şi ia lumea în cap. De fiecare dată însă, se gândeşte la copii, pentru care luptă cu greutăţile vieţii.

 

Casa familiei necesită reparaţie, dar cea mai mare necesitate pentru ei este apa

Viața de zi cu zi a lui Gheorghiță

Zilnic, Gheorgiță, care nu poate face nicio mișcare fără ajutorul cuiva, își așteaptă familia în singurătate, în aceeași poziție, țintuit la pat și închis în casă. Pe 12 decembrie va împlini 20 de ani, iar el mai mult de jumătate din viața sa, de când l-a răpus această atrofie musculară, a putut vedea lumea numai de pe pragul casei, mai mult vara, când era cald și mama îl scotea la soare. De pe pragul casei, cu scări foarte înalte, de pe care Natalia nu poate să-l coboare de una singură, vederea era și este una și aceeași, doar anotimpurile se schimbă: câțiva copaci înfloriți în grădină și mărarul verde de sub ei pe care mama îl duce de vânzare la piață – primăvara, flori, cartofi și fructe în copaci – vara, frunze căzute în grădina neîngrijită fiindcă mama nu le face faţă la toate – toamna, o mantie albă ce acoperă movila de lemne despicate de mama – iarna, câteva găini scotocind râme prin grădină de la care ar mânca zilnic ouă dacă le-ar ajunge – primăvara, vara și toamna, un cățel legat de coteţ urlând de frig și schelălăind de sete – iarna, vara… O casă enormă și frumoasă a vecinilor din față, alta și mai mare și mai frumoasă, a vecinilor din dreapta, acestea sunt imaginile pe care le poate urmări Gheorghiță de pe pragul casei lor, care-i atât de rece, atât de goală, miroase a mucegai şi parcă e condamnată pe veci la sărăcie.

Natalia, emoţionată, îmi povesteşte că, atunci când pleacă dimineața devreme și Gheorghiță rămâne singur acasă, o vecină, doar când poate, vine să îl hrănească pe băiat, dar „el nu mănâncă mult, stomacul lui s-a micşorat, cântăreşte vreo 50 de kg”, atât cât cântăreşte şi ea, îmi spune femeia. Numai pe la ora patru, surorile mai mici (una într-a patra și cea mică într-a întâia) se întorc de la școală și au grijă de Gheorghe. Îl spală într-un lighean, cu apă încălzită de la fântâna din drum şi până se descurcă să-l mişte, uneori îi e cam frig. Nu au apă în casă, deşi conductele de apă centralizată trec prin faţa gospodăriei lor, Natalia nu are bani să se conecteze la ele. Dacă ar avea apă, spune, nu ar mai pierde timpul stând lângă maşina de spălat, donată de un om bun, să toarne cu găleata apă în ea, pe gaura unde toarnă detergentul. Dacă ar avea apă, zice, şi-ar înjgheba o cameră de baie, pe care ar încălzi-o prin sobă, şi poate că şi Gheorghiţă, dar şi fetele, s-ar simţi mai bine, visează la o viaţă mai bună pentru copiii ei Natalia.

Casetă: Vreo câteva săptămâni, Gheorghiță a frecventat Centrul de recuperare pentru copii şi tineri „Nicuşor” din Grătiești, exerciţii de recuperare, gratis, care i-au făcut foarte bine. Capşa Viorica, conducătoarea centrului, îmi arată diferenţa pe video-uri, din prima zi de când a venit la centru şi după vreo două săptămâni, filmări pe care puteţi să le urmăriţi pe site-ul ziarului nostru, www.jc.md. Temporar, Gheorghiţă nu mai merge la centru, din cauză că nu au bani pentru transport. Dacă ar mai face nişte exerciţii, cu toţii speră că va reuşi să ţină cana cu apă în mână şi să pornească căruţul din loc. Nu am scris denumirea satului unde trăieşte familia Nataliei din cauză că traficanţii racolează astfel de persoane pentru cerşit. Orice ajutor pe care vreţi să îl donaţi lor îl puteţi face prin intermediul Centrului de recuperare „Nicuşor” din Grătieşti, care se află lângă primărie, oameni cu care veţi merge direct la Gheorghiţă acasă, https://www.facebook.com/SteauaCalauza .Tel. Centrului „Nicuşor”: +373 69652793 sau 079237149. Datele bancare ale centrului pe care puteţi transfera doar banii pentru transport spre centru:

Cod IBAN: MD29AG000000022512311311 – MDL

                 MD76AG000000022513020505 – EUR

                 MD84AG000000022512679988 – USD

Cod Bancar: AGRNMD2X

 

 

Natalia: “Nu reuşeşc să le fac faţă la toate..”

The following two tabs change content below.
Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Nadea Roşcovanu

Ultimele articole de Nadea Roşcovanu (vezi toate)