CAMPANIE// Copii buni, dar chinuiţi

campanie

foto simbol

 

Patru copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani au fost supuşi unor chinuri cumplite de către concubinul mamei lor. Cazul a avut loc în raionul Briceni. Copiii mici au fost torturaţi zile la rând de către concubinul mamei lor. Situaţia a ajuns în vizorul autorităţilor doar atunci când inculpatul i-a tras unuia dintre copii limba cu un cleşte patent şi i-a despicat-o cu un cuţit. Mama micuţilor nu a făcut nimic pentru a-i proteja, mai mult, ea a minţit oamenii legii că fetiţa şi-a muşcat singură limba. Bărbatul care a comis aceste orori a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru „violenţă în familie”, iar mama a fost decăzută din drepturile părinteşti. În prezent, copiii locuiesc cu bunicul lor, care este invalid, bunica fiind demult plecată la Domnul. Bunicul le pregăteşte de mâncare, îi spală, îi trimite la şcoală. Dintr-o discuţie telefonică am aflat că o duc foarte greu. Până acum bunicul le cocea pâine, dar acum o cumpără, pentru că n-are făină de copt.

Din discuţia cu Viorica Străinu, asistent social în localitatea respectivă, aflăm că cei patru copii, de 12, 11, 9 şi 7 ani, stau cu bunicul lor. El are tutelă asupra lor, fiica lui, Marina, fiind decăzută din drepturile părinteşti. Bărbatul beneficiază de ajutor social lunar în valoare de 908 lei şi de 250 de lei în perioada rece a anului. Pentru fetiţa mai mare, un copil cu dizabilităţi locomotorii de gradul întâi, mai primeşte anual pentru transport 432 de lei. În acest an, de Ziua Copilului, bărbatul a primit 160 de lei pentru copilul cu dizabilităţi locomotorii. Asistenta socială ne-a mai spus că fiecare copil va beneficia, pentru şcolarizare, de câte 350 de lei în luna august.

Viorica Străinu confirmă că familia trăieşte simplu, dar curat, „ca la ţară”. „Au patru camere şi un coridor. Bunicul lor le face mâncare. Copiii se joacă. Se îngrijesc unii pe alţii. Se ajută. La şcoală sunt îmbrăcaţi modest, dar curat.”

Bărbatul mai are două luni până la pensie, dar până atunci primeşte doar 180 de lei ca pensie de invaliditate. Familia adună lunar un buget în valoare de circa 2100 de lei, din care 600 de lei sunt repartizaţi pentru pâine. „Sunt patru suflete şi eu. Se mănâncă zilnic şase pâini. O pâine costă patru lei. Dar la pâinea ceea mai trebuie ceva”, îmi explică bărbatul. Înainte, cocea pâine, dar acum nu mai are făină.

Stimaţi cititori, pe această cale, să încercăm împreună să-i ajutăm pe aceşti copii şi pe bunicul lor. Haideţi să le uşurăm măcar un pic viaţa. Cei dintre Dvs. care au posibilitatea să-i sprijine cu un ban, cu produse alimentare sau haine, pot apela la redacţia JURNALULUI pentru a le afla telefonul.

Telefonul redacţiei: 022 23 76 45.

The following two tabs change content below.