Campania „Salvaţi Şcolile din Transnistria” continuă. Lansare de carte la Chișinău/ GALERIE FOTO

By Editor Moldova.ORG

Biblioteca Națională a găzduit lansarea cărţii „Martirul transnistrean sub jugul totalitar rusesc” , realizată de publicistul Radion Cucereanu, directorul Liceului Teoretic “Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi și scriitorul Dumitru Apetri. Cartea oglindeşte lupta oamenilor de pe malul stâng al Nistrului pentru păstrarea limbii, a culturii şi a originii româneşti.

În cadrul evenimentului au fost prezenţi oameni de cultură, de ştiinţă, doctori habilitaţi, comentatori politici, cât şi cei implicaţi direct în această luptă: directorii, profesorii şi elevii şcolilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

Oaspeţii au venit cu mesaje de susţinere şi încurajare pentru cei ce apără limba română cu riscul de a-şi pierde cariera, libertatea sau chiar viaţa.

Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a mărturisit că această carte l-a făcut să înţeleagă că „Nasc şi în Transnistria oameni”. De asemenea, fostul preşedinte a menţionat că volumul este foarte bun pentru cei interesaţi de problema din regiunea transnistreană, deoarece este scrisă din focarul evenimentelor.

Prezent la eveniment, Directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev, a spus că „ceea ce se întâmplă astăzi e o luptă pentru cei ce păstrează limba, originea şi cultura neamului”.

„Cartea ar trebui înmânată celor care ne cheamă în Uniunea Vamală. În regiunea transnistreană se încalcă grav drepturile şi egalităţile oamenilor, iar noi suntem obligaţi să vă ajutăm să scăpaţi din robie”, a spus Victor Catană, fost ministru de Interne.

Totodată, în cadrul evenimentului au fost venisate două expoziţii de fotografii: o galerie de fotografii realizată de Octavian Bâlea și publicate în volumul “Transnistria temnița limbii române” și expoziția de fotografii „PhotoVoice” realizată de elevii Liceului “Ștefan cel Mare și Sfânt” din orașul Grigoriopol.

Evenimentul este organizat de Asociația „Lumina” a Pedagogilor Transnistreni din Republica Moldova cu sprijinul Asociației Promo-LEX și a portalului Moldova.ORG în cadrul Campaniei “Salvați școlile din Transnistria”.

Mai multe fotografii – pe pagina de Facebook a site-ului.

de Irina Titica

IMG_6381IMG_6388IMG_6398IMG_6401IMG_6423IMG_6449IMG_6465

Sursa: diaspora.moldova.org

The following two tabs change content below.
Jurnalul Natiunii

Jurnalul Natiunii