Calvarul deportărilor

MĂRTURISIRI // „Casa ne-a fost demolată, am făcut o colibă pe şes, acolo am locuit”

Deportaţi la mii de kilometri de casă, au muncit la tăiat lemne, în mine, la ferme sau la pus şi la scos cartofi. Fără mâncare şi haine, mulţi şi-au îngropat rudele în pământul îngheţat al Siberiei. Întoarcerea acasă nu a fost mai uşoară, deşi credeau că au scăpat de probleme, acestea au continuat. Au fost controlaţi permanent, nu li s-a întors nimic din ce au avut. Casele fie au fost distruse, fie au trebuit să le cumpere, acum se luptă ca să le fie retrocedate averile.

„După ce ne-am întors din Kazahstan, nu ştiam limba română. Am învăţat-o aici, din plăcere, pentru că este limba părinţilor mei”, ne spune Dumitru din Coloniţa. „Unii consăteni îmi spuneau „vrag naroda” / „duşmanul poporului”, dar cele mai multe probleme au fost cu autorităţile. Mă duceam în fiecare lună şi mă iscăleam la comendatură”, ne spune bărbatul. „Avea dopusk (permis – n.a.) nr. 1 şi era verificat permanent”, adaugă Galina, soţia acestuia.

„Ursul se juca cu mine”

„Când eram mică, stăteam singurică în casă. Odată am topit gheaţa de pe geam, să mă uit afară. Şi atunci un urs care era prin apropiere m-a observat, a intrat în casă şi a început să se joace cu mine. Tata mai nu a muţit de spaimă. Părinţii mei lucrau la pădure, la tăiat lemne şi aveau armă… Trei copaci au căzut peste tata, dar a scăpat şi a venit înapoi în Moldova”, povesteşte femeia.

Când s-au întors din Siberia, familia Eugeniei Ţurcanu din Nisporeni a scos vaca din grajd şi a locuit acolo. „Nu ne-au dat voie să stăm în casă. Nişte vecini ne-au găzduit pe timp de iarnă. Am muncit şi ne-am ridicat din nou de jos”, îşi aminteşte Maria Verdeş din Nisporeni, născută la Irkutsk.

Haine confecţionate din ţol

„Părinţii mei nu aveau ce mânca, se duceau la oamenii de acolo la lipit podul pentru lapte ca să mă hrănească”, ne relatează Liuba Moşnoi din Cioreşti, Nisporeni, care s-a născut în Siberia. „Sora de 6 ani se ducea la grădiniţă doar ca să mănânce. Mama îi făcuse nişte jachete din ţol, dar ce căldură ţineau acestea când afară erau – 60 grade? S-a îmbolnăvit şi, pentru că nu a putut să o ducă la medic, a decedat, la numai 8 anişori”, spune cu tristeţe femeia.

„Am fost deportată la 11 ani pentru că tata a fost cel mai bun gospodar al satului. L-au arestat mai întâi în 1945, l-au închis pe zece ani, dar nu s-a mai întors. Apoi au ridicat-o pe mama cu cinci copii şi ne-au dus în Kurgan. Am lucrat la ferme de vite, la pus cartofi. Am dus o viaţă grea, am îngheţat, fără haine, fără mâncare”, ne povesteşte Larisa Gheiciuc din Parcani, Edineţ.

„Lipioşte de secară”

„Casa noastră era frumoasă, de aceea ne-au ridicat şi ne-au dus în regiunea Kemerovo. Nu aveam ce să mâncăm, mama făcea lipioşte (lipii – n.a.), le punea pe plită şi le cocea. Am lucrat în mină, ieşeam udă toată, iar până ajungeam acasă eram îngheţată bocnă. Mama făcea focul ca să ne descalţe. Duminica, lucram cu ziua ca să ne dea o căldare de cartofi şi una de secară. Când ne-am întors în Basarabia, am găsit casa demolată şi am făcut pe şes o colibă, acolo am trăit”, spune sacadat cu amărăciune Valentina Ciobanu din Chişinău.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)