Călina Trifan: „În inima mea e primăvară”

Ar fi prea poetic să vă spun că cerul de primăvară a colorat pentru totdeauna ochii Călinei Trifan. Născută pe 30 aprilie 1953, a rămas o ființă senină, iar zâmbetul ei deschis capătă strălucire peste ani.

Azi e ziua Călinei Trifan

„Sunt multiplă campioană/ la pierderi”, scrie Călina în poemul său „Autobiografie”, însă cei care o citesc se minunează de fermitatea pașilor săi pe tărâmul literelor, de forța ei spirituală și de vitalitatea discursului liric: „Cuvinte ale mele…/ mergeţi în drumul vostru/ spre singurul port ce trimite lumină/ şi din gură în gură din ecou în ecou/ veţi ajunge în ziua de mâine” (din poezia „Singure”).

Călina Trifan e modelul poetei care nu plânge. Ați auzit-o vreodată suspinând, tânguindu-se, cerându-vă s-o jeliți pentru condiția sa fizică precară? Ați văzut-o vărsând lacrimi din cauza umilințelor de ordin financiar pe care le îndură alături de colegii săi scriitori și muzeografi, angajați ai uneia dintre cele mai sărace instituții de stat – Muzeul Național de Literatură? V-a privit vreodată cu încrâncenare, cu înfumurare sau cu indiferență? Nu, niciodată. E omul care se bucură când te întâlnește și te însoțește până la o bibliotecă, până la o sală de lectură, până la Casa Scriitorilor, până la o alee din parc, până la o stație de troleibuz, deși face fiecare pas cu prețul durerii. Își ține sub control suferința și te învață să faci la fel.

Dar să ne întoarcem la versurile Călinei Trifan. „Speranţa e un leş/ zilele ca nişte văduve”, mărturisește ea în „Viii pot să mai aștepte”, pentru ca în atâtea alte texte s-o admirăm pentru curajul asumării decolărilor și căderilor zilnice: „Luminiţei de la capătul tunelului i se mai zice „A doua zi” („Zi decisivă”). Expertă a tăcerii, Călina e totuși o poetă comunicativă, îi place să converseze cu oamenii prin cărțile sale sau prin viu grai, făcându-ne părtași ai unei „oarbe credințe că există fericire” („Dureri de cap”), convinsă că „şi lumina unei ferestre/ e de-ajuns” („Ca o grefă tăcerea”).

Poeta și „oarba credință că există fericire”

Ați observat, probabil, că poeta preferă un limbaj simplu, firesc, fluid, acesta apropiind-o de cititor: „În ciuda iernii care mă dă gata/ înfloresc ca o floare/ la capăt de drum/ orice ar putea însemna un început” („Inscripție”). Și vârsta de 60 de ani, cu siguranță, e un nou început pentru Călina Trifan, singura autoare care a îndrăznit să-i vorbească unui deal verde și să-i ofere adăpost: „Dealule cu capul sus,/ adăposteşte-te în braţele mele – căci în inima mea e primăvară” („Floare la ureche”). Pentru Călina, una dintre metodele de întinerire este autoironia: „e foarte greu să te vindeci de ofilire…/ dar eu am reușit!” („Nota bene”).

Reușitele Călinei au o sursă, nevăzută dar de o corporalitate uimitoare: „simt mâna lui dumnezeu/ în mâna mea” („Pârg”). Dorim să-i strângem mâna și s-o îmbrățișăm pe Călina în această zi când își serbează aniversarea, înconjurată de prieteni, căci neprieteni nu are, sufletul ei atrăgând seninul și lumina, respingând întunecimile. La mulți ani și multă poezie în continuare, dragă Călina!

Irina Nechit

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)