Calendare electorale

Pentru partidele guvernante anul electoral e în toi, de parcă şi-ar grăbi singuri plecarea (deh, fiecare cu bradul şi cu calendarul lui.). Graba conduce (şi) la rateuri, vezi eşecul dezastruos al „referendumului” PSRM. În criză de idei, socialiştii sunt din nou în călduri, colectând semnături pentru un alt referendum – pe stil vechi, cum ar veni: „republica prezidenţială”.

O idee electorală – pe placul Moscovei! – le-a furat-o administraţia de la GBC, acest Kremlin moldovenesc, care activează după un calendar flexibil (avându-l pe copertă pe Ianus-cel-cu-Două-Feţe: una spre Est, alta spre Vest). E vorba de cele „4 puncte”, semnate de „guvernele” de la Chişinău şi Tiraspol. Pur electoral, Plahotniuc i-a şters nasul lui Dodon, lipsindu-l de un argument propagandistic (şi dând de înţeles Moscovei, Bruxelles-lui şi Bucureştiului cine ia decizii aici).

Consecinţele sunt însă imprevizibile. Un exemplu: recunoaşterea diplomelor noastre în lume a solicitat ajustarea sistemului, noi însă garantăm apostila actelor transnistrene fără o evaluare a învăţământului din „RMN”. Din raţiuni umanitare, era mai bine ca absolvenţii de acolo să-şi poată continua studiile aici, pentru a-şi lua o diplomă (licenţă, masterat, doctorat) conformă standardelor europene. Pe când recunoaşterea diplomelor transnistrene poate conduce la ne-recunoaşterea diplomelor moldoveneşti, ad integrum, în spaţiul comunitar. Iar instituţiile din dreapta Nistrului pot fi invadate de „specialişti”, absolvenţi ai unor şcoli despre care nu ştim nimic, nici în materie de pregătire profesională, nici ce hram ideologic poartă.

Aici Moscova a câştigat dublu, pasând problemele regiunii pe umerii Chişinăului şi mai şi infectându-ne ideologic. Arhitecţii Transnistriei „moldoveneşti” ocheau departe.

E mai raţională o detaşare elegantă de Transnistria – fără gelozie, fără fals patriotism, fără fariseică grijă pentru cei rămaşi acolo –, cu condiţia instituirii unui monitoring internaţional în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului (mai eficient decât cvasiinexistentul control al Chişinăului). Or, „punctele” nu fac decât să… puncteze alipirea RM la „RMN” (nu invers).

Calendarul partidelor unioniste indică anul 1918. Coincidenţa Centenarului Unirii cu anul electoral insuflă optimism. Electoratul e în creştere, chiar dacă liderii sunt fie slabi, fie ireversibil compromişi. Traian Băsescu demonstrează cât de util e un lider cu personalitate, aburcând o formaţiune inexistentă (construită pe carcasa altui partid-fantomă) la rang de principală forţă unionistă. Ideologia este impecabilă: Unirea ca dreptate istorică şi ca soluţie salvatoare, azi. Programul electoral însă e vag: care vor fi acţiunile PUN în parlament şi, eventual, guvern? Iar – în contextul oricărui scrutin (dar şi pentru eliminarea suspiciunilor că PUN ar fi jucăria electorală din buzunarul preşedintelui PDM) – întrebarea firească e: care-i atitudinea PUN faţă de guvernarea actuală?

Atemporală, Maia Sandu şi-a luat ca tactică radicalizarea discursului şi asta o face vizibilă. Adepţii PD (nu doar televiziunile holdingului, ci şi „lăturaşii”) nu mai pot de grija ei şi o împing insistent spre PUN, distribuind câmpul electoral pe placul şefului: socialiştii să rămână singuri pe segmentul pro-rus, iar PDM să troneze, solitar, pe cel proeuropean. Fără alternative.  Insistenţa cu care-i curtată e dovada că PAS e pe calea cea bună. D(o)ar o lacună se va developa în faza activă a parlamentarelor: promovarea exclusivă a liderului şi lăsarea în umbră a echipei.

Echipa DA pune în evidenţă mai multe personaje. Doar că DA-iştii sunt cam inerţi, azi. Iniţiativa cu lustraţia clasei politice nu e rea, dar e insuficientă. DA (+PAS) trebuie să aibă un program, limpede nu doar pentru experţii versaţi, ci şi alegătorului simplu. Şi să exploreze noi segmente electorale. Un semn foarte bun pentru aceste două formaţiuni e acceptarea lor ca membri ai Partidului Popular European. Pentru limpezirea poziţiei şi… a minţilor comentatorilor. Pentru ajustarea calendarului la cel european.

P.S. Dacă ne tot îngrijim de soarta ţării (nu de succesul electoral), de ce nu ar accepta PDM (membru al Internaţionalei Socialiste, având personalităţi stângiste marcante, precum Diacov, Lupu, Violeta Ivanov ş.a.) o altă împărţire a teritoriului: ei să ia sub tutelă electoratul de stânga, iar duetul (popular-european!) PAS-DA să se îngrijească de segmentul proeuropean?

Oricum, aici aceştia sunt mai credibili.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu