Businessul sărat

 

Cifra treisprezece îi poartă noroc

 

„Dacă pui mâna pe ea, frige. Emană aer sărat. O pui în dormitor, o aprinzi şi te tratezi. Eu de mult fac treaba asta, de cinci ani”, povestește Vasile Grebeniuc, proprietarul unui magazin de lămpi de sare pe care le face cu mâna lui. Totul a început de la un necaz, s-a îmbolnăvit unul din fiii lui, născut într-o vineri pe data de 13.

 

Svetlana Panţa

Marina Liţa

Nu am reuşit să păşim bine pragul magazinului situat la marginea satului că am şi dat de stăpân. Ne arată fiecare lampă şi ne povesteşte cum a luat naştere ideea de a iniţia o afacere „cu iz de sare”.

„Băieţaşul meu cel mai mic a avut probleme cu bronhiile. Un doctor, al doilea mi-au zis să fac rost de o lampă de sare. Am cumpărat una de la un prieten. M-am gândit de ce să nu fac şi eu lămpi lecuitoare”, povesteşte Vasile.

O bucată de sare, alta de lemn şi un bec electric şi… tadam! lampa-i gata! Deşi la Slatina e mama sării, este şi lemn cât duce trenul, Vasile a fost primul căruia i-a venit ideea de a iniţia un business care să îmbine aceste două resurse naturale. „No, staţi că nu e chiar atât de simplu. De la început am adus din mină tot felul de sare. Am făcut vreo două sute de lămpi, însă când a venit medicul mi-a spus că nici una no este bună”, îşi aminteşte Vasile de primul său eşec.

Nu a cedat şi a mai mers încă o dată în mină, urmând recomandarea medicului. Acesta i-a spus că nu toată sarea este lecuitoare, doar cea care are microelemente de sare neagră şi tină. „Ea se extrage la cinci sute de metri adâncime. Nici bucăţile celea nu toate sunt bune”, explică bărbatul.

Ce bine! Ambii s-au născut vineri, pe data de 13

 

„Marina! Adu-mi cheile de la garaj”, o strigă Vasile pe una din angajatele sale. Afară întâlnim doi băieţei energici care fug în toate părţile, pentru a nu fi surprinşi de obiectivul aparatului de fotografiat. „Aceştia sunt fiii mei, ambii sunt născuţi într-o zi de vineri, pe data de 13, unul în mai 2005, altul în octombrie 2006”, spune mândru bărbatul. Îi întrebăm pe băieţi cum se numesc. Linişte. „Ei înţeleg româna, dar nu o vorbesc. Soţia mea e ucraineancă”, explică Vasile. Deşi bărbatul se identifică român, provenind dintr-un tată ucrainean şi o mamă româncă, copiii lui nu ştiu o boabă în limba tatălui.

După ce ieşim din garaj, unde gazda ne-a arătat bucăţile de sare care ca prin minune se transformă în instalaţii ce emană lumină şi, cum spune „creatorul” lor, aer lecuitor, Vasile ţine neapărat să ne arate animalele din curtea magazinului care de fapt urmează să fie şi casa lui. La etajul doi vedem că reparaţia e în toi. „Aici va fi dormitorul, acolo va fi camera pentru copii. Vedeţi balconul? Are exact 13 metri”, spune bărbatul.

 

„Vasilică, ţine-o de coadă!”

 

Găini, gâşte, iepuri, asta ne-am imaginat că vrea să ne arate Vasile atunci când a pomenit de animale. Mare ne este mirarea când vedem că fiii lui Vasile intră într-o volieră cu patrupede pe care nici în toate grădinile zoo nu le poţi vedea. „Am şinşile, nutrii, cobai şi doi papagali. Tare îmi plac animalele”. Pesemne că şi băieţii împărtăşesc dragostea tatei pentru jivine. În volieră micuţii parcă se simt în lumea lor. În sfârşit, ne spun şi cum se numesc. „Mene zvati Vasilică, ale vin nazîvaetisea Saşok”, îmi spune Grebeniuc junior. „Vasilică, ţine-o de coadă!”, îi strigă tatăl băiatului care ţine în braţe o şinşilă. Animăluţul care se zbate neliniştit, amorţeşte pe dată fiind apucat de coadă.

Merem la mine acasă. Vă arăt unde şi cum se fac lămpile”, ne îndeamnă Vasile.

 

Sare bună, sare rea, sare bună, sare…

 

Acasă la Vasile Grebeniuc suntem întâmpinaţi de Maşa, o cățelușă Cihuaua, care sare jucăuşă în jurul nostru, cerând să fie mângâiată. „Până nu-i dăm onorurile, nu ne lasă să trecem”, spune cu dragoste Vasile Grebeniuc.

Bărbatul deschide o uşă care dă într-o odaie răcoroasă. „Aici ţin sarea din care voi face lămpile”, ne explică Vasile. Face câţiva paşi şi mai deschide o uşă, de astă dată care duce în beci. Ne pomenim într-o încăpere şi mai rece şi umedă, unde sarea este depozitată în saci. „Nu ştiu câte lămpi vor ieşi de aici. Trebuie să mă uit şi să văd care e bună şi care nu”, îmi explică bărbatul.

Apoi mergem în atelierul lui Grebeniuc. Se află într-o altă casă. Aici Vasile îşi petrece cea mai mare parte a timpului. „Şlefuiesc sarea cu mare grijă. Trebuie să fii foarte atent pentru ca materialul bun de lămpi să nu crape”, povesteşte bărbatul. Şi-a făcut şi câteva ustensile improvizate din două scaune, la care ore în şir şlefuieşte materialul cu gust sărat.

Într-o altă încăpere, vedem cabluri, becuri şi platforme pe care sunt aşezate bucăţile de sare ce vor lumina în casele oamenilor. Pe pereţi sunt atârnate icoane şi crucifixe. „Tatăl meu este religios şi avem multe în casă. Tata le face. No, no pentru vânzare, pentru el”, îmi explică Grebeniuc.

 

Creier de sare

 

Printre zecile de lămpi care îşi aşteaptă cumpărătorul Vasile spune că are câteva pe care nu le va expune niciodată spre vânzare. „Fiţi atentă la această bucată de sare, parcă e un creier uman şi nu am făcut nimic. O voi pune pe platformă, va lumina frumos şi va aduce sănătate oamenilor.

Aceste paloşe au căzut din mina salină de aici din Slatina. Nu le-am şlefuit, aşa au fo create de natură. Am şi o bucată de sare de la Cernobîl. E mai cafenie la culoare şi nu are proprietăţi terapeutice, e doar de decor”, arată bărbatul o lampă unde sunt puse două bucăţi de sare, una albă şi una brună.

„O altă minunăţie, pe care o ţin pentru mine, este această bucată de sare. Parcă ar fi corali, no? Am văzut diferite forme, dar cele mai frumoase mă strădui să le ţin pentru mine”, spune bărbatul.

Deşi lămpile de sare sunt la mare căutare, Vasile Grebeniuc spune că le face nu pentru a obţine un venit mai mare, mai ales că are o altă activitate mai profitabilă, ci pentru că instalaţiile sale îi fac mai sănătoşi pe posesori. „Fiul meu acum se simte bine”, spune Vasile.