„Businessman” în sutană

Deşi îi învaţă pe enoriaşi să nu fure, să nu ucidă, să nu-şi dorească răul unul altuia, un preot din comuna Corjova, raionul Dubăsari, în vârstă de 34 de ani, este suspectat de sustragerea a circa 200 mii de lei din bugetul de stat prin falsificarea documentelor oficiale.

Svetlana COROBCEANU

Ieri, un grup de enoriaşi din această localitate s-au adresat Mitropoliei Moldovei cu o scrisoare în care au solicitat schimbarea parohului bisericii din localitate.

Procuratura Anticorupţie l-a deferit justiţiei pe preot, acuzându-l de delapidarea averii străine în proporţii deosebit de mari cu folosirea situaţiei de serviciu şi confecţionarea, deţinerea şi folosirea documentelor oficiale false.

În cadrul urmăririi penale, efectuată de procurori, s-a stabilit că, activând în calitate de director al întreprinderii „Totalproficons”, acesta a semnat un contract cu Primăria prin care se angaja să amenajeze peste 20 de fântâni, proiect finanţat de Fondul Ecologic Naţional.

Deferit justiţiei

La sfârşit, a introdus în procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate cheltuieli inexistente de salarizare, asistenţă socială şi medicală.

Astfel, în urma acţiunilor întreprinderii preotului, Fondul Ecologic Naţional a fost prejudiciat cu peste 72 mii de lei. Aceeaşi persoană, folosind o schemă aproape identică, a  prejudiciat şi S.A. „Drumuri-Chişinău” cu peste 123 mii de lei. De această dată, agentul economic se angaja în baza contractului să efectueze lucrări de reparaţie a traseului Dubăsari–Cocieri–Roghi. Cauza penală a fost expediată spre examinare Judecătoriei sectorului Buiucani.

Decorat de Voronin

Oamenii de la baştina fostului preşedinte Vladimir Voronin sunt scandalizaţi de acţiunile preotului. Anterior, ei au încercat să ajungă cu o plângere la fostul şef al statului, dar acest lucru nu le-a reuşit. „În măsura posibilităţilor, am contribuit cu donaţii pentru biserică. Acum nu-i mai pot păşi pragul, mergem la biserica din or. Dubăsari. Nu este corect. Avem nevoie de un duhovnic în fruntea bisericii, nu de un businessman”, ne spune revoltată Maria, una din semnatarele scrisorii.

„La unele fântâni s-a făcut câte un acoperiş care costă în jur de 1000 de lei, altele defel n-au fost amenajate. Doar la 3–4 fântâni au fost efectuate lucrări pentru care s-ar fi cheltuit 16 mii, pe când în documente figurează că la toate fântânile s-au făcut amenajări pentru care s-a achitat sume similare. Oamenii au înţeles acest lucru şi se revoltă”, ne spun reprezentanţi de la primăria din localitate.

Preotul are 34 de ani şi continuă pe moment să-şi desfăşoare activitatea la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. În 2008, fostul şef al statului Vladimir Voronin l-a decorat cu medalia „Meritul Civic”, acordată „pentru contribuţie la renaşterea spirituală şi morală a societăţii”. În acelaşi an, Curtea de Conturi a dat publicităţii raportul de audit în care se spune că la utilizarea resurselor din Fondul Ecologic Naţional în această localitate au fost sustraşi cel puţin 100 de  mii de lei.

Solicitat de JURNAL, secretarul Mitropoliei Moldovei, Vadim Cheibaş, a declarat că nu este la curent cu acest caz. „În cazul în care un preot este cercetat penal, judecata bisericească poate lua o decizie doar după pronunţarea judecăţii laice, după care  arhiereul ar putea decide dacă acest preot poate fi caterisit sau nu”, a declarat Cheibaş. Acesta a ţinut să remarce că implicarea preotului în activităţile legate de dezvoltarea localităţii nu neapărat semnifică un business. „Preotul în localitatea sa reprezintă şi el un factor de decizie, respectiv se poate implica alături de administraţia publică locală la realizarea unor proiecte care ţin de dezvoltarea localităţii”, a remarcat Cheibaş. JURNALUL a încercat să ia legătura cu preotul, însă acesta nu a răspuns la telefon.

The following two tabs change content below.