Bursa care i-a schimbat viața

Olesea Balan a reușit să-și clădească o carieră frumoasă pe tărâm german

A absolvit Facultatea de limbi și literaturi străine, a făcut două masterate, unul la Chișinău, și altul în Germania. După absolvire a lucrat în calitate de profesoară, iar ulterior a activat în cadrul mai multor proiecte în numele Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare. În 2012, odată cu obținerea Bursei Parlamentare Internaționale oferită de guvernul german, i s-a schimbat cursul vieții. Locuiește și activează în calitate de manager de proiecte în Germania, țară din care Olesea Balan își spune povestea de succes.

„Nu se dezice de propriile valori, lucrează cu devotament și minuțiozitate, e sârguincioasă, aprigă faţă de nereguli, respectă și este respectată, eleganța îi este un aliat de nădejde”, așa ni se descrie Olesea Balan, basarabeanca de 34 de ani care a reușit să își clădească în Germania o carieră frumoasă.

Și-a petrecut copilăria în sat. Pașcani, r. Criuleni, alături de părinții Ludmila și Tudor, și surorile mai mari Victoria și Alexandra. Timp de șapte ani a fost mezina și răsfățata familiei, însă odată cu apariția surorii mai mici, Marcela, a preluat și ea rolul, dar și responsabilitatea de soră mai mare.

Dorul de plăcintele pe tigaie și învârtita cu nuci

Deseori își aduce aminte cu melancolie și zâmbet de momentele din anii de liceu în care, nerăbdătoare, aștepta weekend-ul pentru a reveni acasă. Ea studiind la Liceul republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” din Chișinău.

„Și de bucatele mamei, de sarmale, de plăcintele pe tigaie și învârtita cu nuci”, precizează ea.

Având un auz muzical foarte bun, de mică visa să devină muzician. A avut noroc de susținerea părinților care au investit emoțional și financiar în capacitățile ei.

„Deși n-am urmat o carieră muzicală după absolvirea liceului, sunt ferm convinsă că anume pianul și viața de elev la Liceul „C. Porumbescu” m-au învățat disciplina unui efort constant, importanța de a nu renunța chiar dacă multe lucruri par imposibile, perseverența, abilitatea de a face față cu succes unei situații competitive și atenția pentru detalii”, își începe istoria basarabeanca noastră.

Când a primit bursa din partea guvernului german

Olesea Balan a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi străine, mai exact germana și engleza, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Mai apoi a făcut două masterate: unul la Chișinău, în filologie germană, și unul în Germania, la Universitatea din Regensburg, în Studii Europene, specializarea studii politice și juridice.

După absolvire a lucrat în calitate de profesoară de limba germană, iar apoi a activat în cadrul mai multor proiecte de dezvoltate în numele Ministerului Federal German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare.

În 2012, a obținut Bursa Parlamentară Internațională (IPS), oferită de guvernul german. Timp de cinci luni a făcut stagiul de practică în biroul unui parlamentar al Bundestagului german, iar acest lucru a ajutat-o să-și dezvolte abilitățile analitice și cele de comunicare.

„Mi-a trezit un interes și mai mare pentru dezbaterile politice și importanța dialogului constructiv pentru cetățeni și politicieni. Aceasta m-a motivat să continui studiile în acest domeniu, beneficiind de asemenea timp de doi ani de bursa Fundației germane politice „Konrad Adenauer”. În timpul studiilor de master, am activat pe o perioadă determinată în cadrul Centrului Universitar Bavarez pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.

Din ianuarie 2016 activez la Universitatea Populară pentru Educația Adulților din Cham, landul Bavaria, departamentul Proiecte educaționale europene. În calitate de manager de proiecte, sunt responsabilă de conceperea, implementarea, gestionarea eficientă a resurselor și diseminarea proiectelor în domeniul educației profesionale și pentru adulți finanțate din fonduri europene”, ne povestește basarabeanca noastră.

Motivul de a rămâne în Germania

Echipa din departamentul ei este una multinațională și prietenoasă. Colegele ei, opt la număr, sunt originare din Polonia, Cehia, America, Cehia, Bielorusia și Ucraina. Toate obișnuiesc să povestească despre țara din care vin, în mod special atunci când își sărbătoresc zilele de naștere și îşi servesc colegele cu mâncăruri tradiționale.

Olesea a plecat la studii cu gândul să învețe, să adune experiență și să revină acasă. La scurt timp de la terminarea masteratului a reușit să-și găsească un job full-time, care i-a plăcut din start, iar din acest motiv a decis să rămână în Germania.

Întrebată care sunt armele ei forte cu care l-a convins pe angajator să-i ofere jobul în care se simte ca peștele în apă, aceasta ne-a răspuns: „Studiile de master de aici, interesul și experiența mea în domeniul învățământului și în managementul proiectului. Ulterior l-am convins prin capacitățile mele lingvistice, cele de a lucra organizat, chibzuit, abilități analitice, responsabilitate, disciplină și sârguință”.

Cum sunt nemții ca națiune

Deși în primele luni de ședere în Germania a simțit un mare dor de familie și un sentiment de dezorientare și neajutorare, adaptarea la viața de acolo a decurs în linii generale fără dificultăți mari. Și-a făcut repede prieteni la facultate, mulți dintre ei fiind originari din țările Europei de Est.

Rugată să ne descrie nemții ca națiune, Olesea ne-a povestit că aceștia sunt rezervați și că țin foarte mult la sfera lor privată.

„Niciun neamț nu o să povestească nimănui vreodată dintr-o suflare viața lui. Germanii sunt calculaţi și te invită foarte rar la ei acasă. În Germania, sfera privată se întretaie foarte rar cu cea profesională. Pe aici colegialitatea și prietenia nu prea merg mână în mână. Cel mai mult apreciez la ei sistemul medical și cel de învățământ, traficul, respectarea regulilor, cultura de organizare a tuturor elementelor care îți influențează viața, curățenia și simpla educație a oamenilor”, susține Olesea.

„Nu pot simți nemțește”

S-a integrat încet, dar sigur, iar acum se surprinde de foarte multe ori gândind nemțește. A preluat parțial stilul lor de viață discret, liniștit și felul nemțesc de a-și petrece timpul liber. „De simțit, însă, nu pot simți nemțește. Îmi lipsește deschiderea, bunăvoința și căldura pe care o au basarabenii”, precizează ea.

Am vrut să știm și ce își permite un om cu studii superioare care activează în Germania. Așa am aflat că ajungi să ai o viață bună dacă ești muncitor și corect. Că un om cu studii superioare își va permite o viață decentă, fără a avea griji de a supraviețui până la sfârșit de lună și că mai reușești să economisești pentru a-ți putea petrece frumos vacanțele, dar și să faci mici călătorii. „Însă e extrem de dificil să găsești serviciul din care să îți poți permite luxul de a-ți cumpăra cândva o locuință, o căsuță modestă”, spune Olesea.

Adoră atmosfera sărbătorilor de iarnă la nemți, în mod special Piețele de Crăciun, unde sunt numeroase căsuțe din lemn și brăduți împodobiți la fiecare colț de stradă.

Acasă vine o dată pe an, în timpul concediului mare, însă uneori membrii familiei o vizitează. Își alină dorul de cei dragi prin intermediul noilor tehnologii.

Doar în Moldova se simte acasă

Germania este țara în care a ales să trăiască pentru o viață mai bună și pentru o mai mare siguranță a zilei de mâine. Chiar dacă acolo este bine, doar în Moldova se simte acasă, iar sentimentul de apartenență faţă de țara ei natală și de limba română va fi mereu viu, indiferent unde va trăi.

Nu planifică să revină la baștină în următorii ani, însă niciodată nu a exclus posibilitatea de a se întoarce definitiv acasă.

La sfârșit de discuție, am vrut să știm opinia sa faţă de tot ce se petrece acum în R. Moldova.

„Îmi pare foarte rău de situația oamenilor din țară și le admir dârzenia și efortul depus de a nu se lăsa goniți de politicienii corupți și fără scrupule. Doar schimbarea clasei politice actuale poate schimba situația deplorabilă în care se află Moldova și motiva tinerii școliți în străinătate să revină acasă ca să contribuie la dezvoltarea social-economică a țării”, conchide Olesea.

Lena NEGRU-AFTENII

The following two tabs change content below.
Avatar

Jurnal de Chișinău

Avatar

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)