Bun om, păcat că mor alţii înaintea lui (2)



A fost găsit mort pe malul gropii pe care şi-o săpase

A venit întâi fiică-sa acasă. Cumpărase Mariana bunătăţi care nu se prea găsesc într-o localitate sătească. Credeţi că s-a bucurat Scridon? S-a întors cu faţa la perete şi n-a schimbat o vorbă cu dânsa în tot timpul cât a fost în casa lui. A lăsat Mariana bani vecinilor să-l ajute şi s-o informeze şi pe ea cum se desfăşoară lucrurile. S-a jurat că o să vină doar să-l înmormânteze, căci nu are rost să trezească în sufletul lui taică-său sentimentul pe care nu l-a mai simţit din ziua morţii fratelui ei mai mare, de parcă odată cu moartea acestuia s-a dus din casa lor toată lumina şi căldura.

După însănătoşire, a închis iarăşi poarta

De multe ori se întrebau ceilalţi membri ai familiei cu ce s-au făcut vinovaţi că i-a îndepărtat de la sufletul lui. Într-un târziu, a venit şi feciorul lui Scridon să-l vadă şi a adus şi nepoţii să-l cunoască pe bunelul. Dar zadarnică încercare de a se apropia. Când şi-a venit în fire Scridon, dar asta a fost după şase luni de la căderea lui, şi-a trimis vecinii acasă, a închis poarta şi şi-a reluat viaţa pe care o ducea de ani de zile.

Ieşea foarte rar în sat să facă cumpărături. Deşi vă spun că avea o pensie bunicică şi chiar se întreba lumea ce face el cu banii pentru că nu se vedea să facă ceva în gospodărie. Toată lumea ştia că de la magazin cumpără doar sare, chibrituri şi ulei. Păsări nu ţinea, vite nu avea, din ce trăia omul acesta? Doar din ce îi creştea în grădină?

A fost pentru tot satul o surpriză când l-au văzut la moartea soacrei sale. Avea femeia 92 de ani şi mai că nu avea cine o plânge. Rudele ei luaseră drumul spre cimitir mult mai devreme, printre ele şi fiică-sa, unicul ei copil, de altfel. Au înmormântat-o nepoţii Ionuţ şi Cristina. Şi vă spuneam că pentru prima dată după ani de zile a intrat în curtea bătrânei şi ginerele ei Scridon. A stat la priveghi cu alţi oameni din sat. Dar, cum îi era obiceiul, nu a schimbat cu nimeni nicio vorbă. Nici chiar cu fecioru-său sau cu fiică-sa. Nu ştia din grămadă ceea de copii ce se jucau prin curte care-i sunt nepoţii. Uite din ziua ceea lumea nu se mai mira că-l mai vedeau pe Scridon prin sat, tot mai des la cimitir.

 

Parcă s-a trezit dintr-un somn letargic după zeci de ani

Făcuse un gărducean la mormântul feciorului mort şi al nevestei, şi-a cumpărat o capră pe care o păştea pe imaşul satului, şi-a schimbat acoperişul casei. Adică pornise nişte treburi de om cu griji casnice, se schimbase ceva şi în structura sa sufletească. Când s-a apropiat într-o zi de vecină-sa, care a avut grijă de el în timpul bolii, şi a întrebat-o de unde cumpără pui căci vrea să aibă şi el câteva găini la casă, femeia până seară a umplut satul cu vestea că ceva se întâmplă cu Scridon.

Cel mai curioşi au fost când bărbatul a adus nişte băieţi străini să-i repare casa pe dinafară, chiar a refăcut-o oleacă. În loc de prispe şi-a construit un cerdac, cum visa nevasta lui să aibă. Vă spun, satul nu-l mai recunoştea pe Scridon, avea 72 de ani şi îmbătrânise atât de tare pentru că neîngrijit a fost în toată perioada asta, şi-apoi şi starea lui de spirit a pus pecete pe chipul său.

Zic, pornise Scridon o viață nouă. Nu că ar fi devenit mai sociabil sau că-şi făcuse prieteni printre săteni, dar oricum ceva se schimbase în el. Parcă se trezise dintr-un somn letargic după zeci de ani. Aveai impresia că vrea să cunoască viaţa aşa cum a fost odinioară, şi-a împrospătat casa, curtea, avea vieţuitoare în jurul lui, câine în ogradă, capră, pui şi chiar câteva cuşti cu iepuri. De parcă şi asta l-ar fi apropiat de alţi oameni.

Cel mai des era văzut la cimitir

Poştăriţa din sat le-a mai spus sătenilor o veste, “Scridon le-a scris scrisoare copiilor”. Ce o fi spus în răvaşele celea fireşte că rămâne un lucru necunoscut, atât că de atunci cel puţin o dată pe lună primea şi el scrisori de la copii. Dar vă spuneam că cel mai des lumea îl vedea la cimitir. Adică chiar luase un obicei în fiecare zi de a face o plimbare încolo, se aşeza pe scaunul de lângă mormântul nevestei sale şi putea sta acolo ore încheiate, nu bănuia nimeni la ce se gândea atunci.

Lucrul cel mai curios e că, într-o zi, a chemat poştăriţa în casă, a pus-o la masă şi a vorbit cu ea ca un om sănătos la cap, pentru că, vă daţi seama, tot satul îl credea nebun de-a binelea. Ei bine, i-a spus femeii că, dacă vine şi-l găseşte mort, să le trimită copiilor lui telegramă, căci de restul a avut el grijă. Şi-a cumpărat tot ce-i trebuie pentru înmormântare. Presimţea omul că îi vine ceasul – timp de o săptămână l-au tot văzut în cimitir săpând o groapă între nevasta lui şi fecior. L-au găsit oamenii peste două zile mort, dar nu în casă, cum îşi închipuise el, dar chiar pe malul gropii pe care şi-o săpase…

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână