Bun om, păcat că mor alţii înaintea lui (1)

A fost găsit mort pe malul gropii pe care şi-a săpat-o 

Scridon sau Spiridon, aşa cum era în documente, locuia de mulţi ani singur. Nu că nu ar fi avut copii, părinţi şi nevastă, dar era o fire atât de ursuză încât nimeni nu-l putea suporta. Ajunsese la 67 de ani și s-a trezit cuc în cuibul lui fără speranţă că cineva o să-i mai deschidă ușa. Era o fire închisă, mohorâtă care nu lăsa pe nimeni să i se bage în suflet. Dacă insista totuşi cineva cu întrebările, unul mai curios din fire îl apostrofa pe loc: “Lasă-mă, omule, în pace și caută-ți de ale tale!”

L-a afectat moartea fiului

În tinereţe nu era chiar aşa, s-a însurat după armată cu fata care-i era dragă, i-a născut Aglaia trei copii și trăiau ca toată lumea din satul lor. Aveau gospodărie și tot ce le trebuie în ea. Dar s-a întâmplat o nenorocire când fiul cel mai mare s-a dus să se scalde la iaz şi n-a mai ieșit din apă. Se încurcase în nişte bălării de pe fundul iazului şi aşa l-au găsit peste câteva zile. Moartea lui Ionuţ l-a afectat atât de tare încât caracterul său s-a schimbat radical, n-a mai văzut nevastă-sa un zâmbet pe faţa soţului, a rămas tot mohorât şi mohorât.

Dacă l-ar fi atins numai pe el starea asta de spirit, ar fi fost cum ar fi fost, dar devenise agresiv cu familia, era mereu nemulţumit şi orice ar fi făcut copiii şi nevasta nu era lucru bun, întotdeauna voia altceva şi, dacă se făcea aşa cum dorea el, tot nu era bine, adică devenise Scridon un om nesuferit pentru ai lui. Aşa că, într-o bună zi, după 25 de ani de căsnicie, când familiile normale îşi sărbătoresc nunţile de argint, Ileana, nevastă-sa, şi-a luat câteva lucruşoare în două sacoşe şi s-a dus la mamă-sa acasă, femeie bătrână şi singură şi aceea.

S-a izolat de toată lumea

Dacă au văzut copiii, care erau şi ei de acum mari – Tudor liberat din armată şi Mariana care tocmai terminase şcoală, zic, dacă au văzut că i-a părăsit mama, unul câte unul au plecat şi ei din casa părintească, care încotro. Aşa a rămas Scridon singur. N-a încercat o dată să se ducă la soacră-sa să-şi aducă nevasta acasă, dacă-l întrebau de ce n-o face, răspundea în doi peri: “Da’ ce, am alungat-o eu?”. Vă spuneam, trăia singur în casa lui şi toată lumea îi era duşman de moarte. De ce?, se întreba satul care nu-i făcuse niciun rău şi care l-ar fi ajutat de câte ori ar fi avut nevoie.

Când s-a însurat fecioru-său Tudor, fireşte că băiatul a venit în sat cu nevasta lui să o prezinte părinţilor. A dus-o mai întâi la maică-sa şi bunică-sa care au fost atât de bucuroase încât, în grabă, au întocmit o petrecere pentru rudele din sat să le cunoască nora. A fost chemat şi Scridon la petrecere, dar n-a venit, sălbăticise cu totul. Unicul om care-i păşea pragul era poştăriţa cu care se înţelesese el să-i aducă pensia acasă. Vă spun că s-a însurat Tudor şi de la petrecere a venit să-l vadă şi pe taică-său cu nevasta. Scridon nici în ogradă nu i-a primit, i-a ţinut la poartă, a schimbat câteva vorbe, şi s-a întors cu spatele spre însurăţei, de parcă fecioru-său ar fi fost un străin oarecare.

Vă daţi seama că de atunci fiul nu i-a mai călcat pragul niciodată. N-a ştiut Scridon că are de la Tudor doi nepoţi şi că unul dintre ei poartă numele bunicului. Când a murit Ileana, nevastă-sa, nu s-a dus nici la priveghi şi nici la ţintirim să vadă măcar unde-i îngropată. Ce s-o fi întâmplat cu omul acesta care, dintr-un tânăr înţelegător şi vesel, a ajuns să fie o curiozitate a satului? Un om straniu, un ciudat, un sihastru în propria lui casă. Toate ar fi rămas aşa cum le ştia satul dacă o întâmplare şi mai groaznică nu ar fi schimbat mersul lucrurilor.

N-a fost nici la nunţile copiilor săi

Într-o zi, vine poştăriţa ca întotdeauna la vremea cuvenită ca să-i aducă pensia şi-l găseşte pe Scridon în fundul beciului cu un picior rupt. Pesemne că a alunecat şi s-a dus în gol. Vă daţi seama că nu-l putea ridica singură de acolo, a chemat vecinii. După ani şi ani, în curtea lui Scridon a intrat un străin. Fireşte că bărbatul avea nevoie de îngrijire, oricât de hain la suflet ai fi, tot îţi pare rău de un om în suferinţă. Aşa că vecinul care l-a scos din beci, creştin fiind, cu de la sine putere, şi-a luat angajamentul să aibă grijă de moşneag. De fapt, nu atât el, cât nevastă-sa şi fiică-sa mai mare. Bărbatul trebuia spălat, hrănit, şi astea erau treburi muiereşti.

Dacă credeţi că Scridon i-a mulţumit vecinului pentru fapta lui, greşiţi amarnic, tot mohorât era, primea ajutorul femeilor ca pe ceva firesc, de parcă ar fi fost obligate să-l spele, să-l hrănească şi să-i cureţe casa. Vă dați seama în ce mizeria trăia el dacă ani şi ani la rând nu avea mână de femeie în gospodărie. Vecinii fireşte că s-au adresat la soacră-sa să ceară adresa copiilor, să-i anunţe şi pe ei despre nenorocirea care s-a abătut asupra părintelui lor.

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână