Buldozerul care a demolat comunismul

Interviu // Liderul AMN Serafim Urechean, vicepreşedinte al Parlamentului: „Referendumul este un pas crucial în soluţionarea crizei politice”. Vicepreşedintele Legislativului este ferm convins că după alegeri la guvernare va veni un reprezentant al forţelor democratice

– De ce e nevoie de referendum?

Suveranul va fi pentru prima dată întrebat ce doreşte. Prezenţa şi votul vor însemna o cotitură radicală în viitorul R. Moldova. Se va pune capăt speculațiilor care au adus prejudicii mari ţării, care au stopat procesul implementării reformelor democratice, integrării europene a Moldovei. Constantin Stere a spus că unica legitimitate asupra pământului este poporul. Venind la referendum, votând pro, oamenii vor înlătura piatra subacvatică de care s-a împiedicat pe parcursul anilor democraţia din R. Moldova, începând cu anul 2000, când Curtea Constituţională a decis că preşedintele va fi ales de parlament. Tot ce s-a întâmplat negativ în acești ani se datorează acelei modificări a Constituției. Pentru a nu mai avea alegeri anticipate, unica formulă de depășire a crizei politice este desfășurarea acestui referendum. Dacă nu s-ar fi mers la acest referendum și ar fi avut loc alegeri anticipate în formula precedentă, nimeni nu poate garanta că noi nu vom veni cu aceleași rezultate și iarăși nu vom putea alege președintele țării.

– Ați menționat într-un interviu că nu veți pleca la odihnă pentru că vă pregătiți de referendum. Ce ați făcut și ce planificați să faceți?

Lucrăm foarte intens cu organizațiile noastre teritoriale, avem aproximativ 700 de organizații primare de partid. Se lucrează foarte intensiv cu organizațiile de tineret și cele de femei, cu liderii din teritoriu și cu formatorii de opinie. În fiecare centru raional vor activa staffurile noastre pentru referendum și acum suntem în procesul formării staffului central al AMN. Zilele ce urmează vom avea o întâlnire la nivel național cu ceilalți trei lideri AIE. Vom avea un centru coordonator unic republican.

– CEC a atenţionat partidele participante la referendum să depună rapoartele financiare. Partidul dvs. de ce nu a făcut acest lucru până în prezent?

Cei care au inițiat această discuție nu au niciun temei. În legislație scrie negru pe alb că, dacă nu au fost efectuate cheltuieli, nu poate fi nici un raport financiar. Lucrurile pot fi verificate. Noi într-adevăr încă nu am suportat niciun fel de cheltuieli în acest domeniu.

– Citez „Organizarea referendumului este o tentativă de uzurpare a puterii de stat”. Cum credeţi, de ce PCRM şi PSD boicotează referendumul?

Sunt declarațiile antistataliștilor, celor care niciodată nu au perceput Republica Moldova și cetățenii ei ca pe cetățeni ai unui stat suveran și independent. Sunt niște declarații rușinoase și antidemocratice. Argumente: cine dacă nu PSD în 2009 a propus să dăm Transnistria în arendă Rusiei? Consider că este echivalent cu propunerea de a-ţi da soția sau copiii în arendă cuiva.

– Ce va fi după referendum?

Este foarte important ca cetățenii să conștientizeze că unica forță, singurele partide care pot construi un stat de drept sunt cele din cadrul AIE. Chiar din primele luni de guvernare s-a produs o deschidere fără precedent a UE și SUA față de Moldova. Treptat, noi, cei care ne aflăm în inima Europei, ne transformăm dintr-un centru al instabilității în unul generator de stabilitate. Sunt foarte promițătoare și dialogurile cu UE la capitolul liberalizare a vizelor şi semnarea acordului ca membru asociat al UE. Vedem noi poziționări la capitolul celei mai dureroase probleme a poporului nostru – soluționarea conflictului transnistrean – şi o dinamică ce s-a produs în formatul 5+2. Toate acestea sunt produsul AIE.

– Care este rolul AMN în cadrul AIE?

AMN a contribuit, în primul rând, la constituirea AIE. Când a fost creată AIE, toți liderii acesteia au vorbit despre importanța AMN și a umilei mele persoane în consolidarea forțelor democratice din RM. AMN este unicul partid care a luptat consecvent şi consecutiv pentru demolarea comunismului din țară. A fost buldozerul care a curățit calea pentru venirea la guvernare a forțelor democratice.

– În cadrul alianței ați ajuns la un consens privind ce veți face după referendum?

Poziția Alianței Moldova Noastră rămâne aceeași. Noi pledăm pentru venirea la alegerile prezidențiale cu un candidat unic. Aceasta ar consolida spectrul democratic. La nivel de propunere e şi să mergem la alegerile anticipate parlamentare într-un bloc unic, ceea ce ne-ar permite să acumulăm mai multă încredere din partea cetățenilor R. Moldova și să avem în parlament nu mai puțin de o majoritate constituțională.

– V-ați gândit și la un candidat pentru funcţia de preşedinte?

Noi am înaintat un candidat unic, dar nu aș vrea să anticipez lucrurile. Va veni timpul când vom pune punctele pe „i” și vom informa lumea despre deciziile luate.

– Nu este exclus să fiți dvs acel candidat?

Nimic nu poate fi exclus. Cu toate că noi dintotdeauna, în numele viitorului țării și în numele bunăstării acestui popor, nu am fost categorici și am cedat, așa precum am cedat și după alegerile din 29 iulie 2009.

– Formulaţi un mesaj pentru a-i motiva pe cetățeni să participe la referendum.

Un adevărat patriot al țării nu va rata această șansă de a fi prezent la urna de vot și de a spune „da” viitorului țării. Prin acest vot se va pune punct instabilității politice din țară, lucru care ne-ar aduce dividente în plan internațional. Vom insufla mai multă credibilitate potențialilor investitori, principalul obstacol din calea cărora e instabilitatea politică. Moldova își va reveni în albia sa și anume suveranul este cel care trebuie să aleagă președintele. Iar președintele ales direct de către popor va simţi o responsabilitate mai mare. Când ești ales de deputați, nu mai ești exponent al cetățenilor, ci exponentul unui grup de parlamentari. Avem nevoie de schimbări radicale.

PP