Buget cârpit cu banii cetăţenilor

Politica fiscală pentru 2016 prevede introducerea unui impozit unic pe autovehicule, majorarea vinietei şi fixarea unui impozit „pe avere”

_DSC0772 Foto de NADEJDA ROSCOVANU

Foto: Nadea Roşcovanu

Guvernul a aprobat săptămâna trecută proiectul politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru 2016. Deşi, potrivit Ministerului Finanţelor, noile prevederi legislative vor contribui la „edificarea unui stat de orientare socială”, multe dintre acestea sunt menite să crească acumulările la buget din contul persoanelor fizice.

Mariana Şalamac

Printre măsurile care vor permite acumularea de noi resurse financiare la buget, mai mult „din buzunarul cetăţenilor”, se numără majorarea accizelor pentru mai multe tipuri de mărfuri, majorarea cotei impozitului funciar cu 15%, introducerea unui impozit pe avere, a unui impozit pentru proprietarii de automobile, scumpirea vinietei pentru un termen mai mare de o lună ş.a. Aceste prevederi ar avea scopul „să creeze mecanisme simple şi echitabile pentru persoanele fizice, asigurând redistribuirea corectă a veniturilor şi solidaritate socială”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor.

Averea imobiliară va fi impozitată

Pentru asigurarea „distribuirii corecte a veniturilor” şi pentru „găsirea de noi resurse publice”, a fost introdus impozitul pe avere. Acesta va fi achitat de către persoanele fizice ce deţin bunuri imobiliare (cu excepţia terenurilor) care au o suprafaţă mai mare de 120 de metri pătraţi şi valoarea estimată, apreciată de către organele cadastrale teritoriale, ce depăşeşte 1,5 milioane de lei. Cota impozitului va fi de 0,8% din valoarea estimată a bunului.

Totuşi, în nota informativă la proiectul de lege se accentuează că majoritatea contribuabililor nu vor achita acest impozit, pe motiv că legislaţia prevede un minim neimpozabil a valorii bunului imobiliar deţinut.

Impozit, în loc de taxa de drumuri

Guvernul a instituit şi un impozit pentru cei care deţin autovehicule înmatriculate în R. Moldova, ce va înlocui taxa pentru folosirea drumurilor. Noul impozit se va achita de asemenea în funcţie de caracteristicile tehnice ale autovehiculului specificate în certificatul de înmatriculare al acestuia (tipul autovehiculului, capacitatea motorului, numărul de locuri etc.), iar cota impozitului va fi similară cu taxa pentru folosirea drumurilor aplicată în 2015. Astfel, de exemplu, pentru un motor cu o capacitate cilindrică de 1.500 de cm³, proprietarul va trebui să achite o taxă de 900 de lei, pentru un motor cu capacitatea de 4.000 de cm³, taxa va constitui 4.800 de lei, iar pentru un tractor se va achita 2.250 de lei. De notat că facilităţile fiscale pentru invalizii posesori de autovehicule cu acţionare manuală vor fi menţinute.

Achitarea se va face anual, la data înmatriculării de stat a autovehiculului sau la efectuarea testării tehnice obligatorii a maşinii, dar nu mai târziu de 25 decembrie. Înmatricularea şi testarea tehnică obligatorie a autovehiculului nu vor fi efectuate fără prezentarea documentului de plată ce confirmă achitarea impozitului. Ca în cazul impozitului pe imobil, cei care vor achita impozitul până la data de 30 iunie a fiecărui an vor beneficia de o reducere de 15%.

În contextul introducerii acestui impozit, economistul Dumitru Budianschi de la „Expert-Grup” recomandă proprietarilor de automobile să scoată din evidență autovehiculele care nu pot fi utilizate și să regleze problemele de proprietate (pentru cei care au vândut autovehiculele, însă formal sunt încă proprietari).

Mai aproape de descentralizarea financiară

Scopul introducerii impozitului unic pentru autovehicule este „asigurarea autonomiei financiare şi bugetare a autorităţilor publice locale, maximizarea eficienţei şi asigurarea echităţii în alocarea resurselor, cu menţinerea disciplinei financiare”, a declarat Ministerul Finanţelor. Astfel, banii percepuţi din impozitul pe autovehicule vor merge către autoritatea publică locală în totalitate, nu doar 50%, cum este în prezent, asta asigurându-le primăriilor un buget mai mare pentru întreţinerea drumurilor.

Ministerul Finanțelor estima anterior pentru 2017 un venit pentru autorităţile publice locale (APL) de circa 346 milioane de lei din taxa pentru drumuri (în 2015 din taxa pe drum au fost acumulate 591 milioane de lei, jumătate sau 296 milioane ajungând la APL). Experţii de la Centrul analitic independent „Expert-Grup” anticipează că veniturile încasate în 2017 din impozitul pe vehicule vor ajunge la 700 milioane de lei, întreaga sumă ajungând în subordinea APL.

În continuare fără bani pentru drumuri

Pe de altă parte, într-un articol publicat pe blogul său, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a atenționat că propunerea de a introduce din 2017 impozitul pe autovehicul și de anulare a taxei de folosire a drumurilor vor genera deficit de acumulări la Fondul Rutier.

„Țin să amintesc despre angajamentele asumate de R. Moldova în partea ce ține de mărimea Fondului Rutier indicate expres în acordul internațional dintre R. Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și în Strategia de Transport și Logistică pentru 2013–2022. Conform acestor documente, mărimea Fondului Rutier în 2016 trebuie să constituie 1 miliard 650 milioane de lei și să crească treptat până la 2 miliarde 920 milioane de lei în 2022”, explică Chirinciuc.

Potrivit ministrului Transporturilor, instituțiile financiare internaționale investesc în reabilitarea drumurilor naționale cu condiția ca acestea să fie cel puțin întreținute corespunzător, iar prin modificările operate la rectificarea bugetului în 2015 și modificările propuse în proiectul de politică bugetar-fiscală pentru 2016, „noi nu vom mai putea întreține în stare satisfăcătoare drumurile reabilitate și reparate cu atât efort, fapt ce poate duce la pierderea finanțării externe pentru reabilitarea infrastructurii naționale”, a remarcat Iurie Chirinciuc.

Expertul Veaceslav Negruţa a afirmat anterior că, în urma acestei modificări, puţine localităţi ar putea avea drumuri mai bune, dacă analizăm numărul de unităţi auto înregistrate în diferite localităţi. „Câte primării ar putea beneficia real de bani suficienţi pentru repararea drumurilor? Şi dacă devin surse proprii, evident, autorităţile locale ar putea avea şi alte priorităţi decât drumurile”, a comentat expertul pe o reţea de socializare.

Ministrul Transporturilor consideră că pentru ca acest impozit să fie utilizat după destinație, trebuie specificat expres „că impozitul pe autovehicule poate fi utilizat doar pentru întreținerea, reparația și construcția drumurilor și străzilor”.

Un euro pe zi

O altă măsură ce va permite acumularea mai multor resurse la buget este majorarea cotelor taxei pentru folosirea drumurilor moldoveneşti de către autovehiculele neînmatriculate în R. Moldova mai mult de o lună. Astfel, noile cote vor constitui 30 de euro pentru 30 de zile, 90 de euro pentru 90 de zile şi 180 de euro pentru 180 de zile. Pentru un termen de 7 şi 15 zile, vinieta rămâne la un nivel de 4 şi, respectiv, 8 euro.

De notat că responsabilitatea pentru calcularea şi încasarea va fi transmisă de la Serviciul Vamal în competenţa Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor. Politica fiscală, vamală şi bugetară pentru 2016 urmează să fie discutată şi adoptată de către Parlament.

SURSA: eco.md

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)