Bucluc pe strada Bucuriei

Intenţia unui agent economic de a ridica un bloc cu 14 etaje a stârnit nemulţumirea vecinilor

Un bloc cu 14 etaje se construieşte la o distanţă de un metru de o casă de locuit aflată la sol. Spaţiul unde a început construcţia este atât de mic încât macaraua se roteşte pe deasupra unei căi de acces şi a unei clădiri cu patru etaje, în care se arendează oficii şi oamenii vin zilnic la serviciu. La suprafaţa solului neacoperită, neîngrădită, stă conducta de gaz. Se întâmplă pe str. Bucuriei 10.

Proprietarii se întreabă în ce mod arhitectul şef interimar al municipiului Chişinău, Radu Blaj, a emis autorizaţia de construcţie, iar şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vasile Radu, ridică din umeri şi spune că totul e în regulă din moment ce reprezentanţii firmei de construcţie activează în baza documentelor emise de primărie.

Clădirea de pe str. Bucuriei 10 se construieşte începând cu luna martie curent şi au apărut deja anunţuri de vânzare a apartamentelor. Pe un teren de 15 ari se planifică a fi înălţată o clădire cu 14 etaje, cu subsol, demisol şi parcări. Clădirea se înalţă la o distanţă de doi metri de o biserică şi un metru de la o casă de locuit. În cazul dat au fost înregistrate mai multe litigii între persoanele afectate şi firma de construcţie – o companie cu capital străin „Restart Business” SRL.

Întreprinderea în cauză a fost înregistrată în aprilie 2010. Are un capital social de numai 5400 de lei şi, în calitate de asociat unic, o firmă off-shore înregistrată în Cipru, „Keychange Business Limited”.

Decizii ale instanţei, ignorate

Potrivit avocatului care reprezintă interesele SA „Institutul pentru Proiectarea Drumurilor Auto”, Doina Verejan, autorizaţia de construcţie a fost eliberată de viceprimarul Nistor Grozavu şi arhitectul capitalei Radu Blaj la începutul anului. Aceasta a fost emisă în lipsa acordului tuturor vecinilor, fără a coordona schema de amplasare a imobilului cu Institutul Municipal de Proiectări „Chişinăuproiect” şi în lipsa avizelor favorabile al Centrului de sănătate publică şi al Direcţiei situaţii excepţionale.

„Ne-am adresat în instanţa de judecată. Judecătoria sectorului Centru a emis deja două încheieri judecătoreşti, la 19 aprilie 2013 şi la 4 iunie 2013, prin care au fost suspendate până la examinarea cauzei actele administrative emise de angajaţii primăriei în temeiul cărora se execută aceste lucrări”, spune ea. Chiar dacă ar trebui să se supună deciziei instanţei, angajaţii firmei de construcţie continuă lucrările.

„Fug când văd executorii judecătoreşti, apoi revin şi reiau lucrările. Gheorghe Bahnari, dirigintele de şantier, refuză să se conformeze deciziei instanţei, iar administratorul întreprinderii Tudor Gogu nu este de găsit la sediul acestei întreprinderi. Nici poliţia nu întreprinde măsuri”, mai spune avocatul.

Macaraua se mişcă pe deasupra noastră

Igor Pascal, reprezentantul unei întreprinderi care arendează încăperi în blocul cu patru etaje al Institutului pentru proiectarea drumurilor auto, spune că mersul la serviciu s-a transformat într-o adevărată probă de nervi. „A devenit periculos să venim la lucru. Macaraua se mişcă zilnic pe deasupra drumului de la intrare şi a clădirii în care arendăm spaţiu. În caz de accident, ar putea fi consecinţe grave. Camioanele parchează la intrare, toată calea de acces e presărată cu materiale de construcţie. Nu-mi pot explica cum poate fi construită o clădire atât de înaltă într-un spaţiu atât de îngust. Alături stă conducta de gaz descoperită, în caz de un accident, apare riscul de explozii. Nici de dispoziţiile instanţei nu ţin cont, pentru ei nu există lege”, spune el.

Tudor Gogu: „E un atac raider”

Solicitat de JURNAL, administratorul firmei „Restart Business”, Tudor Gogu, a evitat să spună de ce n-au sistat lucrările aşa cum cere încheierea Judecătoriei sectorului Centru. Totodată, el spune că a cumpărat terenul de la două persoane, a plătit impozite grele şi a investit mult până acum. „Am ajuns la o înţelegere cu vecinii care au casa la sol, cu biserica cu care am convenit că o vom construi în continuare din banii noştri. Doar cu Institutul n-am putut ajunge la o înţelegere. Nu ştim ce vor, bani ori altceva. Au pornit mai multe procese pe care le consider drept un atac raider la adresa noastră. Din păcate, aşa se fac afacerile în Moldova”, a spus el.

Administratorul mai spune că la instalarea macaralei ar fi avut toate avizele specialiştilor în construcţii. „Doar 2–3 m din vârful macaralei, de la înălţimea de 40 de metri, trec pe deasupra spaţiului public, între construcţia noastră şi acest institut. Aceasta nu trece pe deasupra clădirii lor. Până la urmă, instanţa îşi va spune cuvântul”, mai spune el.

Arhitectul şef interimar al municipiului, Radu Blaj, nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile care i se aduc. Acesta nu a răspuns nici la telefonul din birou, şi nici la cel mobil.

La plângerea Institutului pentru proiectarea drumurilor auto, şeful Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vasile Radu, le-a trimis un răspuns sec în care se spune că compania efectuează lucrările de construcţie legal, „în baza autorizaţiei de construcţii”.

„Funcţionarii în cauză nu sunt deranjaţi de lipsa avizelor necesare, că nu se respectă distanţa dintre viitoarea clădire şi reţelele inginereşti, cât şi de regimul de înălţime care prevede că o clădire care se înalţă la o distanţă de 5–7 m de altă clădire nu trebuie să fie mai înaltă decât a vecinilor. De asemenea, a ignorat cele două acte emise de instanţa de judecată conform cărora lucrările trebuie stopate până la luarea unei decizii definitive din partea instanţei. Vom lupta să stopăm aceste fărădelegi”, mai spune avocatul Doina Verejan.

Svetlana COROBCEANU