Bucătar moldovean în Afganistan // OAMENI BUNI

La 23 de ani, Denis Stepanenco face mâncare pentru armata NATO din Afganistan

Avea doar 19 ani când a spus „da” provocării şi s-a pomenit în Afganistan. „Tatăl meu conduce în Afganistan o companie de construcții. La cererea militarilor spanioli, această companie trebuia să construiască o bază militară. Cu timpul, a apărut necesitatea unor bucătari. Tata, ştiind că mă descurc bine la bucătărie (Denis a făcut cursuri de bucătari – n.a.), m-a chemat la el”, îşi aminteşte Denis.

Ana Babin, stagiară

De la simplu ajutor de bucătar, tânărul a avansat până la postul de bucătar-şef şi astăzi hrăneşte peste 1500 de militari ai armatei NATO din Afganistan. „La început eram şocat. Priveam în jur și vedeam numai oameni bărboşi, de culoare şi cu arma în mână.  După ce am fost angajat, am primit și bodyguarzi care mă însoţesc peste tot”, povestește Denis Stepanenco. La fel de uimitor a fost să vadă cum se alimentează militarii din Afganistan. „Ca în restaurante. Nu duc lipsă de nimic. Mi-a luat ceva timp ca să cunosc bucătăria spaniolă, pentru că inițial am fost pregătit să prepar bucate specifice bucătăriei moldoveneşti.” Și mai mare i-a fost mirarea când a văzut la ce control sunt supuse alimentele înainte de a ajunge în bucătărie. „Am avut un caz când s-a aruncat un camion întreg de carne”, îşi amintește Denis.

Visul împlinit în Afganistan

A plecat devreme de acasă. Acum are 23, dar nu regretă că și-a împlinit visul departe de casă. „Sunt mulțumit unde am ajuns. Inițial, aveam dubii în privința muncii mele, dar m-am bucurat de susținerea celor apropiați care m-au făcut să cred în forţele mele și să merg înainte”.

Denis spune că nu îşi doreşte să se stabilească definitiv în străinătate. „Sunt patriot. Vreau să mă căsătoresc cu o moldoveancă. Cu siguranță voi rămâne să lucrez în acest domeniu, însă nu la noi. Împreună cu un prieten dorim să deschidem un restaurant în Spania. Acolo vor lucra oameni de încredere, iar eu voi gestiona activitatea de acasă, din R. Moldova”.

Are 23 de subalterni

Dacă e dur? „Da. Trebuie să fiu dur pentru a căpăta respectul subalternilor. Pe de altă parte, dacă nu eşti prieten cu bucătarul, rămâi flămând”, zâmbeşte Denis. Acesta se mândreşte că are câte un prieten aproape în toate ţările din Europa şi de pe alte continente. „În afara orelor de muncă, nu mai suntem persoane cu epoleţi. În primul rând, suntem oameni. Să fii bucătar înseamnă să dirijezi activitatea mai multor persoane. Eu am 23 de oameni care mă ajută să pregătim timp de 8 ore 6 feluri de mâncare pentru 1500 de militari”.

Unul din amicii bucătarului, fost militar în armata NATO, îi este acum mult mai aproape decât oricare alt prieten din Europa. Se numeşte Santiago și este căsătorit cu mătușa lui Denis, Svetlana, care după studiile din Moldova a plecat în Spania pentru o aventură, dar a rămas acolo. Au un băiețel și revin în Moldova doar pentru a-și vizita rudele.

Dimineaţa eşti prieten, seara rişti să fii împuşcat

Este o zonă de risc. Aici e război. Atacuri cu rachete, morți și răniți, însă meseria pe care o face din dragoste l-a făcut pe Denis să treacă şi peste aceasta. „Afganii sunt persoane foarte sigure de sine, totodată și buni actori. Dimineața poate fi prieten cu tine, iar seara riști să fii împușcat chiar de el”.

Lucrează zilnic timp de opt ore, iar în timpul liber Denis merge la sala de sport, ocupația lui preferată. „De dimineață, la ora șapte merg la sala de sport. Mai avem biliard, tenis, masaj, frizerie, restaurante și discoteci.” Militarii nu duc lipsă de nimic, decât de fete care ar înfrumuseţa atmosfera. „Sunt câteva femei medici, secretare, piloți etc. Însă o relație de prietenie cu ele este interzisă.”

Dor de casă

Aproape toţi membrii familiei lui Denis se află peste hotare. S-au dus pe rând. Mai întâi a plecat în Spania unchiul lui Denis, apoi l-a urmat mătuşa şi sora mai mare care s-a aranjat la o frizerie. El, împreună cu tatăl său, sunt în Afganistan. Acasă au rămas doar mama și sora mai mică, care e încă studentă.

Dar iată că bunicii și dorul de casă i-au făcut să se întâlnească după atâția ani. „Pentru prima dată am revenit cu toții acasă. Suntem o familie mare şi mă bucur că le voi pune pe masă bucate preparate de mine. Îmi place să-i bucur pe cei dragi. În plus, o las pe mama să se odihnească. De fapt, de la ea am învățat arta gătitului. De mic o admiram cum făcea minuni la bucătărie şi, de fapt, de mic am visat să fiu bucătar”, spune cu nostalgie Denis. Deşi are preparate zeci de reţete exotice, mâncarea preferată rămân a fi pastele cu ficat. „Este prima rețetă pe care am preparat-o şi care îmi place până în prezent”, spune Denis Stepanenco. Cu toate acestea bucătarul-şef a hotărât să ne uimească cu o reţetă spaniolă şi ne-a propus să gustăm paella mixtă. Merită s-o încercaţi!

Casetă:

Ce mănâncă militarii armatei NATO

Paella mixtă de la Denis Stepanenco

Ingrediente: 100 g ceapă; 100 g ardei gras; 50 g usturoi; 300 g carne; 200 g midii; 200 g crevete; 50 g mazăre verde; 50 g păstăi; 50 g fasole boabe; 5 g boia de ardei dulce; 50 g sos de roşii;  300 g orez; 600 g apă; sare şi piper.

Tehnologia preparării

În tavă înfierbântată punem ceapa şi usturoiul, după care adaugăm şi ardeiul gras. Carnea tăiată cubulețe urmează calea legumelor. Se lasă puţin să se înăbușe, după care adăugăm midiile, crevetele, mazărea, păstăile şi fasolea. Se adaugă boiaua de ardei dulce şi sosul de tomate. Mai lăsăm pentru câteva clipe pe foc după care turnăm în tavă apa şi lăsăm să fiarbă timp de zece minute. Adăugăm orezul şi mai lăsăm încă pentru 20 de minute. Nu uitaţi să condimentați cu sare şi piper. Gustaţi, dacă orezul este gata, poftă bună!

Denis Stepanenco: „Nu ştiam nicio boabă, dar după patru luni am început să mă descurc în engleză şi spaniolă”. Bucătarul spune că, din militarii armatei NATO veniţi din toate colţurile lumii, cei mai capricioşi la mâncare s-au dovedit a fi spaniolii.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)