Britney Spears, un nou scandal sexual

Cântăreaţa pop Britney Spears a negat acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse de un fost bodyguard, care a acţionat-o în judecată, invocând daune morale, provocate de un stres emoţional, informează Reuters.

Fernando Flores o acuză pe Britney Spears de „avansuri sexuale nedorite repetate” şi de hărţuire, incidente care i-au provocat stres emoţional, conform dosarului depus miercuri la un tribunal din Los Angeles. Acesta le cere cântăreţei şi fostului său angajator, Advanced Security Concepts Corp., despăgubiri a căror valoare nu a fost făcută publică.

Într-un comunicat postat joi pe site-ul său, cântăreaţa în vârstă de 28 de ani spune că ea şi avocatul ei se aşteaptă ca dosarul lui Fernando Flores să fie închis. „Acest proces este încă o încercare nefericită de a obţine foloase materiale din partea familiei Spears şi de a deveni celebru”, se indică în acest comunicat.

Bodyguardul spune că, printre altele, Spears l-a invitat la ea în dormitor în timp ce era dezbrăcată. El a lucrat pentru celebra cântăreaţă din februarie până în iulie a.c.

Flores mai spune că Spears a avut o conduită neadecvată faţă de cei doi fii ai săi şi că odată i-a luat cureaua pentru a-i disciplina pe micuţi. Cei doi copii – Sean Preston, 4 ani, şi Jayden James, 3 ani –, îşi petrec timpul între reşedinţa din Beverly Hills a lui Britney şi cea a tatălui lor, dansatorul Kevin Federline.

The following two tabs change content below.