Brexitul moldovenesc. Triumful suveranității

Replica lui Andrian Candu la recomandările Comisiei de la Veneția i-a determinat pe unii comentatori să vorbească despre schimbarea fățișă a vectorului extern al Republicii Moldova. Un adevărat discurs despre suveranitate, această intervenție a spicherului nostru, mai ales în fragmentele unde se insistă pe voința poporului: “Pentru noi contează ce vrea majoritatea. Regula democrației este că majoritatea decide”. Adică pe democrație care, la noi, ar funcționa tot așa ca în Europa, de aici analogia deșănțată cu Brexitul: votul mixt ar fi o alegere suverană a țării, “exact cum s-a întâmplat în Marea Britanie cu Brexitul”, afirmă demnitarul.

Totuși, discursul nu este nici despre suveranitate, nici despre democrație și nici despre vectorul geopolitic. Este despre nimic. Andrian Candu nu spune decât că decizia va fi luată la Chișinău, drept pe care îl subliniază și raportul Comisiei. Restul: cele 850 000 de semnături adunate în favoarea noului sistem, susținerea politică a două treimi din primarii RM, adeziunea absolută a legislatorilor la voința majorității sunt lucruri pe care nu le crede nici președintele Parlamentului, nici experții europeni și nici măcar cetățenii pe care îi invocă atât de frecvent dl Candu.

Cei care ne guvernează azi nu urmăresc scopuri propriu-zis politice. A face politică înseamnă a te ocupa de treburile cetății, indiferent de cum o faci, bine sau rău. Iar pentru a te ocupa de ele, nu sunt suficiente nici cultura politică, nici competențele administrative. Politica nu este numai o obligație, o meserie, ci și o vocație: omul de stat trebuie să aibă măcar iluzia că face ceva pentru statul pe care îl reprezintă. Politicianul autentic urmărește puterea, acest lucru e cât se poate de firesc, dar puterea e importantă pentru el numai ca instrument. El trebuie să aibă impresia că știe mai bine decât alții ce are de făcut, să aibă orgoliul sau tupeul de a crede că fără el lumea s-ar prăbuși.

Deși liderii de azi ai PDM-ului se străduiesc din răsputeri să facă același fum statalist, să mimeze același teatru al guvernării după modelul guvernanților de altădată, ei nu mai pot înșela pe nimeni. Nici urmă de autoamăgire în ochii lui Candu, de falset patriotic în vocea lui Plahotniuc, de semeție statutară în mersul lui Filip. Tonul – sec, simțirile – reci. Singurii PDM-iști care mai păstraseră ceva din registrul politicianismului de odinioară erau domnii Lupu și Diacov și poate de aceea au fost parțial marginalizați în partid.

O vreme, am avut asemenea politicieni. Acum se pare că e o altă generație. Inițial, credeam că noua clasă politică nu se deosebește radical de cea care a precedat-o. În afară de aceasta, exista o legătură de “rudenie” evidentă între generații: numeroși politicieni de azi au pătruns în sfera puterii pe filiere deschise și chiar sub tutela celor care ne-au guvernat țara în deceniile anterioare. Deși liderii de azi ai PDM-ului se străduiesc din răsputeri să facă același fum statalist, să mimeze același teatru al guvernării după modelul guvernanților de altădată, ei nu mai pot înșela pe nimeni. Nici urmă de autoamăgire în ochii lui Candu, de falset patriotic în vocea lui Plahotniuc, de semeție statutară în mersul lui Filip. Tonul – sec, simțirile – reci. Singurii PDM-iști care mai păstraseră ceva din registrul politicianismului de odinioară erau domnii Lupu și Diacov și poate de aceea au fost parțial marginalizați în partid.

Un partid reprezentat acum de oameni ce au asimilat politicul în formă, și nu în conținut. Pentru ei, ca și pentru noii-vechii lor aliați, președintele Dodon și socialiștii, aflarea la guvernare e o afacere, o afacere dificilă, greu de acaparat, dar și mai greu de menținut. Ca în orice business, obiectivul principal devine, mai devreme sau mai târziu, perpetuarea acestuia, indiferent de dividende. Cred că șefii noștri actuali sunt mai conștienți decât predecesorii lor de riscurile unor conflicte cu partenerii externi, pentru că le traduc mai curând în cifre decât în imagine. Dar tocmai de aceea le vor asuma, pentru că cifrele în business au o traiectorie mult mai imprevizibilă decât imaginea în politică. Un om de afaceri știe că nu te poți încrede în prognoze dacă vrei să câștigi; dacă le-ar crede, nu ar risca și deci nu ar mai avea ce căuta în business. Prin urmare, va lua, deseori și absolut conștient, decizii contrare bunului-simț, decizii ce i-ar putea prejudicia oricând imaginea publică, statutul social.

Observați fermitatea cu care înfruntă guvernanții noștri actuali recomandările, deocamdată amicale, ale celor cu care își acoperă, nonșalant, blitzkrieg-ul de pe frontul politic intern. Cu toată retorica lui antioccidentală, Voronin nu ar fi îndrăznit să înfrunte, într-o conjunctură ca aceasta, părerea partenerilor europeni. Nu ar fi făcut-o nici alți președinți de pe vremuri. Dodon însă, laolaltă cu aliații PDM-iști, o va face. Și nu pentru că este promoscovit sau pentru că ar fi promoscoviți democrații (aceștia habar nu au de geopolitică, la capitalele străine PDM-iștii privind așa cum privește un broker la cotații), ci pentru că sunt, cu toții, niște jucători la bursă, afaceriști fără scrupule. Singurul lucru care îi deosebește de businessmenii propriu-ziși e că obiectul speculei lor este chiar țara pe care o “gestionează”.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)