Brexit şi Noul Imperiu Bizantin

MIRCEA-V.-CIOBANU

Am reţinut o imagine plastică, ce ilustrează perfect votul englezilor în acţiunea care va intra în istorie ca „Ieşirea britanicilor”: prezent de câtva timp într-un club (select, prin definiţie), gentlemanul englez a constatat, într-o bună zi, că acest club s-a extins inadmisibil de mult, că au apărut în el prea mulţi membri, pe care el deja nu îi mai cunoaşte. Şi atunci gentlemanul a plecat, englezeşte. A părăsit clubul care nu îl mai reprezintă.

Privită în nuanţe, situaţia nu e simplă. Toată lumea înţelege că s-au amestecat aici şi lejeritatea cu care prim-ministrul Cameron a acceptat ideea referendumului, şi (mai ales) valurile de imigranţi asaltând Tunelul Mânecii, şi campania agresivă a euroscepticilor, şi bătrânii care au decis împotriva tinerilor… Dar esenţa asta e: bătrâna Anglie a hotărât să plece. Tinerii au pierdut. A pierdut Scoţia şi Irlanda de Nord, care se acomodaseră perfect în UE. A pierdut Londra, care de mai multă vreme se simţea capitală a lumii, cosmopolită şi deschisă.

Plecarea englezilor înseamnă nu numai o diagnoză tristă pentru organismul UE, ci şi un eventual efect domino. Şi tocmai acest fundal ne interesează cel mai mult: mai avem vreo şansă de integrare europeană? Nu trebuie să fii expert ca să înţelegi că una din cauzele euroscepticismului britanic (dar şi francez, olandez sau german) este extinderea UE. Bătrânii aristocraţi ai Europei nu mai vor să-i aibă în grijă de toţi săracii continentului. Nu mai vor să fie mama tuturor răniţilor.

Unii văd în Brexit mâna Moscovei. O fi. Nu există însă dovezi (decât indirecte) şi nu ştiu dacă le va găsi cineva. Dar cu siguranţă că Moscova e primul şi poate cel mai important beneficiar al ieşirii britanicilor din clubul comun.
Această megaconstrucţie îşi va slăbi legăturile, va liberaliza câmpul deciziilor şi s-ar putea dilua într-o formaţiune incertă politic. Se va atomiza, dar fără urmări dezastruoase, fără consecinţe dramatice pentru fiecare ţară (câmpul juridic, economic, politic comun va acţiona şi în versiunea separată). S-ar putea ca acest imperiu post-roman să se divizeze în două şi să-şi continue existenţa doar pe segmentul estic, cu cei sărmani, dar devotaţi fanatic unei pretinse ramificaţii religioase comune. Ca un nou Imperiu Bizantin.

Imperiul Roman de Răsărit (sau Bizanţul) a apărut odată cu prăbuşirea Imperiului Roman de Apus. Acum, de vreme ce euro-entuziaştii sunt mai curând din această zonă, estică, de ce nu am presupune o reluare a parcursului, pe ruinele trecutului imediat? Nu e pentru prima dată când istoria se repetă, ca parafrază, dacă nu ca citat.

Pasul următor, râvnit de acvila bicefală, va fi apariţia unei uniuni de state din care vecinul de la Răsărit va dori să facă parte (şi o va proiecta, discret, din umbră). O simbioză a Imperiului Rus cu cel Austro-Ungar şi cu cel Otoman (Grecia, Bulgaria, Siria ş.a.). Cu capitala… probabil în „A Treia Romă” (adică Moscova, nu Târnova). Dar poate se vor face concesii Turciei, obosită şi ea de aşteptare în anticamera Europei. Pentru argumentare, Constantinopolul (= Stambulul) ar putea să redevină capitală a acestei construcţii neobizantine.

Se ştie că Rusia nu atât îşi doreşte refacerea URSS, cât re-adunarea unui lagăr mondial de tipul celui socialist. Contururile acestuia ar putea fi altele şi Noul Imperiu Bizantin s-ar putea întinde din Europa meridională până la Oceanul Indian, având pe stemă (exact ca vechiul imperiu!) acvila bicefală privind concomitent spre est şi spre vest.
Balticii, polonezii ş.a. nu vor dori să intre în această uniune trans-vamală. Nici România. Singura şansă de a evita noul/ vechiul tăvălug euro-asiatic ar fi să intrăm, cât e lucru cu cinste, în Uniunea Europeană. Occidentală. Nu se mai primesc cereri? Atunci Unirea cu Ţara, implicit, cu UE este inevitabilă. Pentru a ne păstra fiinţa, nu din motive sentimental-patriotice.

The following two tabs change content below.
Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Mircea V. Ciobanu

Ultimele articole de Mircea V. Ciobanu (vezi toate)