Bref: cărţi, biblioteci, saloane

Juriul Salonului de Carte mi-a decernat – o fi fost o glumă – premiul „Polemistul anului”. Am protestat. Nu mă consider NUMAIDECÂT un polemist. Dimpotrivă, textele mele sunt calme şi cuminţi (mi-am luat drept regulă să nu scriu sub imperiul emoţiilor).

 

Oricine ar putea să spună exact ceea ce scrie subsemnatul, mă apăram eu, intimidat de povara gloriei. Nu descopăr adevăruri. Le numesc pe cele pe care lumea, obişnuindu-se cu ele, nu le mai observă ca anomalii, ori se face a nu le observa, să nu supere. Unele dintre inerţiile acestea s-au transformat în prejudecăţi şi stereotipuri (de gândire, de comportament).

 

Exemplul la îndemână era chiar salonul care m-a premiat, astfel încât juriul a trebuit să suporte criticile mele demonstrative. Eu nu consider normal ca Gala premiilor să întârzie cu o oră şi ca, în cadrul ei, să se înmâneze premiile tuturor soiurilor de „societăţi culturale”, care abuzează impardonabil de timpul oamenilor, veniţi la Salon cu alte scopuri. Nu mi se pare normal ca unii membri ai juriului să fie, chiar ei, (auto)premiaţi. În fine, eu nu consider că juriul trebuie să acorde distincţii TUTUROR participanţilor la Salon şi TUTUROR cărţilor expuse. Or, asta era impresia.

 

Fiindcă membrii juriului şi administraţia Salonului au ascultat indignaţi obiecţiile pe care le-am expus mai sus, am înţeles că gândurile mele cuminţi sunt revoltătoare „opinii polemice”. Atunci am înţeles că mi-am meritat premiul. Vlad Pohilă, vicepreşedintele juriului (preşedintele, Mihai Cimpoi, era în congres mondial…), mi-a dat o replică genială, argumentată cu cifre: „Nu are dreptate Mircea, când afirmă că toate cărţile au fost premiate. La Salon au fost expuse circa 7000 de titluri, dar sunt acordate NUMAI 200 de premii!”. Două sute de premii! Un record pentru Guiness Book! Între aceste camioane de maculatură, cum să selectezi cele câteva titluri cu adevărat importante? Nivelarea compromite, insultă şi discriminează (sic!) cartea bună.

 

 

O invitaţie la o masă rotundă a secţiei naţionale a IbbY: „Criza lecturii şi/ sau criza cărţii”. Întrebarea-cheie repetă pleonastic teza din titlu: „Există numai o criză a lecturii sau şi o criză a cărţii?”. Dacă ar fi fost exact invers formulată, întrebarea mi s-ar fi părut, cel puţin, disertabilă: criza cărţii (legată de criza financiară) înseamnă oare numaidecât şi abandonarea lecturii? Nu ştiu de unde au luat bibliotecarii teza dramatică cu criza lecturii.

 

Azi în lume se citeşte mai mult decât oricând. O demonstrează şi dialogurile lui Umberto Eco cu Jean-Claude Carrière intitulate Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi!. Niciodată în istoria omenirii comunicarea nu a fost atât de dependentă de mesajele scrise: e-mail, chat, reţele de socializare. Toate fiind însoţite de fişiere ataşate, texte anexate discuţiilor, cu trimiteri la motoarele de căutare, cu consultarea imediată a primei surse şi, concomitent, cu o promovare, prin intermediul aceloraşi reţele, a CĂRŢII TIPĂRITE! Nu mai vorbesc de comerţul electronic (cu cărţi printate!) şi de varii modele de cărţi electronice. A nu uita de proiectul „Gutenberg”, cu scanarea, digitalizarea şi plasarea pe net a capodoperelor mondiale! O bibliotecă electronică universală. Poate să citească oricui nu i-i lene. Şi chiar se citeşte masiv.

 

 

S-ar putea întâmpla că bibliotecile noastre să fie mai puţin vizitate. Lucrurile ar avea însă mai multe explicaţii decât doar simpla „deducţie” că lumea nu se mai interesează de cărţi. Una ar fi că bibliotecile nu reuşesc (din lipsă totală de fonduri, dar poate şi din lipsă de interes) să achiziţioneze ediţiile fundamentale sau cele mai noi tipărituri. Iar interesul pentru nou, azi, este mai mare decât oricând. Pe de altă parte, dacă bibliotecile noastre (instituţii SELECTE de cultură ÎNALTĂ!) vor promova, an de an, mediocritatea literară, cititorul îşi va căuta lecturile în altă parte.

q.e.d.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău

Ultimele articole de Jurnal de Chișinău (vezi toate)