Brazilienii debutează la naţionala Moldovei

În fotbalul moldovenesc se scrie o nouă pagină, debutul primului jucător naturalizat

Naţionala de fotbal a Republicii Moldova va juca pe 18 noiembrie curent un meci amical cu naţionala Lituaniei. Meciul va avea loc pe stadionul central al Complexului Sportiv Zimbru, începând cu ora 19:00.

big-nationala-moldovei-a-pierdut-meciul-amical-cu-el-salvadorNaţionala Moldovei va juca luni ultimul meci din acest an. Fiind sigur că va rămâne în fruntea echipei naţionale, antrenorul Ion Caras nu mai are nevoie neapărat de o victorie în meciul cu Lituania. Totuşi acesta afirmă că, în această partidă, obţinerea unui rezultat pozitiv este unul dintre obiectivele propuse.

„Ca de obicei, noi ne propunem două obiective: primul obiectiv este să obţinem un rezultat pozitiv, iar al doilea să testăm jucătorii noi”, a declarat selecţionerul.

Spre deosebire de ultimul meci, de la Podgorica, lotul selecţionatei a fost modificat considerabil. Din cei 23 de jucători care au fost convocaţi pentru meciul cu Muntenegru, nouă au fost înlocuiţi. Marile absenţe vor fi fundaşii Igor Armaş şi Simion Bulgaru, accidentaţi, şi Victor Golovatenco, învoit să joace pentru echipa sa de club, Sibir Novosibirsk.

Lotul Selecţionatei

Portari: Stanislav Namaşco (Domzale, Slovenia), Ilie Cebanu (Tom Tomsk, Rusia), Adrian Negai (Milsami Orhei); fundaşi: Alexandru Epureanu (Anji, Rusia), Vitalie Bordian (Volga, Rusia), Petru Racu (Veris Chişinău), Anatolie Boeştean (FC Tiraspol), Ştefan Burgiu (Zimbru Chişinău), Vadim Bolohan, Denis Rassulov (ambii, Milsami Orhei); mijlocaşi: Artur Ioniţa (Aarau, Elveţia), Alexandru Gaţcan (Rostov, Rusia), Serghei Gheorghiev (Dinamo-Auto Tiraspol), Alexandru Antoniuc, (Veris Chişinău), Artur Patraş (Milsami Orhei), Alexandru Dedov, Vadim Crîcimari (ambii, Zimbru Chişinău), Vladislav Ivanov (FC Costuleni), Henrique Luvannor (Sheriff Tiraspol); atacanţi: Eugen Sidorenco (Tom Tomsk, RUSIA), Viorel Frunză (Veris Chişinău), Petru Leuca (Milsami Orhei), Radu Gînsari (Zimbru Chişinău).

Brazilianul naturalizat

În acest meci, vor putea debuta la naţională: Boeştean, Burghiu, Rassulov, Ivanov, Leuca şi Luvannor. Astfel, în istoria fotbalului moldovenesc va putea fi scrisă o nouă pagină – debutul primului jucător naturalizat. Atât jucătorii, cât şi antrenorul selecţionatei consideră că brazilianul Luvannor este un jucător foarte bun.

„L-am primit foarte bine. Vorbeşte atât rusa, cât şi româneşte. Cred că se va adapta foarte repede, convocarea lui este un plus pentru Moldova. Dacă va fi într-o formă bună şi va marca goluri, ne vom bucura pentru el”, a spus atacantul naţionalei Viorel Frunză.

La rândul său, Luvannor afirmă că este foarte fericit şi şi-a îndeplinit dorinţa sa de a juca pentru naţionala Moldovei. Brazilianul, 23 de ani, evoluează în componenţa campioanei Sheriff Tiraspol din 2011 şi, potrivit transfermarket.de, este cotat la 100 de mii de lire sterline.

Ultima dată Moldova a jucat contra Lituaniei pe 19 noiembrie 2008. Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, iar golul a fost marcat de către Igor Bugaiov. Până acum, naţionala Republicii Moldova a jucat contra Lituaniei şapte meciuri, toate fiind meciuri amicale. Ambele naţionale au obţinut câte două victorii, iar trei partide s-au terminat nedecis, scor 1-1.

Ţinem să menţionăm că în preliminariile Campionatului Mondial din Brazilia, Lituania a jucat în grupa G, alături de Bosnia şi Herţegovina, Grecia, Slovacia, Letonia şi Liechtenstein, ocupând locul patru, cu 11 puncte, rezultat identic cu cel al selecţionatei noastre.

Reamintim că meciul Moldova – Lituania se va juca luni, pe stadionul Zimbru, începând cu ora 19:00. Biletele pot fi procurate la casele stadionului. Preţul acestora variază între 20 şi 120 de lei.

 

 

 

 

The following two tabs change content below.
Diego Gherman

Diego Gherman

Diego Gherman

Ultimele articole de Diego Gherman (vezi toate)