BOP: Moldovenii, încă nostalgici după URSS

83,5% din respondenţi consideră că RM merge în direcţie greşită. În comparaţie cu rezultatele Barometrului din mai 2011, când 65% de chestionaţi au avut această poziţie, observăm că diferenţa o constituie 18,5%.

Vadim VASILIU

SBC AXA vine cu un nou Barometru de Opinie publică pentru lunile octombrie-noiembrie. Sondajul a fost realizat în perioada 22 octombrie – 6 noiembrie, pe un eşantion de 1113 persoane din 99 de localităţi. Sondajul a demonstrat că în cazul unor alegeri anticipate niciunul din partidele politice nu ar lua 61 de mandate necesare pentru alegerea preşedintelui. Astfel, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PCRM ar acumula 41 de mandate, PLDM – 26 de mandate, PL-ului i-ar reveni 19 fotolii în legislativ, iar PD ar avea 15 deputaţi. Este de menţionat faptul că Barometrul a fost realizat înainte de plecarea lui Igor Dodon şi a grupului său din PCRM, astfel nu se cunoaşte cum s-ar fi reflectat acest fapt asupra rezultatelor Barometrului.

Mergem într-o direcţie greşită

La întrebarea „Credeţi că în RM lucrurile merg într-o direcţie bună sau greşită?”, 83,5% din respondenţi consideră că direcţia este greşită. În comparaţie cu rezultatele Barometrului din mai 2011, când 65% au avut această poziţie, observăm că diferenţa o constituie 18,5%.

O altă surpriză a Barometrului este faptul că, în cazul unui referendum, 45,6% din respondenţi ar opta pentru integrarea RM în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan şi 33,8% ar alege Uniunea Europeană. Totuşi, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea RM la UE, aţi vota pro sau contra?”, 47% au răspuns pentru şi 24 contra. În aceeaşi ordine de idei, întrebaţi „Care sistem politic este mai bun pentru Republica Moldova?”, 35,2% din respondenţi au optat pentru sistemul sovietic de până în anii ’90, 19,4% au ales sistemul de „democraţie suverană” din Federaţia Rusă şi doar 31,1% – democraţia după modelul ţărilor occidentale.

Imaginea UE defavorizată de mass-media

Contactat pe marginea subiectului, analistul politic Oazu Nantoi ne-a spus că şi sondajele din anii precedenţi demonstrează faptul că numărul adepţilor suveranităţii RM este mai mic decât numărul celor care sunt nostalgici după URSS şi ar fi gata să voteze, la un eventual referendum, pentru intrarea în componenţa URSS. „Pentru acest fapt o doză de vină o are şi mass-media. Cetăţenii RM, prin canalele de televiziune, află multe despre criza din Uniunea Europeană, despre problemele cu şomajul în Spania, criza din Grecia. Pe de altă parte, Uniunea Vamală este prezentată ca un areal al stabilităţii”, a declarat Nantoi.

Comentatorul politic Vitali Catană ne-a spus că, chiar dacă gradul de nemulţumire este foarte mare, acest lucru nu se reflectă asupra rating-ului lui Filat în calitatea sa de prim-ministru. Una sunt alegerile, şi alta sunt rezultatele sondajului. „Atunci când este reflectată situaţia din Uniunea Europeană, mass-media nu ne spune despre rezultatele acesteia, despre faptul că în Grecia un învăţător are 2000 de euro salariu, ci despre faptul că în Grecia este criză. În aceste condiţii, Uniunea Vamală este avantajată”.

Nealegerea preşedintelui este o problemă

BOP arată că societatea rămâne în continuare divizată. Astfel, 47% din respondenţi consideră că Alianța pentru Integrare Europeană nu merită să mai rămână la putere. Totodată, 44% nu vor ca PCRM să vină în locul AIE. 90% consideră că viața cetățenilor Republicii Moldova este afectată de faptul că din 2009 ţara nu are un preşedinte. Totuşi, 70 la sută din cetăţeni spun că s-ar prezenta la vot dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri parlamentare.

Homosexualii, primii renegaţi

Un alt segment pe care l-a relevat BOP se referă la atitudinea moldovenilor faţă de grupurile minoritare. Astfel, 79,5% din respondenţi nu ar accepta ca un musulman să facă parte din familia lor, iar 52,4% consideră că musulmanii nu trebuie să locuiască în RM. În aceeaşi ordine de idei, romii nu sunt acceptaţi în familii de către 85,5% din respondenţi, şi 51,8% nu doresc ca romii să locuiască în RM. Neagreaţi categoric de moldoveni sunt şi homosexualii, astfel 98,4% din intervievaţi au spus că nu vor ca un homosexual să le fie membru de familie, 85,2% nu doresc ca homosexualii să locuiască în RM.

Moldovenii nu sunt mulţumiţi de situaţia economică din ţară. Astfel, 26,7% din respondenţi nu sunt mulţumiţi deloc de situaţia economică, iar 43,8% – nu prea mulţumiţi. Totodată, 31,9% consideră că situaţia economică nu s-a schimbat pe parcursul ultimului an, 37,3% – că este puţin mai proastă decât cea de acum un an, iar 14,1% cred că e mult mai proastă.

The following two tabs change content below.