Boicotul primarilor eliberaţi

SFIDARE // Unii primari nu s-au conformat decretului prezidenţial

Decretul lui Mihai Ghimpu, preşedintele interimar, privind declararea zilei de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice a fost trecută cu vederea de mai multe localităţi din ţară. Unele surse media au anunţat că 13 raioane au refuzat să se conformeze decretului. Printre aceste localităţi se numără raioanele Cantemir, Floreşti, Taraclia, Soroca, Vulcăneşti, Ungheni, Bălţi, Comrat, Căuşeni, Ştefan-Vodă, Cimişlia, Edineţ, Basarabeasca. Solicitaţi de JURNAL, primarii centrelor raionale au menţionat că nu au respectat decretul emis de Mihai Ghimpu, preşedintele interimar, pentru că acesta a fost publicat târziu în Monitorul Oficial. Însă conducerea centrelor raionale Ungheni, Cimişlia şi Soroca ne-a declarat că a respectat decretul, organizând activităţi de comemorare a acestei zile.

„Raionul Cimişlia susţine lupta de eliberare naţională”

„Raionul Cimişlia a respectat decretul preşedintelui interimar”, ne-a spus indignat Gheorghe Răilean, primarul localităţii. „A fost coborât drapelul în bernă, a fost organizată o depunere de flori la monumentul domnului Ştefan cel Mare şi a fost ţinut un minut de reculegere în memoria persoanelor care au avut de suferit în acea zi”, a menţionat Răilean. „Noi în Cimişlia susţinem lupta de eliberare naţională şi această zi a fost comemorată aşa cum a fost prevăzut”, susţine primarul. „Duminică, vom organiza un miting al deportaţilor, cu ocazia zilei de 6 iulie, când a început cel de-al doilea val al deportărilor”, a adăugat oficialul.
Primarul centrului raional Basarabeasca, Vasile Filipov, ne-a spus că 28 iunie este ziua eliberării. „Basarabeasca este un oraş multinaţional şi această schimbare nu este binevenită. Nici nu este corect să vii cu asemenea decret cât sunt în viaţă veteranii celui de-al Doilea Război Mondial”, a menţionat Filipov. Primarul a mai spus că a primit luni după-masă Monitorul Oficial şi avea de rezolvat alte probleme mai importante. „Pentru mine ziua de 28 iunie este ziua eliberării, aşa am fost crescut”, a comunicat Vasile Filipov.

Nu a fost de acord cu declararea zilei de 28 iunie ca zi a ocupaţiei nici administraţia centrului raional Comrat. „Consiliul local Comrat a luat decizia de a cere Parlamentului să fie anulat decretul”, ne-a spus primarul oraşului, după care a închis telefonul.
Potrivit conducerii centrului raional Vulcăneşti, ziua de 28 iunie este considerată zi de sărbătoare. „Nu putem să venim astăzi să le spunem oamenilor să comemoreze această zi”, a declarat pentru JURNAL Mihail Ivancioglu, primarul localităţii. „Eu reprezint interesele orăşenilor şi dacă aceştia nu vor dori să se conformeze, nu le voi impune nimic”, a conchis Ivancioglu.

Autorităţile centrului raional Ştefan-Vodă susţin că au primit târziu Monitorul Oficial. Până nu este publicat, acest decret nu are niciun temei juridic, de aceea nu a fost organizat nimic, deşi am auzit de vineri despre acesta”, ne-a spus primarul oraşului, Gheorghe Anghel. Conducătorul oraşului a menţionat că declararea zilei de 28 iunie zi a ocupaţiei sovietice stârneşte neînţelegeri în Republica Moldova şi în afara ei.

„Nu voi respecta „личные шалости” ale lui Ghimpu”

Primarul centrului raional Căuşeni, Anatolie Zaremba, a declarat pentru JURNAL că nu va respecta „личные шалости” (ştrengăriile personale) ale preşedintelui interimar. „Noi nu am respectat, am crezut că este o greşeală”, a spus Zaremba. „La noi oamenii dimineaţa se culcă cu o lege, iar seara se scoală cu alta, de aceea am aşteptat să vedem dacă este ceva destul de serios, ca să o luăm în considerare”, a conchis primarul.

Primarul oraşului Floreşti ne-a spus scurt că nu a fost respectat decretul şi că nu doreşte să comenteze.
Autorităţile municipiului Bălţi susţin că au primit luni seara Monitorul Oficial în care era publicat decretul preşedintelui interimar. Viceprimarul Alexandru Usatâi a menţionat de asemenea că municipiul Bălţi va respecta toate decretele ce vor apărea.
Nici în oraşul Taraclia conducerea nu a respectat decretul, pentru că nu au primit la timp Monitorul Oficial. „Dacă acesta va rămâne în vigoare, atunci îl vom discuta la nivel local şi vom lua o decizie”, a declarat Vasile Gaidajî, primarul de Taraclia.

Unghenenii şi sorocenii sunt de partea adevărului istoric

Orăşelul Cantemir se alătură celorlalte localităţi ce nu au respectat decretul pentru că „nu au avut Monitorul Oficial”. „L-am primit luni seara. Am discutat la şedinţă şi am luat hotărârea de a nu organiza nimic”, ne-a spus viceprimarul Sergiu Braga. Acesta a menţionat că în decret ar trebui să fie indicată perioada stalinistă, nu toată perioada Uniunii Sovietice. „Dacă eram cu românii, nu ajungeam mai departe”, a adăugat Braga.

Preşedintele raionului Ungheni, Ion Harea, a declarat că, în ce-i priveşte, informaţia conform căreia nu a fost respectat decretul lui Mihai Ghimpu nu corespunde adevărului. „A fost coborât în bernă drapelul, a fost organizată o depunere de flori şi am ţinut un minut de reculegere în memoria tuturor victimelor”, a replicat indignat Harea. „Este revoltătoare această minciună, mai ales că raionul Ungheni a luptat ca să fie scoasă sârma ghimpată de pe Prut, iar unghenenii au sprijinit dintotdeauna ideea naţională”, susţine preşedintele raionului.

„Administraţia raioanelor nu va fi sancţionată”

Acelaşi răspuns l-am primit de la viceprimarul oraşului Soroca ce ne-a spus că 28 iunie a fost zi de comemorare a ocupaţiei sovietice. „A fost o ploaie torenţială care a amânat întrucâtva activităţile preconizate, cu toate acestea oamenii au fost prezenţi cu umbrele la depunerea de flori”, a declarat pentru JURNAL Ion Spinei, viceprimarul oraşului.
Deşi unii primari au sfidat decretul preşedintelui interimar, aceştia nu pot fi sancţionaţi. „Practic nu este prevăzută nicio sancţiune pentru persoanele care nu respectă un decret prezidenţial”, a declarat pentru JURNAL Ion Pleşca, preşedintele Comisiei parlamentare juridice, numiri şi imunităţi. Pleşca a mai menţionat că primarii au un statut aparte, fiind aleşi prin vot direct de populaţie.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)