Boicotarea alegerilor este o greşeală

Mă alătur lui Petru Bogatu în decizia de a merge duminica viitoare, 9 decembrie, la alegeri şi a-l vota pe Eugen Tomac, acordându-i şansa de a ne reprezenta, ca deputat, în Parlamentul României. El va face lucrul acesta mai bine decât ceilalţi concurenţi, cărora, dacă nu le lipseşte cunoaşterea problemelor cu care se confruntă românii basarabeni, le lipseşte experienţa activităţii în câmpul politic de peste Prut, le lipsesc relaţiile şi instrumentele de comunicare cu clasa politică românească. Ca fost preşedinte al Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni, ca secretar de stat şi şef al Departamentului pentru românii de pretutindeni la Ministerul Afacerilor Externe în Guvernul Boc, Eugen Tomac a demonstrat şi spirit de iniţiativă, şi viziune, şi capacitate de a comunica, şi perseverenţă în a duce lucrurile la bun sfârşit. Şi programul său comparat cu celelalte reflectă avantajele sale.

În al doilea rând, dl Eugen Tomac trebuie votat pentru că reprezintă Alianţa România Dreaptă, din care face parte şi PDL. Guvernul PDL, condus de Emil Boc, a salvat România, ferind-o de dezastrul financiar, de criza datoriilor publice care a lovit Grecia, Italia, Spania… Acum PDL se află, conform sondajelor, la cea mai joasă cotă a preferinţelor electorale, plătind astfel pentru măsurile de austeritate adoptate la timp. Românii nu-i pot ierta PDL-ului reducerea pensiilor şi salariilor, şi lucrul acesta poate fi înţeles şi justificat într-o măsură oarecare. Aflându-ne însă în afara României, privind „de la distanţă”, putem judeca lucrurile mai calm, mai obiectiv. Sprijinul pe care l-am acorda PDL ar însemna un mic, simbolic, dar necesar efort de reechilibrare a balanţei electorale.

Pentru mandatul de senator, din partea ARD, candidează Viorel Badea, care a deţinut acest post în ultimii patru ani, care, de asemenea, cunoaşte realităţile şi problemele noastre şi a demonstrat implicare în rezolvarea acestora.

Am auzit, din partea unor colegi, chemarea de a nu ne prezenta la vot, din diferite motive. O colegă jurnalistă, pe care o admir pentru alte materiale ale sale, a procedat la o „execuţie” sumară a candidaţilor, declarându-se dezamăgită şi respingându-i pe toţi, „la pachet”, fiind indusă în eroare şi de unele materiale negative, apărute în campania electorală. Nu e adevărat că nu avem pentru cine vota. În afară de cei nominalizaţi, există şi alţi candidaţi buni.

Boicotarea alegerilor ar fi un gest pripit, nechibzuit. Cerând redobândirea cetăţeniei române, avem şi datoria de a ne implica în viaţa politică de acolo, chiar dacă asta nu place unora, şi de o parte, şi de alta a Prutului. Neparticiparea la vot ar fi, în primul rând, un „cadou” pentru cei care regretă scoaterea sârmei ghimpate de pe Prut. Ar fi păcat să le oferim această satisfacţie, mai cu seamă că nu e un efort prea mare să ajungem la o secţie de votare în RM. (N.N.)

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău