„Bogdaproste, oameni buni”

CULMEA// Venitul lunar al unui cerșetor din troleibuze depășește de cel puțin trei ori salariul unui profesor

Printre sutele de pasageri care circulă zi de zi cu troleibuzul sunt şi ei, cerşetorii, cei care apelează la mărinimia oamenilor. Timpul de afară, numărul de călători, zilele de sărbătoare, sfârşit sau început de lună, acestea sunt doar câteva criterii de care depinde venitul zilnic al persoanei care se urcă în troleibuz, nu pentru a călători, ci pentru a câştiga „un bănuţ”. Şi tot aşa, bănuţ cu bănuţ, un cerşetor spune cel puţin 6.000 de bogdaproste pe lună, mulţumiri care, raportate la lei moldoveneşti, s-ar cifra la 6.000. „Înainte de Paşti oamenii îs cu inima mare. Poate că vin de la biserică şi ca să se simtă cu sufletul şi mai împăcat îmi pun un leu în mână”, spune Saşa, cerşetorul care, timp de cinci ani, vine zilnic de la Orhei la Chişinău, pentru că aici se câştigă bani mai mulţi sau poate pentru că aici oamenii sunt mai buni…

Cel mai sincer cerşetor

„Oameni buni, eu nu mint…”, cu aceste cuvinte Saşa îşi începe monologul plin de durere îndată ce urcă în troleibuz pe uşa din faţă. Printre oamenii enervați din cauza îmbulzelii din transportul public îşi face apariţia un bărbat îmbrăcat în haine de second hand (le trădează mirosul specific), cu părul cărunt, cu o voce plângăcioasă şi cu un baston care se mişca haotic în diferite părţi strâns în mâna dreaptă.
„Sunt orb. Nu mai văd lumina soarelui şi nu am pe nimeni care să mă ajute. Ajutaţi-mă voi, oameni buni. Dacă toţi vă amăgesc, eu spun adevărul. Eu chiar nu văd, oameni buni”, spune Saşa cu o voce care îţi face sufletul bucăţi.
Până la următoarea staţie Saşa tocmai ajunge la uşa din spate a troleibuzului, coboară şi urcă în următoarea maşină. Este şi aici o strategie, dacă troleibuzul nu este urmat de un altul, cerşetorul nu coboară, ci îşi prelungeşte călătoria, în timpul căreia mai primeşte şi nişte bani. Şi, să vă spun sincer, bani destul de buni.

Un „salariu” de invidiat are cerșetorul

De la o stație la alta am numărat de tot 11 „bogdaproste, oameni buni”. Zece au fost spuse de cerșetorul Saşa, iar al unsprezecelea, de o fetiță de vreo doi anișori care abia învață să vorbească şi repetă tot ce aude în jurul ei. Îngânarea copilului i-a făcut pe mai mulţi pasageri să-şi întoarcă privirile spre ea. Mămica ce o ținea în brațe în câteva clipe s-a îmbujorat, rușinată că lumea ar putea crede că şi ea cerșește. Am rotunjit cifrele şi am ieşit la un salariu de invidiat. De la o staţie la alta cerşetorul face 10 lei, timp de o oră troleibuzul trece 10 staţii, dacă includem şi timpul din ambuteiaje şi, făcând un calcul matematic elementar, 100 de lei pe oră, 800 de lei pe zi (zi lucrătoare de opt ore), 16 mii lei pe lună (cu zile de odihnă) este „salariul” cerşetorului Saşa. Cine nu şi-ar dori să devină cerşetor la aşa un salariu?
„Noi doar nu furăm, noi cerem!”, se indignează Petru, care de la vârsta de 13 ani o însoţeşte pe soră-sa oarbă în timp ce aceasta îşi spune povestea tristă călătorilor din troleibuze.

De ce cerșesc cerșetorii

Pe fraţii Cojocaru i-am întâlnit în troleibuz chiar duminica trecută. Istoria familiei lor îl lasă până şi pe cel mai rece pasager fără replici ofensatoare faţă de cerşetori şi doar cu intenţia de a-i ajuta câtuşi de puţin. Sunt cinci copii în familie, dintre care doi sunt orbi şi unul suferă de epilepsie. Mama şi-a pierdut şi ea vederea acum şapte ani după moartea tatălui. Pensia de 560 de lei a mamei şi cea de 75 de lei a surorii Eugenia nu le ajunge nici măcar pentru mâncare.
„Vara mă duceam cu ziua pe deal, dar acum nu-i de lucru şi venim cu Jenea în fiecare dimineaţă la Chişinău. Suntem din Orhei, dar acolo nu putem cerşi fiindcă nu ne dă voie şeful nou de la gară”, îmi explică Petru, care abia a împlinit 17 ani. Eugenia are 30 de ani şi spune că suferă foarte mult că nu vede. „Cum credeţi, cum e să trăieşti tot timpul în întuneric?”, mă întreabă Eugenia mozolind nervos între degete doi lei, pe care tocmai i-a primit de la nişte pasageri din troleibuz. Cu toate acestea, fratele Petru spune că sora lui este bravo, se duce singură la fântână după apă, face mâncare, spală rufele. Doar când trebuie să se ducă undeva el e alături de ea şi o ţine sub braţ.
„Eu ca şi cum aş fi ochii lu’ Jenea. Familia noastră trăiește din banii cerșiți. Oamenii sunt buni cu noi. Ei ştiu că noi nu vom cheltui banii pe băutură”, zice băiatul de la care miroase a cacao şi vanilie.
„Mi-a dat-o o femeie cu ochi blânzi”, ne explică Petru ştergându-şi cu limba dinţii murdari de ciocolată.

În afara concurenţei

Nu le este frică de concurenţă şi nici de pasagerii agresivi.
„Oamenii nu ne ocărăsc. Ei înţeleg ce probleme avem noi şi ne jelesc. Îl cunoaştem şi pe Saşa. Şi el nu vede, numai că el vine singur de la Orhei. Trăieşte numai cu soţia care este şi ea oarbă. Staţi puţin la oprire şi veţi da şi de dânsul. El vine cu troleibuzul din urmă”, spus Petru.

P.S. În timpul realizării acestui articol, am înţeles de ce R. Moldova este numită „ţara minunilor”. Într-adevăr, unde altundeva un cerşetor câştigă mai mult decât un profesor?
S. P.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.